Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU MUȘCHI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 86 pentru CU MUȘCHI.
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul ... ca și ale munților alpini. În decursul călătoriei mele prin munții Elveției am colectat un erbar al florei alpine, spre a-l compara cu flora din ținutul Hotinului și am aflat exemplare aproape congruente cu ale acesÂtuia. Crezând a face un serviciu botanicilor noștri români, le voi înșira aici. Reprezentanții cei mai marcanți ai florei noastre sunt ... metri, micul vapor trebuie să suspendeze excursiunile sale. Plutele și galerele nu o dată se sparg la pragurile Nistrului din cauza micii adâncimi, astfel că cu timpul circulația pe acest fluÂviu va înceta
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie, încărcate și schiloade, care împeticează albastrul cerului, acele ulițe strâmte, gloduroase și murdare, care îți împuie urechile cu uruiala și-ți îngrețoșează nasul cu duhoarea, acele cârduri de oameni ce-ți amețesc capul și-ți scârbesc sufletul cu același spirit trezit, cu aceeași goliciune de minte, au pierit în afundișul poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază poți să ... și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ochiul-șarpelui ca o pâlnie civită, cu măselarii năutii, cu jaleșul aspru și stânjeniu, și cu drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat în gălbenuș de ou. Nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n-ar descânta ... hoinar cosmopolit; broasca se reazemă pe picioarele-i strâmbe și-și răsfrânge gușa și burta cleioasă și, privind dobitocește, ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... în mahalaua Cărămidarilor, o mătușă a ei, văduvă — femeie vrednică, bună, curată, știind să-și ție casa pahar și zilele cinstite numai cu munca mâinilor ei. La portița acelei căsuțe albe cu vechi coperiș de șindrilă au poposit cele opt vieți rămase fără nici un căpătâi. Constantin și Elena, care poartă jos semnătura Ghiță Grigorescu și leatul ... ea se datorește lui Ghiță Grigorescu, unchiul marelui pictor, care era și el zugrav de biserici." — Tu ești, Ruxando? Și două brațe se deschid, cu drag, să-i cuprindă pe toți. Ce încăpătoare sunt casele săracilor! Copiii parcă s-au trezit acolo de când lumea. Cu veselia, cu strigătele, cu jocurile lor au pus numaidecât stăpânire pe casă, pe curte, pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl ... fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci s-ar fi deschis pentru întâia oară marii lui ochi fulgerători. Poate că și unde ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... podobi cu bogate văpsele câmpii tăi, și făcu dealurile tale atât de frumoase, pentru ca să vie un tiran spre a le veștezi cu urmele robiei? Nu, libertate! Niciodată nu ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera ... pe zilele juneței tale melancolica și neștearsa ei văpsea? Vai! pre degrabă au trecut aceli zile care până și în mâhniciune avea încă plăceri! Timpul cu aripile repezi și înghiețate vestezit-a el în inimă ta simtimentul, dulcele farmec a vieții? Ah! dacă soartea ta fu asfel ... a nenorocirei, eu pot a-ți da lacrimi pentru lacrimi. Amorul fost-a el pentru sufletul acest atât de tânăr asemenea cu minele Lageniei(mine de aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l ... celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... podobi cu bogate văpsele câmpii tăi, și făcu dealurile tale atât de frumoase, pentru ca să vie un tiran spre a le veștezi cu urmele robiei? Nu, libertate! Niciodată nu ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera ... pe zilele juneței tale melancolica și neștearsa ei văpsea? Vai! pre degrabă au trecut aceli zile care până și în mâhniciune avea încă plăceri! Timpul cu aripile repezi și înghiețate vestezit-a el în inimă ta simtimentul, dulcele farmec a vieții? Ah! dacă soartea ta fu asfel ... a nenorocirei, eu pot a-ți da lacrimi pentru lacrimi. Amorul fost-a el pentru sufletul acest atât de tânăr asemenea cu minele Lageniei(mine de aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l ... celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și o femeie frumoasă, tânără încă, voind să-l mângâie pe el, care se înfiorase de aspectul bătrânului. Tresări, parc ... pentru cei slabi. Mănoiu este un filozof al secolului. Socoteala lui este mai profundă ca a naivilor de geniu. Ce poți s-ajungi cu o licență în drept? Magistrat? Trei sute de lei pe lună. Avocat? Câți ani să caști gura pe la ușile tribunalelor? Și cu câtă răbdare și cu ce mijloace ajungi la o clientelă modestă? Și-apoi samsarlâcul domina profesia. Ca să izbutești în avocatură, îți trebuie tot atâta, cum să zic, tot ... viie! Chitaristul cânta o romanță de Cavadia . Roșu, cu capul pe spate, pișca, patetic și cadențat, coardele chitarei. Banda îl acompania, ușor și prelung. Dinicu, cu naiul la gură, sufla binișorbinișor în țevile groase și înalte. — O cafea turcească... cu
