Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUPĂ UN TIMP
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 497 pentru DUPĂ UN TIMP.
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile. Ai îmbogățit lumea ca ochii și urechile să fie în veșnică încântare. Sunt aproape complect fericit. Toate nemulțumirile de ... și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică ... mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu un glas melodios, cu un timbru ușor, tremurător, franțuzesc. Răspunsul, cu toate că încetișor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. Însă cu tot glasul franțuzesc și sigur, picioarele dezvelite și ... curat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând argintiu pietricelele. Atmosfera poetică, amândoi singuri, abia scoțând câte o vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... luceafăr se aprinse în ei, și cînd se trezi din visuri, Hipparc, în loc de luminile cunoscute ce le vedea ici-colo aprinzîndu-se sfioase după colonadele templelor, văzu un întreg cer de stele licărind cu mișcătoarele-i puncte de foc în adîncimea celor două infinituri albastre. Un vînt însă porni din adîncimea abisurilor, ridică o perdea de neguri și stinse și această ultimă fantasmagorie. Singurătatea necunoscutului împresura acum, spaima, cu miliardele de ... zigzaguri, zuliar de-a nu putea fi niciodată armonios și împăcat cu sine. Capricios zugrăvea noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega de neputință. Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona neștiutoare de ura abisului ... desfăcu obosită încheieturile netrainice, aruncînd o floare abisului. Albă și frumoasă plecase zvelta triremă, lunecînd ca o lebădă pe valuri, în vesele cîntece pornise într-un
Nicolae Filimon - Impresiuni de la opera Favorita de Donizetti
... cap d-operă, care de atunci și pînă acum n-au încetat de a fi deliția muzicofililor inteligenți. Muzica de la această operă, după părerea mai multor renumiți maeștri ai timpului nostru, împlinește mai toate condițiunile reclamate de arta muzicală și dramatică. Ea este un buchet sau un potpuri compus din toate frumusețile ce poate da arta melodiei și a armoniei unui maestru de geniu. Tot este caracteristic într-însa, nicăiri ... mai simbolice vegetale. D-l Colombo, prin vocea sa convulsivă și tremurătoare, făcu din partea muzicală a rolului lui don Alfonso, regele Castiliii, un ce de puțină importanță. În amoarea noastră pentru veritate, arătăm că acest artist nu are lipsă de simțirea muzicală și cîntă după un metod foarte bun; are însă defectul de a forța prea mult la notele de sus și aceasta face ca acele note să iasă ... reprezentă în profil templul Madonei, fiind de architectură italiană, să pune în mare contradicțiune cu cea din fund, ce este de stil gotic și reprezentă un peisagiu elvetic, iar nu spaniol. În actul al doilea, după ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii ... mergeam repede pășind tot înainte, când deodată m-am oprit în loc de o putere ce-mi apăsa umărul. — Stai, unde te duci? Vină după mine! strigă o voce înÂgrozitoare. Întorcându-mă, văzui înaintea mea un individ de o statură colosală și învelit într-o blană de urs negru. Prin pâcla viscolului nu era cu putință de a-i ... urÂmai. Unde mă ducea și pe ce stradă mă aflam nu puteam ști, căci numai zgomotul mersului său puternic mă făcea să-l urmez. După câtva timp se opri necunoscutul dinaintea unei case, scoaÂse cheia din buzunar și, descuind ușa, amândoi am intrat în o tindă întunecată. El mergea tor înainte ... agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... strună întinsă pe care ar trece cineva un deget distrat. Cu ochii lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că poate în curînd va trebui să plece aiurea, și colecțiile lui se vor ... mai netulburată hodina. Dar într-o zi rîsetele clare