Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA UN PALAT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 246 pentru CA UN PALAT.
George Coșbuc - Poet și critic
... prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să-i furi!" Dar n-a sfârșit, căci Dionis, Ca un al doilea Ajax mitic, A râs de furie și-a-nchis În turn pe critic. P-un biet Omer îl poți nega; Dar când e prinț, e altceva. Orice poet, ca rege-i prost; Dar ca poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci să-nțelege De ce murind fu Nero trist, Nu ca-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis ... azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. Dar după ce-a trecut un an, Slujbașul vine și-l vestește Că-l iartă nobilul tiran, Și că-l poftește Să meargă la palat curând. Poetul l-a primit râzând. —"Am versuri iar! Un nou volum, Și laude-mi spun toți Zoilii. Să vezi! Eu cred că fac acum Mai buni dactilii. N-am nici ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i ... uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele Nici că au ce sa mai sugă. — Într-un roi mai de un stînjen Au ieșit la promenadă — ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrînă, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler… e iute… oare știe franțuzește ... toarce-n sobă de blazat ce-i. — Măi motane, Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic. De-ar fi-n lume-un sat de mîțe, zău! că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu odată, boieria ce-i, sărmane! Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? Ce idei se-nșiră dulce ... mi ar fi vecinic la aman! În prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarele ce scapăr, Le arăt că lumea vis e — un ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
... Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și ... Dar zânei i-a părut d-atunci Că i-a pierit norocul. A treia zi, privind în lac Copila, ca-n oglindă, Cerca și nu putea pe plac Un brâu pe trup să-și prindă. Crăiasa vine iar. Grăbit S-a-ncins atunci crăiasa, Și cât de strâns i s-a ... vede-n lac Că strânsă-i stă mai bine; Rotunde, ca un cap de mac, Stau sânurile pline, Mai naltă pare, și-n umblat Mlădie ca o vargă, Ea simte cât de rău i-a stat În haina ei cea largă. Și ochii-i otrăviți de dulci La brâu ... ...
... a-mplinit Florea-voievod douăzeci și doi de ani — un flăcău ca un brad. Dar într-o zi, iată că vine de la palat curteanul, învățătorul lui, acasă, și zice vesel: — Știi tu un lucru, dragă nevastă? — Știu, dacă mi-ei spune... — S-a hotărât! îl însurăm pe Florea... — Pe băiatul nostru?... cum asta ... leșinat. Sări, toți... 0 descheie la sân și dă-i cu oțet de trandafir. Vine și Florea: — Mamă-doică! Și-ncepe să se vaite ca un copil mic și să se bată cu pumnii-n cap: — A răpus-o pe mama-doica!... Aoleu!... nu mai e de rană ... vecin, care avusese făgăduială de căsătorie pentru fiică-sa, n-a putut suferi o astfel de nesocotire. Războiul s-a sfârșit, ca toate războaiele, cu pace. Iar peste un an, plimbându-se pe la curțile din lume, Florea-voievod, însoțit de doica și de-nvățătorul lui, s-a dat în dragoste â ... Când s-a făcut nunta aceea strălucită cu mari petreceri în grădinile-mpărătești, toată lumea s-a-nveselit; dar mai mult ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... sus. Tavanele și podelele prefecturii se fărâmițeau și se scufundau. Într'o zi arhivele departamentului s'au găsit mistuite aproape în întregime, și asta fără ca mai înainte să se fi arătat pe dinafară vreun cât de mic semn de stricăciune. Termitele ajunseseră la cartoanele arhivei prin lemnărie; pe urmă mâncaseră ... foile de deasupra și muchiile filelor; așa că un carton, care era înăuntru plin de tărâțe, produse de dejecțiunile acelor gângănii, părea pe dinafară întreg ca și cum ar fi conținut dosarele neatinse. Lemnul cel mai tare nu poate rezista la atacul termitelor. La scara cancelariilor prefecturii, era o bârnă groasă ... cercetat și răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie. Ce n'au încercat oamenii, ca să stârpească soiul acela blestemat de gâze !... În sfârșit, după multe încercări și studii, zicea învățatul Quatrefages, că parcă le-ar fi dat el de ... promptitudine de operație, trebue pornit, subt o presiune considerabilă, leacul mântuitor până în adâncul răului. Poate primele încercări să nu izbutească deplin; poate că, nimicind un ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... glas. El vede munți