Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CULME

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 137 pentru CULME.

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

Ion Luca Caragiale - Politică şi delicateţe Politică și delicatețe de Ion Luca Caragiale 1897 Istoria e adevărată și merită povestită. Într-un oraș mare de provincie, sau mai bine într-o capitală mică, numele nu importă, este un negustor băcan foarte deștept, partizan hotărât și neascuns al conservatorilor. Colectiviștii nu-l puteau suferi personal, însă n-aveau ce-i face, de vreme ce băcănia lui este în localitate singura prăvălie de clasa întâia în această ramură, fiind asortată totdeuna foarte bogat, după modelul băcăniilor de lux din orașele mari. Ce se întâmplă însă? Acum câtva timp, un fost ministru conservator merge să se așeze pe toată perioada electorală în acel oraș, fiind hotărât să candideze acolo în opoziție contra guvernului colectivist. Pentru aceasta, ia cu chirie rândul întâi al caselor negustorului conservator, pe strada principală, deasupra băcăniei. Asta a înfuriat la culme pe liberali. O deputațiune a lor se duce la băcanul nostru și-l interpelează foarte grav. - Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da. - Dă-i arvuna înapoi! - De ce? - Fiindcă nu face tocmai d-un negustor, de unul d-ai noștri, să-ți dai casa la ciocoi. - Da nu sunt d-ai dv. ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

Alecu Russo - Scrisori (Russo) Scrisori de Alecu Russo Cuprins 1 Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja 2 Scrisoare către N. Bălcescu 3 Bilet din închisoarea din Cluj către V. Alecsandri 4 Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iași 5 Protest către Consiliul de război din Cluj 6 Protest către comisarul guvernului din Cluj Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja Iubite! Nu-mi rămâne decât timpul necesar ca să-ți vestesc că guvernul și-a pus în minte să facă din mine un om important și demn de exil. I s-a năzărit guvernului, precum se năzare cailor cu nărav, și dar el a găsit de cuviință a mă aresta și a mă condamna, ca să capăt simțiri religioase în fundul unei mănăstiri. O! guvern părinte! el nu are alt vis decât fericirea noastră, nu are alt țel decât a ne face demni de împărăția cerului. Iată pentru ce el ne înfundă așa de des în sânul sihăstriilor. Peste un ceas plec cu nepusă masă , cum zic românii, și întreprind un voiaj gratis, mulțumită îngrijirii ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se înălță o umbră, merse, clătinându-se, până la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba nu. De câte ori, ca și ăsta, pentru un cuplet nerod, care a plăcut publicului, nu ți-ai deschis gâtlejul de cinci-șase ori pe rând? — Nu-i totuna. — Haide... Prosit! — Prosit! Șerbescu își aprinse o țigară. Prietenii tac ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român Congresul Cooperativ Român de Ion Luca Caragiale 1893 ȘEDINȚA DE INAUGURARE Ședința solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă luminile lor în această mare chestiune: protecționismul național. D-sa termină arătând foloasele cooperațiunii: cooperațiunea trebuie să fie pentru toți românii cu minte o idee fixă. Se intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu va turna legi pe acest tipar, trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul „Spumei de drojdiiâ€�, societatea ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti Roman. A doua zi, mă cobor în gara Pașcani la 12.30 p.m. Numaidecât întreb cu respect pe un domn impiegat de mișcare foarte tânăr, care poartă o șapcă prea matură, odinioară desigur stacojie, "pe ce linie este tras trenul ce trebuie să plece peste câteva minute spre Iași"... Domnul impiegat îmi răspunde politicos că, "în legătura cu Berlin- București, pleacă din Pașcani spre Iași numai un tren, la 4.10, cu sosirea la 6.5 p.m.". - Dar... - Știu, mă-ntrerupe ghicindu-mi gândul, este și un tren cum vrei dumneata; dar acela nu umblă... - Este, dar nu umblă? - ...nu umblă decât pe zezonul băilor. - Am înțeles, răspund eu pe jumătate domirit. Firește, e prea de timpuriu, înainte de sfârșitul lui mai, să-nceapă băile... Dar nu știam să fie acuma și-n Berlin pătimași cari vin să se caute la băile din Iași. ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

Ion Luca Caragiale - O conferinţă O conferință de Ion Luca Caragiale S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De ...

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă O zi solemnă de Ion Luca Caragiale 1899 Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900. Mizilul!... Așezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfață cu multă cochetărie pe o pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

Vasile Alecsandri - Dumbrava roşie Dumbrava roșie de Vasile Alecsandri Poem istoric (1497) dedicat amicului meu C. Negri Cuprins 1 I - VISUL LUI ALBERT [2] 2 II - ȚARA ÎN PICIOARE 3 III - TABĂRA LEȘEASCĂ 4 IV - TABĂRA ROMÂNĂ 5 V - ȘTEFAN CEL MARE 6 VI - ASALTUL 7 VII - LUPTA 8 VIII - ARATUL 9 Note I - VISUL LUI ALBERT [2] Albert, craiul Lehiei, făcut-a un vis mare, Un vis de năvălire, de-nvingeri glorioase! El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorând cu spada-i popoare numeroase. Din Miazăzi fierbinte în recea Miazănoapte, Din Răsăritul mândru l-Apusul lucitor El auzi prin visu-i mii, mii de mii de șoapte Crescând în zgomot falnic, gigantic, imnător, Un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită, În care toți bărbații sunt zmei ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

George Coşbuc - Fata craiului din cetini Fata craiului din cetini de George Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări Și s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul și de-a latul, Voinic nu poți să afli ca Tabără-mpăratul! Dar totodată veste și vorbă s-a pornit, Că Tabără-i om dosnic și-i trist necontenit Și cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>