Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DÂNSA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 472 pentru DÂNSA.
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... nu citește dumnealui; e albit cu totul; numai pe tâmpla dreaptă, o șuviță de păr stăruie să rămâie tot neagră. Conul Gheorghieș își șterge de dânsa pana, când scrie. Altminteri, așa mărunțel cum e conul Gheorghieș Hrașcu, în capul dumisale de multe ori s-au ivit planuri uriașe. Pe vremuri avusese ... celelalte sineturi deasupra și închise bisacteaua. Căzu pe gânduri. Planurile îl năvăliseră iarăși în minte: ...Dacă ar vinde via! Cu ce ar mai lua pe dânsa și cu acești două mii de galbeni ce n-ar face!... Sau mai bine, nu, n-ar vinde via, dar și-ar clădi niște case ... și nu-i dă banii... Ce-i de făcut?... Zău așa, parcă tot ar mai ajuta pe coana Zamfirița; cum a ajuns și dânsa, din ce era! Biata femeie, ar da numai cu cincizeci de galbeni locul ce i-a mai rămas din toată zestrea. Și ce ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... sufletească adunare, măcar că iaste astăzi dumineca ce să numĂ©ște de obște a florilor, iar n-am a zice pentru dânsa nimica. Una, pentru că fiind praznicul domnesc și trebuind la dânsa multă materie și multă vorbă ca să descoperim cevaș, cât de puțin, întru cinstea și lauda ei neștiința ne contenĂ©ște și alta, pentru căci ... ce ține sfânta și dumnezeiasca besĂ©rică a răsăritului iaste cea dintâi la rânduială și mai mare decât toate, sfântul botez. Și fără dânsa nu poate nimenea să între întru împărățiia ceriului; că așa zice domnul Hristos la Ioann, în 3 capete: De nu să va naște neștine din ... ia ce zice: Spălați-vă și vă curățiț, nu că zice doară să ne spălăm cu apa ceastă proastă, ce bem și ne slujim cu dânsa, carea nu are alt fără numa a spăla piialea trupului, ce zice să ne spălăm și să ne curățim păcatele, cu apa sfintei ...
Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului
... podoaba și cea pământească și cea cerească, nici într-un chip n-ar putea ca să veselească ochii și inimile celor ce ar privi spre dânsa, precum au veselit lumina acĂ©ia ochii ucenicilor lui Hristos. Și această bucurie, preste fire a ucenicilor lui Hristos nu din strălucirea luminii ... poată săvârși mântuirea noastră? Că mai mare minune au fost a închide o mărire ca aceasta, strălucitoare decât a străluci cu dânsa de-a pururea. Și nu numai singură mărirea lui Hristos veseliia ochii ucenicilor, ce și a lui Moisi < și > a ... nimica de rușine. Că de au părut lui Iacov puțin 7 ani a sluji pentru Rahila, logodnica lui, de dragostea ce avea cătră dânsa, dară unui iubitoriu mare ca acesta, cum nu i-ar fi părut puține muncile și caznele, cu care iubita lui logodnică o răscumpăra și o ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... un coșciug, Ce îl numești tu caretă și într-însul să mă duc! Spune, unde ai găsit-o această veche antică? Sau poate umbla cu dânsa răposata ta bunică? Ori nu vezi că și lacheii râd de așa hodoroabă? Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce ... n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce ... au uimit auzind așa tocmeală, Cămărășița au fugit afară, Tânjind și ea a mea soartă amară.) Iară eu, ca vai de mine, după dânsa mă târam... Cucoana Salonul acel de baluri să mergem ca să-l vedem. Boierul Acesta-i destul de mare... Cucoana Oh! îmi vine amețeală Dac ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... mai lacomi de prăzi oameni rareori se îndurară Să tulbure liniștirea cestui popul prost și blând. Iar când istoria cruntă altor nații auzim, Și de dânsa ne e scârbă, de cruzimi ne îngrozim; La cești români cu priință ni-i drag ochii a întoarce, Ce întocmai ca poporul de ... mii de grațioși nuri, Ochii ei slobozea raze, aci ca focul arzând, Aci galeș ca a lunii mâhniciune mângâind. Iar când francezul pe dânsa o strângea la inimioară, Și când fraged între dânșii se ținea îmbrățoșați, Se părea împleticite două vergi de sălcioară, Sau din marmură cioplite doi idoli ... fală socotește pe bărbați a-i încânta, Fie de oricare treaptă, ea, cruda, pe toți înșeală, Și ea pe nebuni îi place după dânsa a-i purta. Deci ea face semn lui Roman, ce stă-n poartă înlemnit, Și frumosul flăcău mișcă, se simte însuflețit, Intră în ...
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... un coșciug, Ce îl numești tu caretă și într-însul să mă duc! Spune, unde ai găsit-o această veche antică? Sau poate umbla cu dânsa răposata ta bunică? Ori nu vezi că și lacheii râd de așa hodoroabă? Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce ... n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce ... au uimit auzind așa tocmeală, Cămărășița au fugit afară, Tânjind și ea a mea soartă amară.) Iară eu, ca vai de mine, după dânsa mă târam... Cucoana Salonul acel de baluri să mergem ca să-l vedem. Boierul Acesta-i destul de mare... Cucoana Oh! îmi vine amețeală Dac ...
... de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu ... tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres ... dinți? Să te primbli și să numeri scânduri albe în cerdac? Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac! Alungat-o ai pe dânsa, ca departe de părinți În coliba împistrită ea să nasc-un pui de prinț. În zadar ca s-o mai cate, tu trimiți în lume ... dungă mohorâtă și gălbuie. Pe un pat de scânduri goale doarme tânăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastră. El s-așază lângă dânsa fruntea ei o netezește, O desmiardă cu durere, suspinând o drăgostește. Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... răspunse nimic, ci se înroși ca focul și plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar acum nu mai îndrăznii; de când gândul însuratului mă urmărea, mă făcusem rușinos ca o fată mare și vorbele nu-mi ieșeau ... slujbă ceasurile sunt numărate. Trei zile după aceea eram îmbrăcat soldățește și gata de plecare. Opincile îmi erau nouă-nouțe, mantaua curată, încât bumbii pe dânsa străluceau ca aurul, în spate aveam ranița cu schimburile și pe umăr pușca. Când mă dusei la tata să-mi iau bună ziua, mi se ...
... pentru nevastă; într-unul a ucis pe un călător neamț ce-i făcuse curte îndrăzneață; și-a stat închis. La urmă, dânsa, necredincioasă, l-a înșelat cu un ofițer. Și atunci, în prada deznădejdii, care otrăvește sufletul sau ți-l fărâmițește ca pe un miez ... mai putea privi nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i putea ieși în cale. Nici nu se apăra: nu chemase doctori, nu luase doctorii și ...