Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CARE URMEAZĂ UNUL DUPĂ A
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 71 pentru CARE URMEAZĂ UNUL DUPĂ A.
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... unui deal de pe dreapta, și, dacă turnurile bisericii nu Și-ar fi ridicat în aer crucile lor scânteietoare, ai fi luat această mânăstire drept unul din acele castele medievale zidite la locuri tari spre înlâmpinarea restriștelor de tot soiul a vremurilor de atunci. Atât de înalt, de puternic ... sfânt al lui vodă Lăpușneanu. Când soarele sta să apună, cotirăm la dreapta pe drumul de țară ce duce spre Pângărați, și nu scăpătase încă după piscurile păduroase ale munților Străjii când, obosiți de drum și colbăiți, intrarăm înăluntrul mânăstirii prin poarta înaltă de stejar ferecat, sprijinită pe puternice țițini de ... iar Grigoriță care, în copilăria lui, fusese crescut la mânăstirea Vorona sub privigherea dichiului Ghenadie, naintaș, mai târziu, în egumenie lui Nichita, la mânăstirea Bistrița, urma deci să cunoască și el, din teorie cel puțin, cotloanele multe și mărunte ale Pângăraților. Astfel nu fui deloc mirat când, sub cârmuirea lui, mă ... mesei, într-un colț un dulăpior grosolan de stejar, un lighean de alamă și cu ibric la fel, un prosop aninat într-un cui bătut după ușă—alcătuiau îmbrăcămintea simplă, dar îndestulătoare, a odăii. — Și acum, întrebarăm noi, ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... scuturându-și valurile de carne de pe trup, de pofta râsului. — Ptiu, să nu fie de deochi! că frumoasă mai ești! Fata se duse după aceea la fiul bătrânei și-i întinse mâna cu aceeași reverență; el răspunse tare și sigur de sine: — Salut! Apoi, fericită că-și isprăvise ... văd nepoții... Ce zici, coane Dinule?... Conu Dinu dete din cap, parcă ar fi zis că așa e, dar că asta nu-i treaba lui. După ce-și isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar, mătură o enormă țigaretă de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdară ... Drum bun, coană Profiro. Ia să ridice coșul de la trăsură. Vătașe Taftă, pune mâna, să nu se dea vizitiul jos. În sfârșit, plecară. În urma lor, coana Sofița umbla domol în jurul lui bărbatusău, și, cu sfioasă supunere, căuta să-i ghicească gândurile. Dânsul își răsuci o țigară, fără a ... nepotul vătafului Scatiu (pe care vătaf îl văzuse el însuși în spinarea unui țigan și bătut de un alt țigan cu opritorile de la cai, după porunca lui tată-său, căminarul) să ajungă a cere mâna fetei lui? Și imaginile trecute îi reveneau în minte, slăbite, cu câte o ...
... Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare, unde lumease adună din șapte ținuturi. Dar ... pentru care rade din cân dîn când hreanul de pe masă. Copiii aleargă și își caută treabă, vin când sunt flămânzi și iar se duc după ce s-au săturat, mai se joacă voioși, mai se bat, fie între dânșii, fie cu alții, și ziua trece pe nesimțite. Serile, Mara, de ... adorm, în vreme ce ea gătește mâncarea. Mănâncă însă mama și pentru ea, și pentru copii. Păcat ar fi să rămâie ceva pe mâine. Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face ... viața. Scăzând dobânda din capete,ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se duce la căpătâiul patului și aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.Nu e chip să treacă zi fără ca ea să ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... iată cum în sfânta zi de Duminica Mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe, care mergea la gebea și care urma să fie tovarășa odiseei ce plănuiam. Oricum, dar Tasache al meu avusese dreptate: după două săptămâni de grăunțe și de săceală, Pisicuța — așa o botezasem pe iapă — reintrase în deplinătatea formelor alese și drăgălașe, pe care i ... putea spune tocmai hotărât dacă, în timp de vreo două ceasuri lungi, am stat deștept și am visat sau dacă am dormit și am cugetat, după cum iarăși n-aș putea lămuri cam ce hotar ar putea fi între vis și aievea; atâta știu că, la deșteptare, mă trezii cu sfântul ... miriștii uscate, și greierul de câmp, negru și sprinten stăpânitor al umbrei din împărăția îmbălsămată a florilor, mai țârâiau a arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de înot al Pisicuței mele prin marea de flăcări ce se revărsa peste pământ în miezul ... a descăleca, o femeie trimisă întru întâmpinarea mea mă pofti în casă, din partea "duducăi". Eu, care, când îmi vine la socoteală, iau vorbele ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... s-au