ale copiilor nu mai răsunară în grădină, și bătrînul cu barba lui albă, tăiată ca dintr-un giulgiu, nu mai apăru ca de obicei în capul scărilor. Vîntul singur, ca un uriaș nebun, trecea răscolind cu mînele lui nevăzute creștetele copacilor bătrîni. Foi moarte se împrăștiau și un murmur adînc, ca un oftat de orgă, cînta din scorbură în scorbură. Și cînd vîntul contenea, ramuri și foi, ierburi și flori rămîneau rigide, oprindu-și parcă viața. Era ... pentru totdeauna, copiii, cu capetele alăturate, răsfoiau o carte privind din cînd în cînd cu grijă spre patul bolnavului. O undă de vînt trecînd ca un suflu misterios umflă o perdea. Și cum ochii bătrînului se ridicară, deodată o umbră năluci ca o cruce pe zid și se stinse. Un foșnet de aripi bătu apoi și un flutur uriaș, dînd
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... trăgănează-ncet pe jos O jalnică grămadă De oameni triști și înghețați În lanțuri ferecați! Sărmani de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost nu are. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! — Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud! . . . . . . . . . . . . . . . . Convoiu-ntreg nedezlipit Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb ... Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare Și crește și sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Și-n zori tot câmpu-i învelit C-un giulgi nemărginit! Au fost!... Acum ei unde sânt?... Un cârd de vulturi zboară Pe sus c-un repede avânt Și iute se coboară. Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând! Iată suferințe, iată martiri! Ochii se umplu de lacrimi când această ... cu munteni, pentru ca să ajungă la unirea țărilor surori. A veni dar astăzi și a se poza dinaintea publicului ca un martir cu stomacul stricat de pâinea amară a exilului este ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... de mînă... O femeie bătrînă, într-un clinchet de chei, ce parcă era însăși vremea ce închisese ușile tuturor fericirilor după ea, ne întîmpina cu un pas abia simțit. O umbră ghemuită, ca motanii negri ce-i vedeam întovărășind zînele rele în cărțile mele de povești, se zugrăvi pe parchet și ... a fost dat jos de pe ziduri, nu-și mai găseau astîmpăr. Tata, nepăsător, luă cheile și deschise cea dintîi ușă, trăgind-o zgomotos după dînsul. Era un iatac mobilat după moda veche, cu paturi mari de nuc așezate alături sub straja unui iconostas în fața căruia candela de argint era stinsă. Niște mătănii de chihlimbar ... să îngenunchi. O privire de mustrare trecu în ochii bătrînei, care luciră o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un chibrit, dar tata nu luă în seamă acestea, și după ce mai făcu o dată ocolul odăii, frecîndu-și mînele cu mulțumire, deschise o altă ușă. Scoarțe și chilimuri vechi în fel de fel de ... întorcîndu-și frunzele în bătaia vântului. În straturi florile ne-îngrijite de nimeni erau moarte de mult. Arbuști străini, sălbătăciți, luaseră forme ciudate și numai un lămîi, scăpat prin cine știe ce întîmplare, înveselea cuprinsul cu fructele lui galbene. Dinspre livadă ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... încetat din viață preotul de loc Mihail Matveevici. Răposatul și-a lăsat soția cu patru copii nepuși la cale. Peste vreo două săptămâni după înmormântarea lui, văduva pleacă la Chișinău spre a-l ruga pe preasfințitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei, un preot tânăr, cu familia mică, care, deci, avea putința de a le da orfanilor ajutor atât moral, cât și material. Rugămintea scrisă, cu ... rugămintea ei, când astfel el (secretarul) va scăpa o familie întreagă de sărăcie și înjosiri. Secretarul făgădui că va pune spre asta toate silințele și, după cum se făcu cunoscut mai pe urmă, s-a ținut de cuvânt. Însă, cu toate acestea, într-o bună zi, după întoarcerea din Chișinău, nenorocitei văduve