Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BABĂ
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 168 pentru BABĂ.
Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac Aoleo! mamă Ileană! Cată-mi vreo buruiană [1] Și cu mine-ți fă pomană. Mergi în câmp de-alege-un smoc Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. C-a fi azi o săptămână, Am văzut pe la fântână O puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă împinge. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele, Ci din buze subțirele. Blestemat să fie locul Unde mi s-a aprins focul De-mi tot plâng acum norocul. Blestemat să fie ceasul Când i-am urmărit eu pasul Și i-am auzit eu glasul. Cu pasul m-a rătăcit, Cu glasul m-a amețit; Liniștea mi-am prăpădit! ↑ În toate satele sunt babe care au specialitatea de a lecui bolnavii cu buruiene culese mai cu seamă în ziua de Sânziene după Rusalii. Ele întrebuințează cu destulă dibăcie unele leacuri ce se numesc doftorii băbești; dar mai totdeauna acele leacuri sunt întovărășite cu descântece. În notele baladei Cucul și turturica am dat două descântece, acela de deochi și de iele ; mai ...
... toporaș, Iat-un dulce copilaș Care-alungă-un fluturaș. Unu-aleargă, unul zboară: Ciuma-i prinde și-i omoară! Frunză verde poamă acră, Iată-o babă, iată-o soacră [4] Cum o vede Ciuma-ndată Dă la fugă spăimântată, Culegând în calea ei Pruncușorii mititei, Nevăstuice tinerele, Copilițe gingășele, Feciorași cu ...
... Și ascultând-o pe lângă foc, Trăgeau cu sorții, noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. Dar într-o seară, sus, pe movilă, O Babă Cloanță, din bobi trăgând, I-a zis cu spaimă: Să fugi, copilă, De străin mândru, cu glasul blând! De-atunci Zamfira în multe ...
Vasile Alecsandri - Cucul și turturica
Vasile Alecsandri - Cucul şi turturica CUCUL Dulce turturică, Dalbă păsărică! Hai să ne iubim, Să ne drăgostim La nouri, la soare, În frunzi, la răcoare, La stele, la lună Cântând împreună. TURTURICA Pentru dumneata Eu n-aș zice ba; Dar zic și zic ba Pentru maica ta, Că-i bănuitoare Și fermecătoare [2] Ea mi-a bănui De te-oi prea iubi Și m-a fermeca De te-oi dezmierda. CUCUL Dragă turturică, Pasăre dălbică, Nu-mi fi dușmănică, Vara că ne-ndeamnă, Și frunza ne cheamă Să ne drăgostim Și să ne iubim. TURTURICA Ba, cucule, ba, Nu te-oi asculta. Dă-mi tu bună pace, Că zău, m-oi preface Azimioară-n vatră Cu lacrimi udată, Și de foc uscată, De toți lepădată. CUCUL Oricum te-i preface, Tot nu ți-oi da pace, Că și eu m-oi face Un mic vătrărel, Frumos, subțirel Și-n foc oi intra De te-oi săruta Și te-oi coperi, De foc te-oi feri Încât chiar de silă, Dacă nu de milă, Tu mă-i îndrăgi Și ne vom iubi. TURTURICA Eu n-aș zice ba Pentru dumneata, Dar cumplit mi-e teamă De ...
Vasile Alecsandri - Este bine, nu e bine
... Iar nevasta, de iubește, Se preface că bolește, Geme, zace, se bocește Și bărbatu-și amăgește. El aleargă ș-o întreabă: ,,Nu știi, soro, vreo babă Ca s-aleagă vreo iarbă, S-o pun la foc ca să fiarbă?" Ea-i răspunde: ,,Mergi la moară, La făina de secară". El se ...
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
Vasile Alecsandri - Zilele Babii Zilele Babii de Vasile Alecsandri Baladă I Cât au fost iarna de lungă Au ținut soarele strâns Sub al ei cojoc încins, Crivățul să nu-l ajungă, Nici să fie-n față nins. Iară sora ei mezină, Dochia, l-au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici răsărit. Iar în lipsa lui, pământul Zace-n triste amorțiri, Bântuit de vijăliri, Căci ferească Domnul sfântul De-ale Babelor iubiri! La răsuflul lor deodată Tot ce-i verde, înflorit, Cade, moare vestezit. Turba lor e nempăcată, Dorul lor neîmblânzit. Ele știu să-ncurce firul Feți-frumoșilor, pe plac. Știu să schimbe pentru leac Chiar în brustur trandafirul Și stiglețu-n liliac... II Iată, mări, însă iată Că-ntr-o ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Din foloasele tiparului de Ion Luca Caragiale Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
... plecară amîndoi și se făcură nevăzuți. Merseră zi de vară pînă seara și ajunseră la muma Crivățului, bătură la ușă și ieși înaintea lor o babă zbîrcită și îi întrebă ce caută. Ei răspunseră că cer să-i găzduiască pînă a doua zi și să le spuie pe care ... și ajunse la ceasul morței. Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dar toate erau în zadar. În cele din urmă, veni o babă și-i zise: — Luminate împărate, să trăiești întru mulți ani! Daca vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției-tale, să cauți cerbul de aur ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... printre copaci ca un obraz îndărătul unor ostrețe. Cu zgomot atunci porțile grele s-au deschis și din palatul acela minunat, spre mirarea omului, o babă chinuită și adusă de șale a ieșit cu o sapă în spinare. Pășea de zor bătrâna, grăbită parcă să-și înceapă lucrul, și ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...