Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru DRUM URMAT

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 635 pentru DRUM URMAT.

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de fân, pe patru ... ai grijă, adăugă el; cu trăsura aceasta primitivă și cu caii aceștia care seamănă mai mult a niște mâțe postite vei face un drum de care ți-i aduce aminte cât vei trăi. Ține-te bine, însă! Primii aceste sfaturi ca o glumă din partea compatriotului meu și, clătinând ... acele pustii! Toate aceste împrejurări mă aduseseră într-o astfel de furie, că aș fi mâncat atunci cu mare mulțumire carne de valah! Stam în drum lângă nenorocitul șăuaș care zăcea la pământ și mă gândeam ce o să mă fac, încotro să-mi îndreptez picioarele? pentru că de jur împrejurul ... cai, adică doi înainte și unul la oiște, pe care el era călare. Cât pentru nenorocitul dobitoc ce-și sclintise piciorul, el rămase singur în urma noastră, neavând altă mângâiere decât cuvintele ce-i zise postașul când se despărți de dânsul, adică: mânca-te-ar lup ! Soarele acum asfințise, și luna ...

George Coșbuc - Nebuna

... Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o știți, Ce mult vă cred mișei. Dar nu ... De traiul ei d-acum; Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de ...

Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)

... de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu mult mai ... ochi întruna, Când stelele pe cer lucesc Și-ncet s-arată luna... Auzi... deodată, trap-trap-trap, Copite bat afară, Un călăreț s-oprește-n drum Și urcă-ncet pe scară... Lin sună micul clopoțel — Cling-cling-cling, fără veste... Și de la ușă, lin de tot, Vin șoaptele aceste ... Ah, Wilhelm, tu!... Așa târziu?... Vai, ce dureri cumplite! De plâns mi-e sufletul pustiu... De-unde vii, iubite? — Noi noaptea doar plecăm la drum, Când zările-s senine. Și tocmai din Boemia vin, Ca să te iau cu mine! — Ah, Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți ... — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de ...

Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)

Alexei Mateevici - Primejdia

... pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de ... toate vorbele lor și tremură, ca pe tava. Ce să facă? Da din vorba lor află că tătuca ar fi murit și că zace în drum, culcat de-a curmezișul, și i se pare ei — dacă era copil fără de minte — că pe sărmanul tătucă îl mănâncă ...

Anton Cehov - Primejdia

Vasile Alecsandri - Călătorul

... dimineața, Când de rouă-i încărcată Și-n lumină se arată." ,,Călătorule mâhnit, Nu ți-e calul obosit?" ,,Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum". Călătorul se oprea, Nici că mai călătorea! Există o legendă a unei călugărițe ce a urmat în codri pe un om ...

Alecu Russo - Piatra Teiului

... mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco din țara ei, cu ochii aruncând flăcări, adese tot așa de grozave ca ale Vezuviului. Apoi un drum printre sfărâmăturile și bucățile împrăștiate ale columnelor de marmură, ale fântânilor secate și ale arcurilor de triumf din întristata Romă! Cine nu și-a ... și împrăștiate în furtuna tulburărilor care au frământat biata noastră patrie. Vei găsi locuri sfințite de oasele străbunilor ori de vitejiile lor. Fă-ți un drum din gândurile tale, ori aruncă în trecere o privire de admirație înlăcrimată spre Neamț, lasă altă lacrimă în locul acela cu nume poetic care se ... pus în legătură cu lucrurile vieții zilnice. Dacă din întâmplare ar cădea la Iași o broșură tipărită la Paris, ori chiar la Cernăuți, intitulată: Un drum prin Moldova, Călătorie în Moldova, Schiță ori altceva, în care autorul ar spune cam acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut ...

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... făclioara, pe-unde treci, Dai zare negrilor poteci În noaptea negrului pustiu, Iar banu-i vamă peste râu. Merinde ai colac de grâu Pe-un drum de veci. Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus Deplin armat, ca-n ceruri sus Să fii întreg ce-ai fost mereu, Să ... pizmuit norocul meu! E un păgân și Dumnezeu, E un păgân. De ce să cred în el de-acum? În fața lui au toți un drum, Ori buni, ori răi, tot un mormânt! Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! Credința-i val, iubirea vânt Și viața fum! Și-a ... Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara lui. Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același drum. Ei și-au plinit chemarea lor Și i-am văzut murind ușor; N-a fost nici unul plângător, Că viața-i fum. Zici ...

Dimitrie Anghel - Două glasuri

... dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă ... nici o pietricică nu se desprindea dintr-un mal, ca să rupă funerara pace. Era o liniște din acelea care nu se lasă decît în urma zăpezilor mari, după ce-a fulguit îndelung, și nu știu pentru ce, ridicat pe un cot, mi s-a părut ciudat ...

Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romanițe....

... Colțurile gurei S-ascund hoțos în gingașe gropițe Iar ochii vineți iau coloarea murei. Și iată-l el încununat de vițe, Că-i sare-n drum. Pe pajiștea pădurei, În urma

<<< Anterioarele      Următoarele >>>