Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEA MAI MARE PARTE

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 789 pentru CEA MAI MARE PARTE.

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... mii de turci, afară de urdia tătarilor și de oștile muntenești, sub povața lui Hadim Suleiman pașa, beglerbeg de Rumelia, după mărturisirea domnului de Hammer, cel mai bun general de atunce al Imperiei otomane, intrară pentru întâiași dată în Moldavia. Ștefan cel Mare, simțind că nu va putea birui un asemene vrăjmaș înfricoșat decât prin vicleșug, știu a trage armia turcească într-o pădure numită de ... Agajdenici, adică marea pădurilor, pe apa Racovățul, lângă râul Bârlad. Puterile domnului Moldaviei erau alcătuite numai de patruzeci de mii de oameni, din care cea mai mare parte erau țărani cu coase și cu topoare, armele cele mai înfricoșate în mâna poporului, când îi adus în deznădăjduire. Pe lângă aceste patruzeci de mii moldoveni, mai erau încă două mii călăreți leși, trimiși într-ajutor de către Cazimir, riga Poloniei, și cinci mii săcui trimiși asemene de către Mătieș Corvinul, stăpânitorul ... dintâi pentru siguranța porturilor, pe urmă pentru un negoț întins. Așadar, prin aliația lor cu genovezii, moldovenii în puțină vreme avură o flotă destul de mare și de puternică ca să se poată întări pe Marea Neagră. Sub Ștefan cel Mare,

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... și al 14-lea, prigonirile erau îndreptate mai ales contra religiei noastre răsăritene și contra organizației noastre administrative și judecătorești. Atunci am pierdut partea cea mai mare dintre boierii și fruntașii noștri, cari au trecut la lege străină, apoi s'au prefăcut în Unguri, ca să nu-și piardă moșia și drepturile ... mult din Pământul regesc cum se numiĂ  teritorul, pe care li s'a îngăduit să se așeze. Apoi au oprit pe Români să mai voteze la alegerea juzilor regești, cari erau căpeteniile scaunelor (județelor), i-au silit să deie a zecea parte (dijmă) din bucate și vin preoților săsești. Românilor le erau oprite meseriile, ca să nu facă concurență meseriașilor sași. Rășinărenii erau siliți să-și vândă ... sate curat românești, înființând în locul lor școale în cari se învățĂ  numai ungurește. Pentru Ar­deal, unde Românii erau și sunt și acum cei mai mulți la sate, au făcut o lege electorală, care da drept de vot numai țăranilor, cari plătiau o dare de nouă ori mai mare decum plătiau țăranii din Ungaria. În felul acesta numărul alegătorilor români era mic și în multe ținuturi biruiau la alegeri străinii, cari aveau majoritatea la ...

 

Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul

... ce a trecut. Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea lucrului pentru deșteptarea neamului nostru, pornit în anul 1906. Fiindcă ne aflăm acum trecuți în anul 1907 se simte o mare trebuință să dăm mai pe larg zugrăvirea anului trecut în legătură cu mișcarea luminătoare, acest lucru sfânt al moldovenilor basarabeni, și așteptările noastre în fața anului ce a ... Toate acestea s-au văzut foarte bine la cea dintâi serbare moldovenească de la 3 decembrie. Serbarea a fost a doua mare clipă în desfășurarea mișcării moldovenești. La 24 mai 1906 moldoveanului basarabean i s-a dat voie să vorbească în limba lui. La 3 decembrie 1906 moldoveanul basarabean a arătat ... ne-a adus și bucurii și amărăciuni, ba încă poate mai multe amărăciuni decât bucurii. Și bucuriile și amărăciunile acestea, luate îndeobște, au aceeași mare însemnătate, fiind arătătorul mersului frumos al mișcării. Aici nu trebuie să încapă nici o deznădăjduire, nici o părere de rău. Căci noi suntem încredințați că ...

