Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE STEA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 1260 pentru CA DE STEA.
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... dulce Românie La Heliade Horia Nu e steluță Din lyra spartă... Care-o fi în lume... Phylosophia copilei Resignațiune (din Schiller) 1868 La o artistă (Ca a nopții poezie) Amorul unei marmure Ector și Andromache (de Schiller) Numai poetul 1869 Junii corupți Amicului F.I. La moartea principelui Știrbey Când Când marea... Când privești oglinda mărei Cine-i? Unda spumă Prin nopți ... același dascăl O, -nțelepciune ai aripi de ceară! Stelele-n cer Stau în cerdacul tău... Un om de stat (Wernicke, 1697) Donec eris felix... (Ovidius) De pe ochi ridici... Și era ploaie cu senin... E trist ca nimeni să te știe Zboar-al nopții flutur Ca o făclie... O, stingă-se a vieții... Urât și sărăcie Alei mică, alei dragă Dragoste adevărată Minte și inimă Cristalografie Stai deasupră-mi ... Horațiu) Către Bullatius (Horațiu) Către sclav (Horațiu) Din Halima Cine ești Povestea Dochiei și ursitorile Ursitorile Mușatin și codrul Dragoș Vodă cel bătrân Peste codri sta cetatea... Între nouri și-ntre mare Doină (Ce stă vântul să tot bată) De-atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... livezi, alunișuri, Pe urmă ochiul zărește Un deal ce se prelungește Verde și împestrițat. Coastele-i sunt învelite De vii, de semănături, De țarine felurite, De crânguri și de păduri. Munții mai în depărtare Se văd ca tulbure nor; Vara le e la picioare Și iarna pe fruntea lor. Iată, după-a mea părere, Locul atâta dorit, Unde zile de ... valuri aurite Norii umezi prefăcând, C-o privire-nflăcărată Lumea el o cuprindea, Și o mreajă purpurată Peste dealuri întindea. Când acea stea arzătoare, Aproape de-al ei sfințit, Părea a da sărutare Pământului ce-a-ncălzit, Și, mai întorcând o rază Ca zâmbet prietenesc, Sta un minut să o vază Ochii care o doresc; Ochii acei pentru care Este cel din urmă soare Ce ei poate mai privesc; Supus la ... senine Seara aduce cu sine, Slobod de griji, de dorințe, În cugetu-mi mulțumit, Slăvind o-naltă putere, Eu ascultam în tăcere Al multor mii de ființe Concertul nemărginit. Și când luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea plină, ocolită De ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime  Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de aer. Acolo-nchisă cu mai multe soațe, Ca ea copile și ...
... ngenunchează, Apoi zice: ,,Mă rog ție, Taică, Doamne din domnie, Voie dă-mi să iau soție Ursita ce-mi place mie. Ea nu-i fată de-mpărat Și-i chiar de litean bogat Și de lege lepădat, Da-i fecioară ca o stea, Mândră ca o păsărea, Dulce ca o floricea, Și sufletul meu o vrea!" Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan vesel plecau, Ei plecau pe la Sân-Petru. Ș-ajungea pe la Sân-Metru [3 ... el zbura, Apoi le desfășura, Și le da pe la nuntași Care-n lupte sunt fruntași, Cum era și nuntașul Așa-i da și postavul. De era el nălțișor, Îi da postav roșior, Să fie strălucitor. De era el medior, Îi da postav gălbior, Ca să-l prindă binișor. De era el mititel, Îi da postav albăstrel, Ca să se mândrească-n el! III Liteanul se bucura, El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot ...
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins, Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e virgin Și mâna asta dulce, ca floarea cea de crin, Că nu a strâns-o nimeni, că n-a răspuns cu strâns  Că setea de iubire pe ea n-o au atins. Dar vai, e prea frumoasă! Putut-a sta-mprotivă  Plăcerea-ademenește, dorința-i guralivă  Acelor vorbe calde, șoptite cu durere, Ce aerul îl umplu și inima de miere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa frumoasă, când nu-i decât femeie? Ca toți să fiu? ca dânșii să fiu viclean fățarnic? Să cumpăr cu un zâmbet, un zâmbet iar zădarnic; Viața adoratei și gingașei copile Să o pătez cu umbra plăcerei ... minte strigam: unde ești, mamă? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu; Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân În lume-atât de singur și-atâta
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică ... a gândurilor sale Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu chipuri zvelte, basme-orientale. Pe perini lungi culcate-s hurii Și din cățui de-argint copăr miroase Cu fum albastru formele picturii. De roșă catifea cu fir pe margini trase Se-nalță într-un baldachin perdele, Umbrind un pat cu perini de mătase. Pe acel pat, un tron cusut cu stele, Stă înșirând mărgăritare-n poale Regina cea-nțeleaptă.  Dintre ele Picioare de zăpadă, mici și goale, Ea-ntinde surâzând ca-n vis pe-un scaun ...
George Topîrceanu - Balada munților
... visători... Rar trezesc în a lor cale Câte-o piatră sub copită. Iar când drumul se prăvale Jos, la coastă povârnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blând cu gura: - Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura!... II Astfel, turmă după turmă Pleacă toamna de la stâni, De rămân pustii în urmă Munții singuri și bătrâni. Astăzi ca și-odinioară, Cât s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii, Când pe soare, când pe ploaie, Vreme multă, fără număr, Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A' trecutului vii moaște Peste care vremea crește, - Culmea verde mi-i cunoaște, Stânca sură mi-i ... adună, putrezite, Frunze moarte pe poteci. Colo sus, culcat pe-o rână, Stă Negoiul mohorât Cu-a lui negură bătrână Care-i ține de urât. Fulgii-ncep apoi să cadă. Firea-și doarme somnul ei Amorțită sub zăpadă... Iar târziu, la Sfântu-Andrei, Când cobori de la povarnă Printre plopi subțiri și rari, În senină zi de iarnă Vezi departe munții mari Cum își zugrăvesc în soare Piscuri vinete spre cer, Povârnișuri sclipitoare, Brazi împodobiți de ger, Atârnând
George Coșbuc - Oștirile lui Alah
... Și-apoi multe, și-mprejur Din păduri răsar o mie, Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese, Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată, Ies să jure Toți cari au pierit vrodată ... creștinesc. Ei, cu genele-amorțite, Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri, Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe Mii de fețe, Alergând, privesc în sus. Iar acum, fiind o gloată, Numai una, Osie-ntr-această roată Se ridică Semiluna, De pe steagul care-n vânt Geme-o plângere-ntreruptă Și se luptă; Iar ce geme e cuvânt. Și-i a lui Alah cuvântul ... ca mormântul Și-mpietrit-acolo-n zare Oastea-ntreagă stă pe loc. Codri, dealuri, râu și luncă Toate-aruncă Ochii-n sus, spre-un semn de ... foc. Mii
... ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și iarăși pașnica viață, Ce-a petrecut-o, o petrece. Dar ... Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute ... Și a luminii înfocare Împrejurimea a cuprins. Și în cununa strălucirii Mărețul soare se ivește, Și-n Tibru focul oglindirii Luciri de aur risipește. Se scoală Roma zgomotoasă... Ca moartea tinerei să vadă, Mulțimea ei gălăgioasă Ticsește circul tulburată. În haina sa împărătească Cu aur numai și argint, În gloata lui prietenească, Neron s ... ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... vuiește; iar lupul în luncă Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară! Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea, Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic Al său băț ciotos, Iar el cremenește de acel năprasnic Demon fioros. Deci Demonul zice: „Ce vrei tu a face? Gândești să te-neci? Nu este mai bine, mișele sărace ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca