Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CHIAR ACUM
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 604 pentru CHIAR ACUM.
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
... această treaptă, a fost câtăva vreme consilier favorit al Sultanului, și astfel i-a venit ușor să ajungă unde se află acum. Această schimbare repede a cabinetului otoman dă loc la deosebite reflecții din partea presei străine. Unele organe pretind că deși criza ministerială din ... numai vrăjmași, trădători, cari sunt gata să întrebuințeze în potrivă-i toate mijloacele. În orice vremuri, dar mai ales în starea în care se află acum țara lui Abdul-Hamid, o așa pornire din partea unui suveran este foarte supărătoare. Turcia se află acum într'o stare din care neapărat, dacă voiește să mai trăiască, trebue să iasă, și pentru acest sfârșit este nevoie nu de vedenii închipuite și ... prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui Heredin-Pașa era din zi în zi mai pe față, și se spune chiar că dacă ar fi vrut, acest nou favorit ar fi venit la cârma trebilor publice de mai nainte. Venit de curând la Constantinopol, dânsul a ... ministerului, și a trebuit astfel să lase vacant locul din Creta. Schimbările aceste dese, după cum zic foile franțuzești, dau dovadă că tocmai ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... simple. Partea instrumentală (orchestrul) este destul de robustă și ornată în mai multe părți de armonii pline de efect și de o frumoasă invențiune. Vorbind acum despre modul interpretării acestui cap d-operă de către artiștii d-acum, ne vedem siliți a arăta că ariile de la partea muzicală a miss Luciei nu să potrivesc tocmai bine pe talia ... prin ajutorul unui simț muzical foarte delicat și prin îngrijirea ce pune în esecutarea rolelor sale, reușaște de multe ori a trage profit chiar din părțile cele mai contrarii meziilor vocei sale. Astfel și acum reuși a susține binișor această dificilă parte și a trage asupră-i favoarea și aplaudele publicului întreg. Între părțile care fură ... avu ocaziunea de a vedea copaci prin saloane. Costumele nu sînt nici bogate, precum le voiește ingeniosul corespondint al jurnalului Scaramuccia , dar nici chiar complecte sau cum le cere luxul scoțez. Înainte de a închide această revistă muzicală, ne permitem a zice două vorbe spre ... luat pana în mînă, n-am avut alt scop decît acela de a biciui viciul sub care căzuse și în care se află ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs și aștepta acum să vină fecioru-său. Și numai iaca îl și vede venind repede, dar nu așa după cum se dusese. — Da' ce-ai uitat, dragul ... mare ce scăpând din labele lui, am găsit cu cale să mă întorc la d-ta acasă decât să fiu prada fiarelor sălbatice. Și de-acum înainte, ducă-se, din partea mea, cine știe, că mie unuia nu-mi trebuie nici împărăție, nici nimica; doar n-am a trăi ... câini nu mă tem". — Ce fel de vorbă-i asta, tată?! zise fiu-său rușinat; la d-ta urșii se cheamă găini? Ba, ia acum cred eu frăține-meu, că așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice... Încă mă mir cum am scăpat cu viață; lehamite și ... nu ai de ce fi supărat. Ia, mai bine miluiește baba cu ceva. — Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului; acum am altele la capul meu. — Fecior de crai, vedea-te-aș împărat! Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ...
Ion Luca Caragiale - Concurs și premiuri academice
... în numărul de la 8 sau 11 aprilie. Autorul premiat, daca va voi, își va declara numele în urmă. Premiul va fi plătit îndată, înainte chiar de publicarea operii premiate. Și acum
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... însă, despre care se știe cât era de scrupulos cu propria-i producție, nu se mai poate apăra. Și această injurie i se aduce tocmai acum, când se împlinesc 25 de ani de la moartea lui — ca un omagiu! Într-o țară unde bunul-simț și priceperea nu pot ține ... așa cum a fost . * Partidul Conservator vrea să ridice un bust sau o statuie „aceluia care a fost ziaristulâ€� Eminescu. Acum, în preajma reformelor, când și poetul este la modă, s-a găsit că e bine să se amintească în mod concret conservatorismul lui ... monument „ziaristuluiâ€� a găsit în presă o aprobare deplină. Un gazetar, cuprins de un sentiment de colegialitate frenetică, a luat chiar apărarea lui Eminescu împotriva acelora care cred că poetul a fost gazetar numai de ocazie, silit de nevoi. Ca să vadă cu câtă ... ei mai multă vreme... Și, ca să fim drepți, Eminescu a avut mai multe, așa-numite, cu un termen drăgălaș, muze. Se știe acum că unele din cele mai bune poezii ale lui nu au fost inspirate de Veronica. Pentru ce dar să le nedreptățim pe celelalte? De ce
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