 

Gheorghe Asachi - Valea Albă

... cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge ... productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric. Din sânul acestui haus, în care popoarele petreceau mai mult o viață hoțească, răsări un nou ordin de lucruri în Europa și în provințiile învecinate. Pe ruinile Romei eroice se înalță, sub papa, Roma ... și a căreia capitală era Panticapea. Precum partea apusană, pe la Eupatoria, este plină de stepuri, de lacuri sarate și de râurele ce sunt mai des săci, așa partea de amiază a peninsulei este mănoasă, plină de suvenire istorice. Lângă golful Ctenus, modernii au zidit Sevastopolu; aproape de ... obiecte prețioase de arte, depuse lângă îngropații eroi sau regi. Spre amiază pământul se rădică și la țărm formează o culme de munți, din care cel mai mare ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... în Italia precupeți), ce vindeau pepeni și piersici, pe care îi recomandau cumpărătorilor prin niște țipete ascuțite și scoase din plămîni cu o atît de mare violență, că escitau mai mult compătimirea decît apetitul acelora ce îi ascultau. Ceea ce trase mai mult atențiunea mea era doi ciceroni sau servi de piață [2] , ce se certau între dînșii pentru dreptul de a mă turmenta. În ... curiozitatea dupe Roma, Florența, Pisa și Veneția? — Te amăgești, siniore. Italia este semănată cu monumente, și tot orașul își are pe ale sale în parte. — Care sînt dar ale orașului Bergamo? — Sunt mai multe. — Spune-mi pe cele mai însemnate! — Este domul clădit în secolul IX; Santa Maria Maggiore, unde se află mausoleul maestrului Donizetti; vila celebrului tenor Rubini, galeria de cadre, biblioteca ... cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de stil roman degenerat în cel italian modern. Stradele sunt bine construite și se țin în mare curățenie. Are o academie de științe, o bibliotecă publică, în care se găsesc ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... istorie? Spre pildă, biruința Asiei, după mărturisirea tuturor istoricilor vechi, s-a pricinuit prin deasa citire a Iliadei de către Alexandru cel Mare. Cine nu știe că acest falnic izbânditor purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Omir; și ce este Iliada altă decât ... noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și, cu toate acestea, tiparul ar fi cel mai sigur și mai grabnic mijloc ca să ajungem la civilizația societății europene. Noi, care ne fălim cu propășirile ce socotim că facem, noi, care nu vorbim decât luminare ... întâmplările, faptele strămoșilor noștri, care prin moștenire sunt și ale noastre, inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru mine, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar ; aceștia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai ... Călugăreni îmi par ...

 

Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev

... pluguri, teascuri pentru poamă și multe altele. Școala de tipar din Kiev a pus la privirea tuturor mașini electrice de tipărit, făcute cu mare iscusință. Dintre dânsele cea mai vrednică de luare-aminte era mașina de cules buchii pentru tipărit. După mașinile și meșteșugurile tiparului într-o clădire, acoperită cu sticlă, venea despărțitura negustoriei ... fel de zugrăveli. Tot în despărțitura asta să găseau fel de fel de păsări și fiare umplute cu paie și făcute după chipul celor vii. Mai încolo — felurite lucruri ce-ți furau privirea: zugrăviri minunate, cutii făcute cu mare iscusință, războaie... Mai departe — flori, pietre scumpe din munții Uralului, instrumente doftorești. În pavilionul războaielor persiene, pe lângă războaie, erau puse vechile frumoase țesături și horboțele din ... zeci de mii de ruble. Din războaie ce-l mai frumos era războiul turcesc din curtea fostului sultan Abdul Gamid, ce face 18000 de ruble. Mai erau și alte covoare foarte frumoase, din care unele trăgeau la 9 puduri și făceau câte 7000 de ruble. După despărțitura războaielor veneau pavilioanele sticlăriei ... ea începea a se învârti și prin puterea mișcării toți cei ce ședeau erau împinși și aruncați în toate părțile, ceea ce făcea ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... rămâi cu muți. Apoi vine Viața și vitejia lui David , care se termină astfel: Eșii spre întâmpinare Ear smulgându-i lung-lat-taiul, La filisteanul cel mare Pre Criș ceva mai scurtaiul. Și pentru a lui lungime Și am ridicat ocara, Sudui-mă cu asprime. Și așa am scăpat țara. Curios om răposatul Pralea ... de literat român? Cum nu! La pag. 216 vedem lista operelor sfinției-sale "științale și literale", peste tot 14 numere, însă bine cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat ... unde a rămas pănă la 1854, când iarăși, printr-o intrigă mitropolitană, condusă de preasfințitul Suhopan, fu nevoit a demisiona" etc. Cel mai mic defect al acestei narațiuni este neadevărul. Întrebarea cea mare ...

