Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DORINȚĂ DE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 281 pentru DORINȚĂ DE.
... nu-l vedea, El fură și se-ntoarce; fugea fugaru-n fugă, Cât pare că din frâie vrea suflet să mai sugă, Și-n zori de zi s-oprește la Volbură-n palat. Și s-au mirat curtenii și lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce pahar cu stropi de apă, Căci toți ziceau că dânsul nici mort măcar nu scapă De Negură, de domnul din țara lui Amurg. Iar Volbură surâde; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag îl ia de mână Și-apoi l-a dus la Salba și-a zis: Nădejde-ngână Slăbita mea putere și-s plin de fericiri, Când Domnul logodește speranțele de miri! Și strânge-n braț pe Fulger, pe Salba-n braț o strânge, Pre când de bucurie duios copila plânge Și-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiș. Au mers apoi în casă și toți au fost deschiși Și veseli, ca la nuntă; a fost o ... văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere  Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină ... numa-l naște în simțirile miresei, Cum un cucurigu poate fi adânc, duios, demonic?! Ce simțiri eroici, mândre, reprezintă cucurigul, Cât curagi  ce osebire de-al găinei cotcodac; Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac. De dorință se-nfierbântă, de amor o trece frigul! Și maximele bătrânei pe-o ureche toate-i iese, Cum intrară pe cealaltă. Sfătuiri contra iubirei O-nvățară ce-i iubirea ... jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea de cucoș  ca să-mi surâdă În a mea lipsă de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... Ambiția în tine crescând tot cu puterea, Nu știi ce mărginire să pui dorinței tale; O dulce melodie nu bucură pre surd; Pe-un bolnav de podagră băi nu îl folosesc; Cinstirea și averea nu liniștesc pe-acela Ce se muncește vecinic de frică și nădejde. Când două sau trei veacuri viața noastră-ar fi, Nu ne-ar părea atâta oamenii de nerozi Văzându-i cum urmează nebunele lor pofte. O mică parte-a vremii vrând să-ntrebuințeze În lucru și în muncă, ar fi ... trecută. Dar cum se naște omul, abia găsește vreme A se uita-mprejur și intră în mormânt! Și din acest trai încă scurtează de ajuns Copilăria, boale și triste bătrânețe, Iar timpul care zboară în veci nu se întoarce! Deci pentr-o mică plată de ce atât necaz? De ce-așa scumpe zile să pierdem în zadar? Să nu cercăm mai bine ca să stârpim sămânța Năravurilor rele din inimile noastre? S-umblăm după ... muncește gândul. Greu nu e să-ți poți face un măsurat venit Cu starea ta, dar trebui atunci să te oprești, Să lepezi lăcomia, zavistia de-o parte. Să nu te miri de ranguri, ...
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic
... s-înmulți. În pavilion aice, privesc cum se răsfrânge Pârâul ce-ntre pietre curgând neîncetat Și el pare că-ntreabă de ce ochiul meu plânge? De ce atâte lacrimi varsă neprecurmat? Zefirul pintre frunze îmi pare că-mi șoptește: Acel iubit de tine în veci nu te-a iubi! Apa cu-a ei murmură iar pare că-mi vorbește Că-n veci de ... a silfului saltare îmi pare o tempistă Și lucea aurorei un nor îngrozitor. Și salcea rămuroasă o simț c-ar vrea să zică: Ființa părăsită de soartă, de noroc! Cu drept aceste lacrimi den ochii tăi tot pică, Că mult încă va arde înflăcăratu-ți foc. Și sufletul acela ce inima-ți iubește ... a n-o cunoaște fața ce ți-i iubită Plăcerea pretutindeni în zori te-ntâmpina Dar azi a ta simțire atât e de rănită Încât nici o suflare n-o poate vindica. Deci dac-aceste toate obiecturi de plăcere De care s-împresoară un suflet nejignit Nu pot să-mi deie mie nici semn de ...
Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte
... pene. Și vuietul prigorilor Se auzea alene. Un fulger!... Norul fumegă; Iar tunetul răspunde, Și ploaia cade, spumegă În turburoase unde. Apoi s-aud răsunete De vaiete, suspine; Înspăimântat de tunete, Un mort veni spre mine. În prejmul monastirelor, Umblând, mă rătăcisem; La locul cimitirelor Văzui că mă oprisem. Mortul ,,Deschideți, schelete, aceste mormânturi, Căci ... mâinile mele! Toți îmi spunea mie că lumea e-a mea, Că pot p-un capriciu s-o calc în picioare; Că orice dorință, de răuvoitoare, Un semn, și-mplinită să-mi fie putea. Dar ochii satanei în noapte lumină, Ca două steluțe ce-n nori strălucesc, Ca doi cărbuni ... vream să aibă ca eu să-l abat. Dar câinii mă latră și corbii crocnesc! Colo pe morminte joc albele iele, Ce râde cu hohot de oasele mele, Iar ochii satanei în noapte lucesc!" În cele din urmă furtuna trecuse Și toată natura cu-ncetul tăcuse. Scheletul acela ce morții rugase ... două steluțe ce-n nori strălucesc, Și negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină!" Moartea Iată, măre, iată! Moartea se arată Cu perii zburliți, De lacrimi stropiți, De șerpi împletiți; Naltă și uscată,
Constantin Stamati - Omul și cerul
... Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ceea ce iubiți, Și nu vrea să vă lase o umbră oarecare, De fericirea voastră în lume cât trăiți. Numai pe etern cerul stelele tot săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Oh! vezi pe bieții oameni ... revarsă zori, Și tot încă se uită către pământ cu jale, Ca când zice adio bieților muritori. Misterioasa lampă a unei alte sfere! De ce nu pot eu, oare, eu, slabul muritor, Să zbor pe-a tale raze de la pământ spre stele, Unde-i viața noastră un vis netrecător?... Oh, ia-mă și mă soarbe în ale tale raze, Să lunec ca o ... clipesc stele ca ochii ce veghează, Pân-unde zboară îngeri cu aripi și ochi mulți... Dar tu nu asculți, lună, sumeaț-a mea dorință, Îți strângi a tale raze de ...
