Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI PUTERNIC
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 426 pentru CEL MAI PUTERNIC.
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... departe, Vedea că viu acasă Cu cămăsuța albă, cu căciulița neagră, Cu carte-n subțioară !... avea ea lumea-ntreagă Cînd mă vedea la masă. Apoi mai trecu timpul și mă făcui mai mare. O ! cîtă bucurie și cît lucram de tare Ca să produc ceva ! Gîndeam adesea-n sine-mi : «Eu sunt voinic acuma Și, o ... ce noi nu o visasem, Începe-a se vesti : S-adaogă iobaciul ! s-adaogă la clacă, S-adaogă cît Omul nu poate să mai facă, Nu poate dăini : — «Noi n-avem decît brațul ; dar brațul este-al nostru ! Noi nu putem să-l spargem în veci în ... » Strigară muncitorii din satele vecine Dar iată că oștire a stăpînirii vine Și-ncepe a lega !... O ! cum ai să mai tremuri, dreptate omenească, Cînd va veni odată Dreptatea cea cerească, Puternica Dreptate! — Este un vis d-acilea pe care nu-l țiu minte ; Știu ... cuvinte... Ce crudă răudate. Și ce înverșunare ! — Peste puține zile Zări draga-mi soție ce se-nălța prin grile. Țipă cînd mă văzu ! Ea mai ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți de condițiunile actuale ale traiului omenesc. Cu cât idealul ce le lucește în viitor e mai frumos, cu atât condițiunile prezente de trai le par mai odioase, și critica făcută de acești optimiști mizeriilor vieții actuale va fi mai amară decât a pesimiștilor. Vina multor greșeli în ce privește găsirea cauzelor hotărâtoare ale pesimismului stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor ... schingiuirea în tot felul a corpului; pentru aceasta însă trebuie voință și sinceritate mare de convicțiune. Pesimistului modern îi lipsește, într-un grad mai mult ori mai puțin, și una, și alta. Susținând că viața e o mizerie ce nu merită să fie trăită, pesimistul modern se bucură de viață, caută să ... de a nu reacționa contra mediului înconjurător. Expansiunea forțelor psihice, neputându-se cheltui în afară, se va concentra înăuntru. Omul se va adânci tot mai mult în sine, se va observa mereu, va observa cele mai mici mișcări ale inimii și ale gândirii sale. Această excesivă preocupare de sine e eminamente egoistă, dar acest egoism nu exclude o mare sensibilitate, chiar ... ...
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... Sadoveanu, realizarea supremă a marelui și fermecătorului său talent. Ea ne îndreptățește să facem încă o dată constatarea paradoxală că acest prozator este cel mai mare poet al nostru de la Eminescu încoace. Poetul dragostei sfioase ori pătimașe, poetul naturii ș-al trecutului sentimental, poetul duios al pământului Moldovei. Nuvela ... mijloacelor de execuție. Maturitatea artistică i-a adus prozatorului nostru o rafinată sobrietate de stil, o desăvârșită siguranță în calcularea efectelor și o mai mare simplicitate de linii în compoziție. Dl Sadoveanu nu creează tipuri, în această carte, ci oameni. Dar oamenii lui sunt cu atât mai vii. „Tipulâ€� este o creație mai intelectuală, deci mai artificială, care presupune un proces de creație mai conștient, prin abstragerea însușirilor comune unei categorii și înlăturarea elementelor individuale, care, mai ales, dau impresia desăvârșită a vieții. Oamenii lui însă, din alt punct de vedere, sunt foarte reprezentativi: ei sunt români moldoveni, și nimic ... ca și faptele, ca și atmosfera și natura în mijlocul căreia trăiesc, sunt profund și exclusiv românești. Din punctul de vedere al literaturii universale, scriitorul cel mai original este acela care poartă ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră ... în astă lume te-am adus, “Vărsai în sufletul tău roze ce-am smuls din harurile sfinte, “Și-am zis gândirii tale: zboară mai sus de nori, de cer mai sus. “Spre ciuda mea, în clarul serii mă cheamă trista-ți rugăciune; “Ar zice toți c-am fost cu tine un crunt dușman ... să ridic; “Mi-ai fost de zece ori părinte, și tu din gloria-ți divină “Te-apropii, plin de îndurare, de mine, viermele cel mic. “Dar cadă ura ta asupră-mi, că-n mine nu-i recunoștință; “Eu văd cu pismă înșiși șerpii din fala ta părtași ... curată floare și plăpândă, Suflă în ea și-i dete drumul, iar lacu-n cercuri tremură, Și iată, unde se despică: din ea fecioara cea mai blândă, Roșind ca frageda-aurora, de apă păru-și scutură. V Krișna ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci ... s-a dat și al cărei nume nici nu-l știi, și vă ziceți ,,tu". Oare singura apropiere dintre suflete este corpul? E mai natural să cauți cu migăleală rime și ritmuri pentru durerile simulate decât pentru cele adevărate -- și e mai onorabil să le cauți pentru durerile adevărate, decât pentru cele simulate. Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede. Nu spune ... în reformatorul social condus de ambiție și de vanitate, decât în acela condus de iubirea de oameni, pentru că cel dintâi este mânat de mobile mai puternice și mai durabile. Când o femeie îți dă în sfârșit fericirea, nu-i așa că privești cu atâta simpatie lumea întreagă, încât îți devine simpatică chiar și ... spune vorbe de iubire unei fete fără să le însoțească de o propunere de căsătorie îi aduce o ofensă gravă și o dezvirginează sufletește. Cea ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... soartei, și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind întunericul neștiinței și al barbariei, nu-i de mirare ... său, fără să știe că așa îi zicea de veacuri. Când eroul leșilor, Sobieski, a pustiit Iașii în retragerea lui din 1687, se mai puteau vedea încă urme de ziduri. Dar lăsând feluritele păreri asupra întemeierii și obârșiei Iașilor și încercărilor veacurilor, cărora sunt supuse toate lucrurile omenești, după ... observatorul filozof: de o parte geniul unui secol care nu se sprijină decât pe amintirea trecutului, și de alta geniul unui secol al vremii nouă, puternic și nervos — deși e înfășurat încă în scutecele copilăriei și ale imitației necugetate. În punctul acesta am ajuns noi astăzi. Las pe altul mai ... l-au împiedicat să vadă ceva, și frica de friguri, alungându-l din Iași după puține zile, l-a făcut să nu-și mai poată revedea notele. Dealtfel, așa fac mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei ...