și dumnealui de au scris începătura și adaosul, mai apoi și scădĂ©rea care să vĂ©de că au venit în zilele noastre, după cum au fost întâiu țării și pământului nostru Moldovei. Că cum să tâmplă de sârgu de adaoge povoiul apei și iarăș de sârgu scade și ... nemĂ©rnici, mai mult proști decât să știe carte. Ce și ei ce au scris, mai mult den basne și den povești ce au auzit unul de la altul. Iar scrisorile striinilor mai pe largu și de agiunsu scriu, carii au fost fierbinți și râvnitori, nu numai a sale ... puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vrĂ©me de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat." După acĂ©ia și eu care sunt intre cei păcătoși, Simeon Dascal apucatu-m-am și eu pre urma a tuturora a scrie acĂ©ste povești, ce într-înse spune cursul anilor și viiața domnilor, văzindu și cunoscând că scriitorii ... să vor arăta, careși la locurile sale și toate pre rând chizmind și însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc și am făcut ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
... au domnit ani 15. Laiotă Basarab-vodă cel Bătrân, care au închinat țara turcilor, domnit-au ani 17. Avut-au mare războiu la Râmnicul Sărat. După el au domnit Țepeluș-vodă; și au avut războiu la Râmnicul Sărat cu bătrânul Ștefan-vodă den Țara Moldovei. Atunce în oaste au pierit și ... de acei 3 arhierei. Iar domnului îi zise: "Ție, doamne, ți să cade să îndreptezi pre cei strâmbi cu judecată tare și îngrozită și dreaptă, după cuvântul lui Dumnezeu, care zise cătră Moisi îngăduitoriul său și cătră toți feciorii lui Israil grăind: Iată, v-am dat lĂ©gea mea, și judecata ... zice: Nu judecați în fățărie, ci judecați în dreptate. Și iar au mai zis Dumnezeu lui Moisi și feciorilor lui Israil grăind: De veți umbla după poruncile mĂ©le și veți păzi lĂ©gea mea și o veți face, vă voi da roao în vrĂ©mea ei, și pământul va da ... parte bărbătească) că acolo să arătă capul spurcăciunii cei mai mari. Deci, fraților, fugiți de curvia și de toată necurăție, cum zice Pavel, și umblați după curăție, ca să vedeți pre Dumnezeu. Acestea, zic voao, să le păziți deacă vă iaste voia să moșteniți împărăția cea cerească". Iar pizmașul diavolul văzând ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice de cei care le-au apucat!... Și mai ferice de tine că... OANA: Înainte să-și dea duhul mi ... meu nu mai e al nostru... OANA: A, Tana, grijile țării... DOAMNA TANA: Nopțile albe!... În castelul de la Iași, lam văzut pe după gât cu Vochița a comisului Staur. Mi-a trebuit să-l înfrunt până s-o izgonesc din casa domnească... OANA: Cu ... mai rămas... (S-aude Ștefăniță făcând zgomot.) Ia! vine! Scena III DOAMNA TANA, OANA, ȘTEFĂNIȚĂ și ARBORE. (Ștefăniță vine repede în balcon și coboară scara; după el, Arbore.) ȘTEFĂNIȚĂ: A! nu! a! nu! nu se poate! Nu vreau să știu de Polonia și de Sigismund! Mai mult ... pe doamna? ȘTEFĂNIȚĂ: Eh! UN COPIL DE CASĂ: Doamnă, la masă. DOAMNA TANA (lui Ștefăniță): Vii? ȘTEFĂNIȚĂ: Omul nu trăiește numai cu mâncarea... DOAMNA TANA: După ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... și să le lungim spre mila lui. Picioarile ne-au dat, iar nu ca altor dihănii, care sântu mute și necuvântătoare și umblă pre pământu după cum le iaste firea și voia lor și orîncătro vor să să întoarcă, într-acolo să pornescu și mergu. Ci noao să cade să pășim ... “ Și iară mai zice: „Eu ziș: toți sunteți Dumnezeu și fiți fiii Celui de Sus, iară voi muriți ca oamenii și ca unul din domni cădețiâ€�. Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei ... cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă îi ajunge amarnica moarte și suntu nepocăiți de păcatile lor. Că măcar deși zice că „nu iaste după moarte plângere, nici în iad tânguială și vaeteâ€� iar cu adevărat iaste, și acolo suntu țipĂ©tile cĂ©le cu nevoe și suspinile și gĂ ... lucruri rĂ©le și deșarteâ€�. Pilda: „Iar voi muriți ca oameniiâ€�. Tâlcul: „Iar voi cugetându cĂ©le pământești, perițiâ€�. Pilda: „Și ca unul din domni cădețiâ€�. Tâlcul: „Și satana era domnul îngerilor, iară pentru trufia lui căzuâ€�. Așijderea și fieștece domnu semeț și nemilostiv va cădea și ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
Dosoftei - Psaltirea în versuri Psaltirea în versuri de Dosoftei Cuprins 1 Psalmul lui David, 1 2 Psalomul lui David, 21 3 Psalomul lui David, 46 4 Psalomul lui David, 48 5 Psalomul lui David, 94 6 Psalomul lui David, 96 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n-iț1 ...