îi vine veste, că la biserica din Zaim e numit de către preasfinția sa preotul din Copceac, din ținutul Akkermanului ... scoală din așternut și tot mereu își cheamă moartea. Fața ei e stinsă de n-o mai recunoști. Ochii — roșii de lacrimi. Iar primprejur, un tablou de risipă desăvârșită. Cine vrea — las’ să judece. * * * Sfârșesc povestea preoților noștri. După ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... nu se mai ridică la suprafață, nici zori nu mai mijesc, nici apusuri nu te mai întristează. Răsărituri nu mai sunt cu putință, și cînd după orizontul pe care-l mărginește noaptea, știi că nici un glob de lumină nu va sui ca să rumenească cerul tău, atunci începe moartea cu adevăr. Trupul rezistă și vegetezi pînă obosesc în tine puterile ... nenumărate erau zbîrciturile și ieroglifele pe tîmplele și în jurul ochilor lui. Umflate, vinele șerpuiau și se încolăceau pe uscatele lui mîini palide, dar ca un copac uscat și noduros el urma să trăiască. Nesfîrșite îi păreau zilele și nopțile, și, cît timp a putut să mai gîndească și să-și aducă aminte, de multe ori i se părea că trăiește de cînd lumea. Își amintea ... chinuita viață ce apusese dormea acuma liniștită. În feșnicarele mari, de-a dreapta și de-a stînga, flacările albe se plecau după curent și un miros puternic de chiparoase îngreuna aerul. El însă urma să nu vadă, nici să audă ca mai înainte și, cu toate aceste, un zîmbet de o șireată mulțumire parcă-i flutura pe buze. Sub mustățile mari și albe, o lumină misterioasă ca ...
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... fundul scenei se vedea o bucată de pânză mânjită cu vopsea albastră închipuind marea cu valurile, alăturea era o treanță ce închipuia o parte dintr-un castel, mai departe un coÂdru, o cascadă și o peșteră, toate bucșite una peste alta, un adevărat haos pierdut în întunecime. La dreapta atârna un nor dintr-un copac rezemat de coloana unei zidiri, iar la stânga luna, făcută din o hârtie unsă cu seu și întinsă pe un cerc, zăcea aruncată pe un poloboc, de după care se ivea soarele tot din hârtie transparentă mânjită cu roșu. Pe vârful unui munte se afla o pereche de pantaloni și o căciulă flo ... unde ești! — Eu sunt aici! răspunde vocea armonioasă a Dunei, iată-mă că vin! (Directorul se depărtează.) Actul III Scena I Hamlet (după sufler) . A fi ori a nu fi, de asta e vorba; ce poate să fie pentru un suflet mai sublim decât să sufere neînÂduratele lovituri ale soartei... În momentul acelui monolog pe scenă vine un tânăr elegant, pe care Burakova văzându-l aleargă la el și îi scotocește buÂzunarele cerându-i cofeturi. Hamlet asemene cu ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... o profesoară minunată. Tatăl meu se apucă de o afacere de schimb împreună cu Vasile Pogor cel bătrân. Apoi se lăsă de această afacere, deschise un pension, ceea ce se potrivia mai bine caracterului său de om învățat, decât îndeletnicirile comerciale. Dimitrie Xenopol era într'adevăr un om foarte cunoscător în sfera limbilor și a literaturilor. El vorbea afară de limba lui maternă, germană, tot așa de bine și limbile ... mai răsăriți: Vasile Ureche; Alexandru Radovici și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali în retragere), Emil Costinescu (fost ministru de finanțe), Iancu Ghițescu, un proprietar de moșii și alții, al căror nume îmi scapă din memorie. Învățarea celor dintâi începuturi ale cărței și anume după sistemul de atunci al pensionatelor franceze în limba franceză, limbă ce era de obiceiu vorbită în școală și de care tatăl meu se slujea mai ... Cea dintâi legătură a inimei mele în afară de frați și părinți, fu aceea cu vărul meu, Emil Costinescu, care închegă pentru mult timp o comunitate de gândiri și un schimb de cugetări între noi, despre care voiu vorbi mai la vale, întru cât a avut o înrâurire asupra desvoltării mele intelectuale, mai ...