... pe Caragiale, Domnul X totdeauna l-a tratat foarte sever și de sus. Hm! ce atâta vorbă pentru niște comedioare...! am auzit zicând, acum douăzeci de ani, pe unul dintre junii eroi ai democrației, cum se zice, române, care pe atunci se umfla într-o nouă înflorire, elegantă și ... șaselea simț, mai delicat decât toate celelalte: simțul cultural național. Domeniul acestui simț este domeniul pasiunilor celor mai vehemente ale domnului X. Ca toate pasiunile, chiar cele mai nobile, și pasiunile acestea, caracteristice Domnului X, îl fac pe acest domn să greșească. De exemplu, în rezistența lui dârză, național-culturălă, față ... să cunoască opera lui Caragiale până-n capăt. Deoarece sufletul Domnului X e al unei majorități, el are norocul să pătrundă, în fugă și vremelnic, chiar prin capete bune. Așa a fost cu putință ca Gheorghe Panu să iscălească aceste vorbe ciudate: Caragiale, de aproape douăzeci de ani, n ... un așa curios humor posomorât, în Ultima emisiune; se află și Hanul lui Mânjoală, o poveste care ar fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai convinși și zeloși Domnul X. De ce, vă rog mult, uită, ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... apoi câți fac oferte și care mai de care!" Nu, scumpă domnișoară, nu chir Sotir, băietul De care este vorba nu face pe poetul, Și chiar de umple-adesea caiete-ntregi cu rime, Vă jur că până astăzi nu le-a citit la nime. E drept că trece strada ... pare cam anemic, Și nici nu cred să aibă vreun titlu academic (Căci titlurile astăzi la toți le-astupă gura), E drept că se ocupă chiar cu literatura, Dar... n-are mândre plete și nu-i croit la modă, Și dacă-n haină poartă vreun cântec sau vreo odă, Nu-s ... versuri rele. El este, cum s-ar zice, un tânăr oarecare, Copil preacumsecade, cu multă aplecare La-nvățătură: poate ar fi ajuns departe, Dar pân-acum, sărmanul, nu-avu, pesemne, parte... Crescut la umbra unei biserici vechi, la țară, Ați înțeles că nu e măcar nepot de vară Al vreunui stâlp ... muzică de flăcări în sobă-i dacă sună Și-aruncă prin odaie un zâmbet cald ce-mbracă Într-o lumină dulce ființa lui săracă, Încât chiar și surtucu-i, ieșit de ploi și soare, Își ia atunci un aer voios, de sărbătoare... Încolo, totdeauna atotstăpân e gerul. Zadarnic soba veche mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... mare și învățat, iar nu ca Nea Nicuță, care se încurcă când zice cazania... Măi Grivei, este așa de grozav profesorul că, d-ai vrea, chiar și tu ai învăța carte... Ci lasă muștele, nu fi prost... Să-i zici "Domnul" că, de nu, îți mănâncă coada... Și să nu scoți ... d-a lungul spinării, căci eu credeam pe profesor atât de mare, că mi-l închipuiam mai mare și mai tare ca tata chiar... Doamne, dar dacă, în loc să ia pisica de coadă, m-o înhăța pe mine d-un picior?... Se ducea chieful pe copcă, și mă ... că tata cumpărase un cal, pe Micul, cu 200 de lei. Domnul râse, școlarii pufniră, pe mine mă podidiră lăcrâmile. - Fie și pe cai! Ei, acum să te văz! Mă duc la tablă; iau tibișirul; îl scap de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii și boii în ... încăpui eu pe mâna Domnului Vucea . Dupe o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe domnul Vucea. Mulți ani l-am visat. Chiar acum ...
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii și din liniștea morții. Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ș-a amintirilor, nostalgia și melancolia pătrunzătoare a lucrurilor dispărute pentru totdeauna nu și-au ... volum ar fi de ajuns ca să consacre pe un scriitor. Iar dacă unul din volumele dlui Sadoveanu ar apărea sub semnătura unui necunoscut sau chiar scriitor cu oarecare reputație, am avea un răsunător eveniment literar. Dar de la dl Sadoveanu ne-am obișnuit să primim atâtea creații fermecătoare, încât ni ... rasei din care face parte. Că acest lucru este, poate, adevărat din toate punctele de vedere, am avea o probă în faptul că dl Sadoveanu, chiar înlăuntrul literaturii noastre, este unul din cei mai originali scriitori. El a venit cu un fond absolut propriu de sentimente și observațiuni, cu ...
... mele... nici o mâhnire, nici un răcnet de mânie, nici o tânguire n-au trecut încă prin buzele mele. Temnicierul meu a plecat chiar acuma; el era o mângâiere mare pentru mine; îmi povestea mereu la basme în felul Halimalei , și fiecare din povestirile sale, adunate în multîncercata sa ...
... în pădure, Nempacat nimic, chir lupul, ce e-al oilor fior, După instinctul ce natura dădu cestor creature, Negăsind o rezistență de pe câmp, au chiar din stână, Zugruma și înghițea oaia cu ciolane și cu lână. Cunoscută-i astă soartă ce domnează pre pământ, La ea oamenii și toate animale ... Între râpi, stânci și corhane unde lupii să nu vie; Progetau însă și alții în giur curse să întindă Și pe lupii ca pe șoareci chiar de vii pe toți să-i prindă. În cea criză națională agiutori unii au cerut De l-acei ce între sine au simpatie animală, Aleanție ... n aplicare el de tot e problematic Și nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic. Drept aceea, ascultați-mă! Eu espune-voi acum Alt proiect, pre care-l rumăg nu în gât ce-n capul meu, Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum. Parlamentul fără ... de el să-ntitulează împărat celor urzite, Încât nu ni-a fi rușine la atâtea virtuți bune Pentru a noastră mântuire chiar cerbicea a-i supune. Animal-acel e omul, ori pe unde ochii-ntorc Nu văd alt mai bun; pe dânsul l-au ales ...