Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CORP STRĂIN

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 89 pentru CORP STRĂIN.

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D O vizită la castelul „Iulia Hasdeuâ€� de Ion Luca Caragiale În Epoca din 27 iunie-1 iulie 1897; retipărit în Notițe și fragmente literare , 1878, p. 129, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am fost alaltăieri la castelul „Iulia Hasdeu" de la Cîmpina unde am petrecut o zi nespus de încîntătoare, ospătat de d. și d-na Hasdeu părinții proprietarei. Această minunată clădire a fost ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, D. Hasdeu nu este arhitect și n-ar fi fost în stare, cum singur mărturisește să conceapă un plan așa de complex, așa de logic și de frumos. E un castel tare și totdeodată un templu. Baza lui are forma simetrică a unei cruci; axa-i principală urmează o linie perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîngîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. Mă voi mărgini ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ©ant de l'âme oĂ¹ j'ai vĂ©cu Jusqu'Ă  ce que je t'ai connu? Comment veux-tu que je comprenne? 6 AoĂ»t 1901 Vörishofen [2] Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... pe operile criticismului modern, acești frați de studii și de viață deveniseră, înainte de vreme, niște capete culte și severe, pentru cari nimic nu era străin cu desăvârșire. Cel mai tânăr era de douăzeci și unu de ani. Slab, palid, cu capul mare și tuns mărunt; ochi negri și vii, gene ... pe mișcările lui sufletești. Cel mai neîndurat analist în viața de toate zilele și în daraverile științii. Despicând și clasând orice problemă, pentru el, orice corp, ca și orice adevăr științific era un tot a unor părticele de viață și de valori. Vrăjmaș al paradoxelor, în el se încarnase ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... ce este medicina? Medicina este o știință și, în același timp, o profe­sie. 1 - Ca știință, medicina studiază omul, - și-l stu­diază întreg, corp și suflet, din punctul de vedere morfologic, fiziologic și patologic. Într-adevăr, medicina, după cum știți, studiază: a) - forma corpului omenesc și a ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... urmă, iar eu am grăbit după colțuri tot mai multe și mai întortocheate, până la hanul tot ovreiesc unde locuiam. Acolo am tresărit la glas străin în jargon: am întredeschis ușa, crezând că au dat iarăși de mine conorășenii mei. Erau alții, necunoscuți, dar eu n-am mai ieșit acum din ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... proces, după mii și mii de ani, negreșit că va face din pământul nostru o sferă netedă, care e, după cum susține deja Aristotel, singurul corp de o perfecțiune inalterabilă. Așadar, întemeindu-mă pe ipote­zele învățaților geologi și astronomi ca Arago1, Feri, Humboldt2 și alții, cred că colțișorul nostru de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva de Constantin Negruzzi Țarul Alexie Mihailovici poftise la Moscva pre Macarie, patriarhul Antiohiei, precum, și pre Paisie, patriarhul Alexandriei, pentru înjghebarea soborului universal ce trebuia să judece pre Nicon. Macarie plecase din ierarhia sa cu totul pentru alt scop și poftirea marelui Alexie la sobor o priimi când acum se afla în Rusia. Nevoia de a aduna mile de la creștini pentru plata dărilor și a datoriilor bisericei patriarhale din Antiohia îl silise a întreprinde o călătorie în depărtatele țări a creștinilor ortodoxi. Tovarășul său, arhidiaconul Pavel născut la Allep, ținu jurnal în toată vremea călătoriei lor, însemnând în el orice văzu mai de însemnat. Acel jurnal, ce nu este știut românilor — pentru care îndestul vorbește — nu de mult se făcu cunoscut lumei învățate. Scrierea este în limba arabă și este foarte rară. Un exemplar — din care d. Belfur întreprinse traducția sa la Londra — fu cumpărat la Allep în patria autorului și orientalistul englez nu mai putu găsi alt manuscript, oricât cercetă în bibliotecele din Constantinopoli, Smirna ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>