 

Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură

... adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul și urechile. În vremea noastră în Rusia se fumează mai mult decât 8 milioane de puduri de tutun pe an. 3 milioane dintr-acest număr se pregătește în Rusia, iar celălalt tutun îl aduce de ... lepăda-o mai degrabă, cu atât mai bine. Așadar, noi vedem că tragerea țăhărcii este o nevoie mare, cu care trebuie să luptăm, o boală mare, care cere cea mai îngrijită lecuire. Să căutăm acuma ce-i cântă tutunul buzunarului nostru. Punem că într-o casă și tatăl, și doi fii ai lui ori feciorul ... vreo 200—300 de oameni, iar cheltuiala lor luată împreună va fi 1040—1560 de ruble. Vom vorbi puțin și despre băuturi. Ori din care parte nu am privi noi băutura, ea este vătămătoare. Țara megieșă a Rusiei, Șveția, cincizeci de ani înapoi nu mai puțin decât noi a pătimit din pricina beției, dar școala, pe de o parte

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

... rară. Un exemplar — din care d. Belfur întreprinse traducția sa la Londra — fu cumpărat la Allep în patria autorului și orientalistul englez nu mai putu găsi alt manuscript, oricât cercetă în bibliotecele din Constantinopoli, Smirna și Cair. D. Senkovski mai văzu încă un exemplar la repausatul Arid la Ain-Tur și ceti cea mai mare parte din el în vremea ce se afla în casa acestui învățat arab. Nu se știe cui a rămas acel manuscript după moartea lui ... Evanichie și de la patriarhul Ierusalimului. Cum sfârși logofătul de cetit scrisorile, beiul se sculă și își luă calpacul. Apoi patriarhul îi prezentă daruri de mare preț, falca de jos a sfântului marelui Vasilie, de color galben, tare grea și strălucind ca aurul, mirosul ei era mai plăcut decât ambra, și la ea mai rămăsese doi dinți, unul mare (măsea), altul mic; noi am căpătat-o la Constantinopoli, unde se păstra la o rudă a lui kir Grigorie, mitropolitul Cesariei și era ... Polonia) și magnații leși iarăși îl stimă; Ihmil (Hmel), capul cazacilor, a luat de noră pre fata lui; hanul și tătarii îl iubesc ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... pag., București, Tipografia lucrătorilor asociați, 1866 Jurnalele române nu și-au îndeplinit încă datoria lor față cu colecția de poezii populare publicată de dl Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o neglijență remarcabilă pentru această parte a vieții noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiile literare ale românilor ce o merită, dar cu atât mai ... cântece bătrânești), doine și hore. În ele găsim poezia aproape a întregului popor: Moldova și Țara Muntenească, Transilvania și Basarabia sunt deopotrivă reprezentate. Mai la fiecare poezie, la fiecare aluziune socială din ea, la fiecare cuvânt mai greu, dl Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva ... VRĂBIUȚA Vrăbiuță de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal Și te-ntoarce de îmi spune Or vești rele, or vești bune. Du-te, vezi dacă mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>