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... în deÂcursul lungii mele călătorii în vagon, am sângerat din nas. Însă această neînsemnată întâmplare nu v-a îndreptățit deloc să intrați cu forța în odaia mea, și aceasta cu atât mai puțin, cu cât eu nu l-am chemat pe nimene. Purtarea d-voastre îndrăzneață voi denunța-o unde se cade. Iară ce s-atinge în special de ... atunci acelui ce după moartea mea va intra întâi în una din ele. “ Comisarul poliției, luând epistola, mi-a înmânat-o cu urÂmătoarele cuvinte: — Domnule, mai înainte de toate scuză că după arătarea chelÂnerului am intrat cu forța în odaia d-tale. Dar însuși chelnerul, auzind zgomotul împușcăturii, n-a nimerit unde s-a căzut, și în buimăceală ... atunci d-ta te aflai cufundat într-un somn adânc. Deci, nepierzând timÂpul, noi am silit ușa și, intrând, te-am aflat fără mișcare, cu ochii închiși și cu capul într-o baltă de sânge. Acea priveliște imediat ne-a făcut să credem că v-ați împușcat în cap, dar la urmă ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... de repejunea șivoiului râdeau în goană cu chipurile lor încremenite pânza deasă a pădurilor, ș-apoi se mistuiau la vale și fără urmă, cu plută cu tot, pe luciul depărtat al apelor. Ieșirăm din apă și ne urmarăm drumul. De la o vreme, Pângărații începură a se zări pe ... trebuitoare, o vârâ iute și fără potriveală în broasca unei uși, și ni se deschise o odaie încăpătoare și luminoasă, cu două paturi curat așternute cu saltele de pistră și măcaturi de cit gros și înflorit; o masă albâie brad, între paturi, două scaune de lemn la cele două capete ale ... cerem noi blogoslovenie de casă si masă în mânăstire pentru noaptea asta, părinte Varsanufie? — Apoi îți găsi d-voastră pe părintele Vavila, răspunse scurt cu glasu-i gros și răgușit. Și cu aceeași coadă de ochi pezișă și întunecată mă privi părintele Varsanufie de sub aceleași sprâncene puternic zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai ... ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de pe noi, dădurăm de două-trei ori
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... marame negre, ce le ascundeau cu totul obrajii, dovedeau numai prin suspine și prin plânsori năbușite adânca lor durere. După tânguioasa familie, alaiul se prelungea cu toți oamenii casei, amestecând, cu sunetul jalnic și slăbănogit al tobelor, văietările lor, cu călărașii domnești, ce se îngrijiseră a face la caii lor lăcrimarea ochilor cu praf de pușcă [3] , și, în sfârșit, cu tot norodul orașului, ce umbla cu capetele goale, pentru jălire. Alaiul colindă ulițele povârnite ale micului orășel ce abia atunci începuse, numai pe malul stâng al gârlei [4] , a se ... deșartă. * * * În mijlocul liniștii ce urmase acelui zgomot neobicinuit, un tânăr, la chip mândru și plăcut, ieși dintr-o strană afundată, unde el se ascunsese cu inima pătrunsă de o cucernică jale. Un muntean negru cu găitane de fir, cioarici la fel, cu pajeri pe genunchi, o mantie scurtă pe umeri, cizme nalte în picioare, cu pinteni de argint; la coapsă un paloș scurt și drept, și-n mână o țurcă de samur cu surguci: iată îmbrăcămintea sa. El umbla să iasă din biserică, când, pe țărâna încă grămădită a noului mormânt, zări o femeie zăcând înfășurată ... ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr ... l putea răpune te miri cine. Mulți trăgeau nădejdea să-l ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una, cu două. Și așa, de la o vreme, și prietenii și babele, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe seama ... leacul; te-i învăța tu minte de altă dată! Hai, pornește acum degrabă la omul acela, și să-i slujești taman trei ani de zile, cu credință, la ce te-a pune el! Simbrie în bani să nu primești de la dânsul, ci să faci tocmală că, după ce ... porunca lui Scaraoschi. Și când pe aproape de casa lui Stan, dracul s-a prefăcut într-un băiat ca de opt ani, îmbrăcat ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... Se-nțelege. TĂNASE Moldoveancă? Ce-auz, Doamne!... Dar asta-i o fărdelege! Unde s-a aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu ... sug în umbră! Javre, moșule, d-acelea La cari omenească-ți pare numai fața, numai pielea, Iar sufletul pe dobândă fu luat de la Satan, Cu tocmeală să se-ntoarcă mai murdar și mai viclean!... TĂNASE Bine, bine spui, băiete!... RĂZVAN Lucru furat! ai dreptate! Însă n-oi fi eu acela ... curat un fel de boală, ce de noi când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!... Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum ... crede că-i un împărat în goană! Ce dispreț! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost țigan!... (Se uită în jur cu ...