Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CURM

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 183 pentru CURM.

Gheorghe Asachi - Lupii și oile

Gheorghe Asachi - Lupii şi oile Lupii și oile de Gheorghe Asachi După ce au fost trecut Mai mult decât ani o mie De-ncruntată dușmănie, Lupii pace au făcut Cu păstorii și cu turme. La îmbi de folos era Ca masacrul să se curme, Diși lupii i dizbârna, Păstorii din a lor piele Făceau bune cojocele, Încât oaia-n liniștire Nu putu mai ca să pască, Dar nici lupul cu lesnire N-au putut ca să răpească. Drept aceea, întemeiet Un tractat s-au încheiet Ș-ambe părți dau spre tărie Cuvenită chizășie: Lupii dau pe lupișori, Oile pe câinii lor. Având pacea iscălită După forma legiuită Prin ghibacii comisari, Ce era de neam măgari, Urma liniștea în țară; Pe cât lupii tinerei N-aveau dinte, n-aveau ghiară, Au fost blânzi ca niște miei. Dar îndată ce la trup Din lupșor ieșit-au lup, Apetitul firesc mână Să se-ncrunte la o stână Ce-i lipsită de păstori. Atunci lupii răpitori De oi și de mei o sumă Prind, despoaie și zugrumă; Cânii, a turmei tărie, Ce dupre acel tractat Adormise-n lupărie, Tot de lupi s-au zugrumat. Încât iată adevărul S-au ...

 

Gheorghe Asachi - Moartea și nenorocitul

Gheorghe Asachi - Moartea şi nenorocitul Moartea și nenorocitul de Gheorghe Asachi Un lemnar din cii sărmani, Plin de grijă și de ani, Cărând vreascuri grele-n spate Din pădure pe la sate, Se-nturna încetișor La săracul foișor. Obosit, neputincios, Pune sarcina sa gios Și-și aduce aminte-anume Câte sufere pe lume. Că de când el s-au născut Rele numai au văzut. Fără vipt de multe ori, Fără somn adeseori, Toată noaptea-n gânduri zace, Ziua nicicum are pace, Căci vatavul rău și tont, Boierescul peste pont, Birul greu și mii beilice, Doi ficiori și patru fiice, O soție sfăditoare Viața-i umple cu lungoare, Încât vrând a-și face seamă Ca să vie moartea cheamă. Nesățoasa deci bătrână, Țiind săcerea în mână, Repede s-au arătat Și ce vra l-au întrebat. Văzând fioroasa moarte, Spământat lemnariul foarte Zice: Rog agiută un pic Ceste lemne să rădic! Moartea curmă toate cele, Omul însă-i mai dorit A suferi mii de rele, Decât a fi

 

Grigore Alexandrescu - Elefantul

Grigore Alexandrescu - Elefantul Elefantul de Grigore Alexandrescu    În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate,         Își aleseră lor         Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți,            Mă grăbesc să vă spui            O judecată-a lui.            Noul stăpînitor,            Cît s-a orînduit,            Puse-n slujbă pe boi,            Iar lupu mîncător            Se făcu favorit            Și ministru la oi.            Vă las să judecați,            Cîți miei fură mîncați,            Și cîte oi slutite            De fiarele cumplite!            În zadar fac strigare            Oile-mpovărate,            Chip nu e de scăpare,            Și plîngeri necurmate            Ce vin de pe la turme            Răul nu pot să-l curme.            Lupul dar își urmează            A sa nelegiuire,            Căci de ce se lucrează            Craiul n-are de știre;            Ba cîte lupul spune            Le ia toate de bune.            A! cînd o să ne vie            O zi de bucurie,            Zi foarte așteptată            Și scumpă în nevoi,            Ca să vedem odată            Pe lupi mîncați de oi?            „O! asta nu se poate“,            Zic unii-alți în lume.            Domnii mei, se pot ...

 

Grigore Alexandrescu - Mielul murind

Grigore Alexandrescu - Mielul murind Mielul murind de Grigore Alexandrescu Fiu al unui berbece care de mult murise,         Un miel se bolnăvise,         Mușcînd din întîmplare         O-nveninată floare         Sau iarbă, nu să știe;         Destul că a lui moarte         Nu mai era departe. Acum el își făcuse datoriile toate Cîte și le fac mieii în ceasul cel cumplit.         Mumă-sa cu durere         Începuse să zbiere; Îl săruta, sîrmana, plîngînd necontenit, Și-i zicea: „Ce mi-e bună viața fără tine?         Cui mă lași, fătul meu? Spune tată-tău, dragă, că viu curînd și eu, Căci pe această lume nu mai aștept vrun bine!“ „Dar ce să-i răspunz, mamă — întrebă micul miel —         De-mi va face-ntrebare         Despre a turmei stare?         Tu știi bine că el         Iubea mult să vorbească De dulăii din turmă și de ceata lupească.“ — „Spune-i că turma toată zace de rea gălbează; Că are șapte doctori ce prea rău o tratează. Mai spune-i că ciobanul a pus pe un nepot, Ce tată-tău-l cunoaște, îngrijitor la turme, Ca să stîrpească-abuzul și relele să curme; Atîta spune-i ...