mândri, asupra cărora Pădurile negre nu știu aurora Și toate formează clădire înaltă De stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă  Pornit ... părul ei negru lucesc amorțite Flori roși de jeratic frumos încâlcite, Rubine, smaranduri, astfel presărate, Sălbatec-o face la față s-arate... Și ochi de-un albastru, bogat întuneric, Ca basme păgâne, de-iubire himeric, Lucesc sub o frunte curată ca ceara  Zâmbirea-i îmbată ca nopțile, vara. Pe codri-nfioară a ei frumusețe Și apele fulger cu undele crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri ... pe capuri hâite. Vin regii de Nord cu oștiri să se plimbe, Cu chipuri ciuntite și umere strâmbe Și toată strigarea, vuirea, sunarea E surdă ca ceriul, e moartă ca marea. În domele largi, prin palate deșarte Răsună doar vântul... ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... glas. El vede munți mândri, asupra cărora Pădurile negre nu știu aurora Și toate formează clădire înaltă De stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă  Pornit ... părul ei negru lucesc amorțite Flori roși de jeratic frumos încâlcite, Rubine, smaranduri, astfel presărate, Sălbatec-o face la față s-arate... Și ochi de-un albastru, bogat întuneric, Ca basme păgâne, de-iubire himeric, Lucesc sub o frunte curată ca ceara  Zâmbirea-i îmbată ca nopțile, vara. Pe codri-nfioară a ei frumusețe Și apele fulger cu undele crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri ... pe capuri hâite. Vin regii de Nord cu oștiri să se plimbe, Cu chipuri ciuntite și umere strâmbe Și toată strigarea, vuirea, sunarea E surdă ca ceriul, e moartă ca marea. În domele largi, prin palate deșarte Răsună doar vântul... ...
... nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior A prins p-un biet gonaci! Arama potcovită,-n piept Un larg mormânt făcu, Au stat iobagii marmor toți, Dar Arpad groful nu: Zburând pe cal privea-napoi Cu râsete, huhu! Luptându-se cu moartea, el ... sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ceas în ceas Umplând al casei gol. Dar într-o zi, la casa ei S-abate un argat: Vrea domnul o cămașă-n flori Cu portul de la sat Tu, Sando, coși cea mai isteț, Să mergi dar la
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
... că generositatea lor de rasă avea să izvorască fără istorie din pământul patriei. Cu iuțeala vertiginoasă începură să se ducă pe copcă marile averi boierești - un palat, pentru un act de propagandă; mii de galbeni, pentru o misiune fantezistă; o moșie pentru o broșură tipărită la Paris: luminează-te și vei fi! A ... pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu știați desigur în ce mâini bune avea să cază drapelul vostru. Dece, la Paris, între un curs al lui Michelet și o predică a lui Lamennais, n'ați mers odată și la Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă prezică viitorul partidului liberal? Erați prea naivi pentru a ști că ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii. Voi nu puteați ști că fermenții cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Și de aceea ar fi păcat să vă ... instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niște vrăjmași de moarte. Așa sunt toți câtă vreme soarta îi ține jos în masa cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori patru gospodari, și avea și o moară în care era un morar bătrân, căruia-i zicea Ion (sau, după cum se zice în limba proastă, Iaș). Numele acestui om, domnul l-a dat orașului ... noi dl Girardin . Scrisorile lui au dat Europei noțiuni precise, elocvente, însă nu în destul de întinse. Dl Girardin a dat probă de un mare tact, de observație fină, limpede, repede ca gândul și adevărată, dar domnia-sa a petrecut prea puțin printre noi, ca să poată vedea contrastul orașului nostru bizar. Moravurile, obiceiurile noastre, caracterul nostru sau acela pe care ni-l dau împrejurările ar fi un material nou, original; și cu toate că până acum n-a apărut nimic în această privință, trebuie să nădăjduim că va veni într ... franco-moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele, și un ...
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici ... dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul ... veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde ... la ele: Sunt clopotele de aramă Ce sună-n lac în orice noapte; Așa de-ncet și de departe, Dar ele sună-așa de-ncet, Ca din apuse veșnicii Că, de le-auzi sunând, să știi Că nu-i semn bun, e semn de moarte! D-atunci în lacuri pe când ...