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... îi cei și știi tu cum e? Tot ce e om se naște și se-ngroapă, Fie-n colibă, fie-n vechi castele, Pe culmi de munte ori la mal de apă. Dar e-mpărat, dar cetitor de stele, Același vis îi sună în ureche, A lor vieți sunt pururi tot acele. Pe când sunt tineri se adun pereche, La joc ... viață și la danț s-adună, Bătrâni fiind vorbesc de vremea veche. Și lui ursit-am tot o viață bună Și măsurată pe un pic de vreme, Să aibă ziua soare, noaptea lună! Căci de ar fi încoronat de steme Sau pe pământul gol de și-ar așterne, Tot viață și tot moarte-o să se cheme. Tu chemi blestemul nenduratei ierne Pe capul lui cel tânăr, nențeleapto! Tu-i ... ta nebună. Și ziua neagră peste el așteapt-o. Căci i s-a dat să simtă-ntotdeuna Un dor adânc și îndărătnic foarte De-o frumusețe cum nu e nici una Și s-o ajungă chiar e dat de soarte, Căci tinereță neîmbătrânită Îi dăruim și viață făr- de
Alexei Mateevici - Din psalmul al XIV-lea
... obijduit... Dar care cu credință vie, Cu cugetul neîngrelat Ți-aduce-nchinăciune Ție 'Naintea Ta, drept și curat. Și sfânt, o Doamne, Ți-i alesul: De va ieși-n război cu arme Doritul cerului, trimesul Putea-va uriași să sfarme; De-i împărat, a lui noroade Și prin oraș și pe la țară, Dori-vor adevăr, dreptate, Sorbi-vor aur din ogoare... De va lua timpanu-n mâine, Minuni va face-a Sa cântare Și îndreptându-se spre Tine Nu se va pierde în uitare. Ianuarie ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
... când aș vedea că, poate, Prin scrieri vom preface năravuri desfrânate; Atunci, lăsând odihna, pentru al multor bine, Aș zice și aș face cât spânzură de mine. Acum însă ce iese, de-oi alerga prin casă, De m-oi lovi de-un scaun, de sobă și de masă, Ca să arăt în versuri, în rânduri măsurate, Că cinstea și virtutea sunt lucruri lăudate, Că numai fapta bună este izvor de bine, Iar cea rea își aduce pedeapsa ei cu sine? Astea sunt prea frumoase și bune pe hârtie, Cine însă le-ascultă sau va ca ... latinește. Ura neîmpăcată, ce-n furia-i scrâșnește, A zis (ce urât vede a omului orbire!): Că lupii, urșii, leii vorbesc de stăpânire, Că lupul e cutare, ce judecă, despoaie, Și ia de pe om pielea ca lupul de pe oaie, Că lebăda e omul ce dă povățuire Acelor care umblă pe calea de pieire, Că boul e cutare ajuns în treaptă mare, Dator de orice bine la oarba întâmplare, Și-n sfârșit că măgarul ce zbiară și răcnește E un autor jalnic ce prost ne sfătuiește. Iată ce înțelesuri ...
... ei... Neomenoasa judecată A osândit-o ieri la moarte, Dar mâine-n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și iarăși pașnica viață, Ce-a petrecut-o, o petrece. Dar ... Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute ... însă chipul drag Și-n ochi nădejdile-nvierii, Ce chipul luminos îl fac!... III De-atunci, când tânăra fecioară La judecată a venit, De-atuncea lui a prins să-i pară Că el din moarte s-a trezit. În piept a curții desfrânare ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... întrebuințează pentru de a înavuți dialectul patriii sale. El petrece culegerea literaturei străine, cu a căria esență înfrumusețează literatura națională. Înzăstrat de aceste norocite organe, care ne fac să iubim cu împătimire tot ce este frumos și adevărat, el lasă capitilor celor mărginite osteneala cea în zădar ... supune la această măsură și formă toate talentele și toate haractirile, când el culege din deosăbirea cea îmbelșugată feliurite mijloace a naturei pentru de a încânta (a disfăta) pe oameni, a-i lumina și a li fi de folos. Câte să fac în lume bune și folositoare nu sunt pentru el pierdute. Pentru o asemene ureche sună armonia poeziilor lui Virgil, a ... au că înduieșește pre oameni pe sțenă, sau că învață prin istorie; aducând la templul artelor a sale pârgi, el nu va căuta de a coborî pe concurenții (râvnitorii) săi în a sa cale, nici va defăima lucrările altora pentru de a înălța pre ale sale. Ochiul său, nespăriet, nu-l va întoarce de