Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... măciuci, Cu a lor barbe tufoase Și cu flocoasele burci? Unde-s călărașii groaznici Cu fugarii lor pohodnici, Ce ca pasărea zbura Și ca fiarele zbiera, Când buciumul chema oaste, Când măzdracele lucea, Și când simțea pe la coaste Că pintenul împungea? Toți acești cai iuți ca focul Ce sub dânșii arde locul, Bugeacului fii sirepi Și mândri ca niște cerbi, Au pierit cu călărașii, Ca o umbră au trecut, Și hatmanii și ostașii În țărnă s-au prefăcut. III Deci unde odinioară Câmpul se cutremurară De biruinți românești, De vaiete dușmănești, Acolo plugarul mână Leneșii boi hăulind ... pământ zvârlind; Și unde odinioară Pe dușmani îi înjugară La pluguri de au arat Și ghindă au semănat* În acea dumbravă sântă Oițele se umbresc, Și călătorul ascultă Fluierașul păstoresc... Și unde odinioară Bistrița se încruntară De sângele dușmănesc, Oh! acolo ce zăresc!!! Văd de român copilițe Că se scaldă, șuguiesc, Și apoi, împletind gâțe4, Pe pajiște dănțuiesc. Însă una dintre ele Saltă ca luna prin stele, Fiind gigâtă la stat Ca molidvul drept și
Constantin Stamati - Omul și pământul
... pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat și calea vieții fericite, Zicând cu mângâiere acel glas de minune: "Copilul meu! fiul meu! vrei să ai cunoștință Cu mine, a ta rudă ... plăsmuit din haos Și a sa sacră voie mi-au pus îndatorire, Ca eu să fiu dospeala a totul ce viază, Și-n mine să se-ntoarcă spre a renaște iarăși. Deci eu printre planete rotindu-mă cu vâlfă, Și răspândind din sine-mi o vlagă crescătoare, Mi-am învelit tot trupul cu vlăstări și verdeață, Și tot ce este astăzi cu suflet și viață, Și ca duioasă maică îmi hrănesc toți copiii; Dar nemulțumitorii nu pot să înțeleagă Pe a lor născătoare și oameni făr’ de cuget, Mă spurcă, mă încruntă cu-a fraților lor sânge, Și apoi mor
Ioan Slavici - Florița din codru
... capete o bucatica de pâne, facuta jumatate din pazme, jumatate din cenușa, si un ulcior de apa clocita la soare. Imparatul a venit și-a gustat picatura de vin si-a grait vorba cu crașmarita cea frumoasa și și-a facut calea mai departe. Florita noua luni, noua saptamani și noua zile a muncit, sarmana de Florita, in intuneric, ascunsa sub pamant și chinuita si flamanzita și batjocorita ca vai și amar de ea!... Peste noua luni, noua saptamani și noua zile, acuma de-a treia oara, iarași sosi vestea cum ca imparatul vrea sa treaca pe langa crașma cum inainte de asta n-a trecut inca, adica cu mare lucru și treaba cu multa socoteala... Era ca asta data nu numai copitele. ci și cozile și coamele cailor sa fie aurite... si fel de fel de lucruri, de care inainte de asta nici nu s-a vorbit... Era adica ... cautatoarei. - Frumoasa sunt, oglinda? - Frumoasa, zau! grai cautatoarea, dar pe de-o suta și pe de-o mie de ori e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are fata ca
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
... stea, cu un aer trist și funerar aproape, ca și cum ar fi pus ceva misterios la cale, au prins să se întrebe din strune și din clape. Un arcuș a filat o notă și o lungă șuviță de păr alb desprinsă s-a rupt și a plutit o clipă în aer ca un funigel rătăcitor. O șoaptă gîngavă, scăpată dedesubtul unei clape ca dedesubtul unui dinte bătrîn, a alergat parcă să întîlnească nota filată ; tremolo, ca un pas greoi și nesigur, ce-ar trece deasupra unor dale clădite peste o boltă, contrabasul a urmat și el să răspundă că-și aduce aminte. Aerianele punți întinse de vibrații au ajuns de la om la om ; ca niște fire nevăzute, sunetele, dezrobire din înaltul unui arcuș, au înfășurat molatec clarinetul, s-au furișat trecînd pe gîtul bătrîn al contrabasului, au revenit în ... unui amant ce ține pe umăr capul iubitei lui, cercînd s-o înduioșeze cu amintiri trecute, își ținea cel mai tînăr dintre ei violoncelul, șoptind ca într-o ureche imaginară ; și numai secundul, dintre toți, osînditul să ție isonul, părea absent și ...