Vasile Alecsandri - Melodiile românești
... arii românești ce a tipărit în Viena, la 1850: „Strigătul de naționalitate și de drepturi egale a aflat un răsunet puternic în poporul român care locuiește Valahia, Moldova, Basarabia, Bucovina, precum și cea mai mare parte din Transilvania și Banat și câteva comitaturi din Ungaria“. „Ocupând el singur un teritoriu [de] peste 5000 mile pătrate, poporul român ... pe care le ating cu o pană. Capul trupei execută melodia pe vioară; naiul face să se audă mai tare, în sunete ascuțite, pasajele cele mai pătimașe; cobza ține loc de bază, și mai totdeauna e jucată de către cel mai în vârstă dintre artiștii țigani, care execută pe acest instrument acompaniamentele cele mai grele cu o îndemânare vrednică de mirat. Pe acești lăutari îi întâlnești în toate sărbătorile; ei poartă mai totdeauna haine orientale. Când cineva îi aude executând în chip serios și melancolic, care niciodată nu-i lasă, ariile naționale române într-o societate aleasă ... aud azi în sălile de concert și de teatru și care sunt primite cu aplauze frenetice. Cântecele de lume (romanțele) sunt melodii făcute pe poezii mai noi și au mai ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
... de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând ... Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare Decât toate pân-acuma. Și o stea strălucitoare Arde-n cer arătând calea la a evului minune. Fi-va oare dezlegarea celora ... pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea ... suflare a lui inimă e trează Și în ochiul lui cuminte tu ești om  nu Dumnezeu. Azi gândirea se aprinde ca și focul cel ...
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
... are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape. Oricum, toate sunt mai prietenoase, oamenii au un aer mai potolit, atmosfera patriarhală mai dăinuiește încă, vechile cîntece sentimentale mai urmează să răsune și să te înduioșeze cu farmecul lor negrăit. Steluța lui Alecsandri răsare încă fidelă pe cerul provinciei, și taraful de lăutari ce ... pe străvechea lui vioară ; plin de deznădejde și pasionat de-ai fi spus că strînge în brațe un trup pentru o ultimă îmbrățișare, se pleca cel mai bătrîn peste contrabasul lui ; cu sprîncenele arcate în circonflex își săruta vîrful clarinetului, ca pentru o despărțire, cel ce-și tremura degetele pe clape ; pasionat, asemenea unui amant ce ține pe umăr capul iubitei lui, cercînd s-o înduioșeze cu amintiri trecute, își ... și numai secundul, dintre toți, osînditul să ție isonul, părea absent și avea aerul să spuie cu gestul lui monoton : "La ce bun să vă mai înduioșați și să plîngeți o biată stea pierdută ?"... Așa cîntau în amurgul acela întristat cei cinci oameni durerea unei stele, și nicicînd durere mai
... niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile ... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa ... întorcea în fugă; și prin vuietul ploii un glas răsună prelung: „Martaaa!â€� și a doua oară: „Martaaa!â€� Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ce se revărsa de sus, luă drumul înapoi, pășind ca printr-o băltoacă în care picioarele i se ... ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. Și gândul meu nu poate să rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul teribil după ea. Cântarea? Cea mai naltă și cea mai îndrăzneață Nu e decât răsunet la vocea cea măreață A undelor teribili, înalte, zgomotoase A unui râu, ce nu-l vezi ... erou. Beată de bucurie mulțimea te primește, Cu lauri te-ncunună... O gintă ce se-nalță Pe spatele altora e mare  și cu cât Mai mult se ține-n locu-i prin rău și prin asprime, Cu-atâta e mai mare. Dreptate-universală E-aceea ce-o urăște puterea brută. Peste Tărie nu decide nimic. La bine ne-i putea S-aduci doi oameni; răul ... orice cuget, În oricare voință, în orice faptă mare. Invidia de pildă e mam-egalității, Și îngrădirea contra răutății reciproce Dreptate se numește. Cu cât mai răi sunt civii Cu-atât e mai perfectă dreptatea. Fiți răi și veți străbate La țintă-oricât de mare, numai prin răutate! Fiți răi! și-urmați principiul ce lumea o domină  ... ...