 

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ...

 

Grigore Alexandrescu - Reveria

Grigore Alexandrescu - Reveria Reveria de Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești viitorul în literi de foc? Sau cauți departe o stea favorită, Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind? Dar nu, e instinctul de-o viață dorită, Ce n-o află omul aicea trăind. Căci sufletul nostru, ca raza de soare, Ce-și are-nceputul mai sus de pământ, Deși luminează a sa închisoare, Își află în ceruri izvorul cel sfânt. De-acolo adânca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm, De-acolo deșertul, dorinți, întristare Ce chiar în plăcere ades le aflăm. Un clopot ce seara se-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Ca glas care moartea e-aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețând; Un greier ce cântă, o iarbă, răsură, Stufoasa pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura, Ca geniuri tainici ascunse prin flori; Tot mișcă, încântă a ...

 

Iacob Negruzzi - Presimțire (Iacob Negruzzi)

Iacob Negruzzi - Presimţire (Iacob Negruzzi) Un toporaș de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Azi privești cu mulțămire, cu triumf și ironie Ș-al tău cuget nu te mustră c-ai sdrobit a mea junie. Însă vai! Îmi zice tainic un glas rău prevestitor Că și tu pășești ca mine spre un jalnic viitor. Precum eu odinioară tu gonești un ideal Ce-ți va coperi junia cu-al durerii negru val; O sinistră presimțire al meu suflet a pătruns Ce-mi arată-ntr-o oglindă viitorul tău ascuns: Eu văd fața ta frumoasă, rumenă și înflorită De dureri și suferințe ca zăpada înălbită, Văd din ochi-ți care mândru azi în jurul lor privesc Cum ferbinți, amare lacrimi în torente isvoresc, Văd frumosul păr de aur lin în bucle așăzat Cum pe sânu-ți alb și fraged cade-n valuri turburat, Și din sânu-ți ce se mișcă pe-ale visurilor unde Văd sbucnind cu violență gemeri și oftări profunde- Dar zardarnic te vei plânge și vei geme în zadar Căci nimic, nimic în lume n-a să curme-al tău amar Și atunci în desperare, plecând fruntea spre pământ, Eu te văd ...

 

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului   (Fragment din partea a II-a)     Tînărul dacă porneaște     Departe călătoreaște,     Singur numai cu o slugă     Merge dînd Domnului rugă.     O, Arghire, lungă cale —     Lungi necazurile tale —     Ia de-a lungul dealurile     Și numără jgheaburile     Tot prin locuri necălcate     Și prin păduri neumblate,     Tot prin văi necunoscute,     Prin locuri nepricepute,     Nededat cu cale lungă     Cîte vor să-l mai ajungă.     Cîte biruri, cîte sate,     Tot întreabă de cetate,     La toți le părea minune,     Necum ca să-i știe spume.     Calcă cîte locuri toate     Pînă mai nici nu mai poate     Deci în partea pustnicească     Cînd era să nimerească,     Dintru o peșteră mare,     Vedea fum că iasă tare.     Și într-acolo grăbeaște,     În care dacă priveaște,     Vede un om mare foarte,     Cît s-au spăimîntat de moarte,     A s-întoarce nu cutează.     Gîndind fricos să nu-l crează,     Ci ș-au făcut ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea

Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, ...

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...

 

Matilda Cugler-Poni - Toamna (Matilda Cugler-Poni)

Matilda Cugler-Poni - Toamna (Matilda Cugler-Poni) Toamna de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Frunzele îngălbenite Cad încetul, obosite, Cad pe cîmpul cel uscat, Pe pamîntul înghețat. Frunzulițele ce pică, Vîntul toamnei le ridică Și le ia încetișor Pe aripa lui în zbor Și le duce, le tot duce Pe morminte fără cruce, Unde dorm uitați, neplînși Luptătorii cei învinși... Ei, în lupte desperate Cu dureri nemăsurate, Singuri chinul și-au curmat, — Fără teama de păcat! Primăvara nu răsare Nici o frunză, nici o floare Pe pămîntul urgisit Și de lacrimi nestropit: Numai toamna mult miloasă Pune haina ei frumoasă Ca o mantie de 'mpărat Pe mormîntul cel

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>