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia
... enorii să-l ispoveduiască și să-l cuminece. 3. Încăși de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morții și preotul ceiialalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască și să-l cuminece și el nu va vrea să meargă, ce va pune pricini la mijloc cum că are treabă, sau vrajbă cu preotul enoriei aceiia și de s-ar întâmpla ca să moară acel om negrijit, să știe că-l vom lipsi de tot de preoție, de vrĂ©me ce au / lăsat un suflet și au perit, pentru care Dumnezeu s-au făcut om și au priimit moarte pentru mântuirea lui. 4. Iarăși vă poruncim și aceasta că să întâmplă de fug unii de prin judĂ©țele și satele lor pentru nevoi și vin întralte judĂ©țe și sate. Ce pentru aceștea dăm voe ca unde s-ar afla și de s-ar întâmpla nevoe de moarte, sau și fără de nevoia morții de vor vrea să să ispoveduiască și să să cuminece până să vor întoarce iară la locurile lor, să-i ispoveduiți și să-i cuminecați; pentru ca acĂ©ste doao sunt trebuincioase la creștini. / Iară nuntă de ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
... dealtfel să fie o legătură mai apropiată, căci, ca unul ce ținea hățurile în mînă, nu putea fi decît o prelungire o dobitoacelor... Albele cvatrupede și ele aveau pe atunci o personalitate destul de fățișă, și greu se puneau la pas, neînțelegînd încă sfînta problemă a tovărășiei și nefiind destul de precoci, sau încercați, ca să știe că în unire stă puterea. Erau simpatici oricum, așa, cu toții, și vechiul oraș cu căsuțele lui strînse, una lîngă alta, sub streșinele cărora se aciuiază atît de puține bucurii și așa de mari dureri, căuta să se deprindă parcă, zicîndu-și : Și noi am avut un ieri, am strălucit frumoase și nouă la soare, am găsi alăturea pe altele mai vechi decît noi, dar anii mulți, zăpezile și soarele ne-au prefăcut una și ne-au dat aproape aceeași față, streșinile noastre acum picură aceleași lacrimi și ferestrele deschise spre drum privesc aceeași viață... Drumul printre ele, ca un rîu liniștit, curgea drept, cotea, se umplea de umbre pe unde-și întindeau pomii frunzarele deasupra zăplazelor, se lumina din nou mai încolo, se revărsa într-o piață și apoi își relua cursul în linii drepte sau zigzaguri, ca să ducă aceiași
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra ... mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... a fi om ca toți oamenii, făcându-mă însă să gust plăceri pe cari alții nu le pot nici înțelege, nici gusta. Când se înoptează și cerul să spală de albastrul zilei, și stelele strălucesc ca niște ținte lustruite, clipesc ca niște ochi de argint și spuzesc nemărginitul coviltir al cerului, când luna, ca un taler luminos și rece, să ridică liniștit, eu mă lungesc în mijlocul curții, pe moalele florilor sălbatice, și nu vă puteți închipui cum mi se apropie tot văzduhul de ploapele moleșite ale ochilor. Și basmele încep să mi se deștepte în cap. Și din când în când cerul mi-apare și dispare ca un tablou care se întoarce când cu fața, când cu spatele înaintea ta. Ziua, când soarele inundă lumea cu un potop de lumină stau ceasuri ... precipită pe albastrul străveziu al cerului. În diminețile de iarnă, focul s-a stins de mult în sobă, este frig în odaie, obrajii și vârful nasului sunt reci, și stând ghemuit în plapumă, simț, gust cu plăcere, mă îmbăt din căldura care să înconvoaie după trup, între mine și plapămă, ca o vată moale ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... sucit, șlefuit ca și cînd ar fi trecut vreo molimă prin casă sau s-ar fi așezat moartea o clipă la căpătîiul cuiva. Fugeau gîngăniile și fluturii, și pînă și încăpățînatele furnici nu mai călcau pe acolo de atîta neliniște. Păianjen nu cred să-și fi țesut în vreun ungher al lui, nevăzut, mreaja, nici stăruință de rîndunică să-și fi lipit cuibul sub vreo strașină. Uscată și dreaptă, ca sculptată dintr-un lemn străvechi așa era mătușa, și anii nu-i puteau domoli hărnicia. Ca o floare stranie, ținînd pămătuful în mînă, umbla, și pe unde-i călca pasul, precum se iau dihăniile după vrăjitor, așa umblau și mobilele după dînsa. Foșnind trecea rochia ei ca un val obosit, pe parchete, și pumnul acela de oase fără de astîmpăr, energia aceea, ce poate dacă ar fi avut alt scop ar fi dat cine știe ce roade, se ... vreodată a fost desigur numai sicriul, căci moartea plictisită de atîta mișcare într-o zi i-a luat pămătuful din mînă. Ca un viteaz ținînd steagul, așa a murit ea, și de galbenă ce era și uscată, mai galbenă părea acum. Tăcute priveau și stranii oglinzile la ea, reflectîndu-i chipul. Liniștite ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... și-i tăie și capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, și curse, și curse, până ce stinse și foc și tot. Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deștepta tovarășii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi și scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân și iute, cum putu, se sui într-un copaci înalt, și se uită în toate părțile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc, ca să ațâțe și el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte și într-alta și nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă și zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos și o porni într-acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe și dete peste Miazănoapte, și trebui ...
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
... surîsul trist ce-l au morții pe marginile gurii, ca să mă cheme, dar le înlătur... N-au drept oare atîția cari s-au născut ca și mine pe același pămînt, învîrtind sfera aceasta pe care se zugrăvesc atîtea uscaturi despărțite de linii albastre ale apelor, să-și recheme și ei amintirile, să se lase legănați de farmecul lor, să-și caute în fața rîurilor icoana pe care o aveau cînd erau copii, să plîngă și să se înduioșeze de priveliștele pe cari le-au văzut de cînd s-au născut; și, îmboldiți de acestea, să-și rostească durerile și bucuriile, în graiul pe care l-au învățat și pe care îl găsesc mai sonor și mai apt de a se exprima, cum o fac și eu ?... Viața curge ca un fluviu imens și noi suntem viața. Imensul fluviu are însă două maluri și mulți dintre cei ce ne-a aruncat întîmplarea pe infima noastră bucată de pămînt, ce-o văd zugrăvită pe globul terestru, stăm despărțiți ... cremene, izvorul acesta greoi și material, căci e și el un izvor care mișcă, s-a înfrățit cu toate acestea. Rostogolit de valuri și ...