Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FAPTA REA

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 204 pentru FAPTA REA.

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... dă, dacă nu-ți ști dumneavoastră ce-i pe lume, noi, țărănimea de la coarnele plugului, avem să știm ce-i bine și ce-i rău?... — Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înțeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre țărani, anume Ion Roată. Ș-apoi, chiar dacă ... când se face atâta vorbă; să auzim și noi! — Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă și până la faptă este mare deosebire... Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus umărul împreună cu noi la adus, cum ... împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre... Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părea rău... La aceste vorbe, țăranii ceilalți au început a strânge din umeri, a se uita lung unul la altul și a ...

 

Cincinat Pavelescu - Apologia dracului

... mijloc, Dar eu v-am smuls urgiei spărgând întunecimea Cu degete de foc. Poetul, înțeleptul, tot fiul cugetării Ce lumea mărmurit-a prin faptă și cuvânt, De unde-avu pe frunte lumina inspirării Și-n sufletu-i avânt? Eu, eu vibrez în toată ființa revoltată, În geniul ce-nfruntă ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... la felul de a simți al bărbaților. 21. Fiindcă cineva nu te lasă să faci un lucru, urmează, oare, că acel lucru e rău? Sau fiindcă cineva falsifică un lucru, înseamnă că acel lucru e rău și când e autentic? Un lucru nu poate fi definit prin ceea ce devine el când e falsificat, adică tocmai contrarul lui . 22. Libertatea este ...

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... îndoială din pricina refuzării lui Tocan. Pân-acuma lucrurile se află în aceeași stare. Ce va mai fi vom vedea. Dar cele povestite constituie o faptă tristă, arătând — cu privire la preoții doritori de „prihod“ — cine împiedică propășirea satului, gândindu-se numai la bani, și în ce ... încât și preoții fug de ei. Prin sat se porniseră niște zvonuri urâte, ce îndeobște își iau zborul în asemenea întâmplări, care, desigur, întotdeauna înrâuresc rău asupra stării morale a sătenilor. Numai nu prea de mult s-a mutat la Zaim preotul nou însemnat, părintele Malahie Matvievici ...

 

Gheorghe Asachi - Momița

... iapa. Dar momița prefăcută Elementelor împută Că nu i s-au nemerit Cele ce au profetit. Ș-operația tot așteaptă. Oare ce-au urmat în faptă? Au ars arbori din pădure, Iar din marea cea adâncă N-au scăzut o picătură. Mai ales sporit-au încă. Codrul daună grea au atras ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei mĂ©rge. Însă de va sta neștine să ia seama cu tot dinadinsul socoteala aceii osânde și sfârșitul acelui răspuns a lui Dumnezeu nu o va afla să fie muncă și pedeapsă, ce mare facere de bine și mare dobândă. Pentru căci de n-ar fi hotărât Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă și păcatul necurmat. Și pentru aceasta zice Sfânta Scriptură și acum ca nu cumva să întinză mâna sa și va lua din lemnul vieții și va mânca și va trăi în vĂ©ci. Preceput-aț pricina, cum că după ce au mâncat din lemnul cunoștinții și au căzut în păcatul neascultării l-au oprit Dumnezeu să nu carea cumva să mănânce și din lemnul vieții și va trăi în vĂ©ci și să se facă răutatea nemoartă și va rămânea omul ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

... și aliat cu al dv. De ce v'ar părea ciudat și inadmisibil să-i treacă prin minte unui scriitor român, că ar face o faptă bună încercând a vă ajuta în străduințele dv. după puterile lui fie cât de slabe ? Și, aci, să-mi dați voie a ... a-și uita o clipă de respectul datorit legilor Statului dv. cât și cuviințelor sociale; fără a-și permite să pomenească în rău numele vreunei persoane, ne-mi-te să cuteze a-i aduce vreo ofensă, - un scriitor, fie chiar din România ar veni să vă ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... sa și a unui frate încă mic în vrâstă. Așadar, la sfârșitul anului 1832, el reintră în viața privată, urmat de părerile de rău ale șefilor și tovarășilor săi, de care era prețuit și iubit. În noua sa poziție, Hrisoverghi întrebuință cea mai mare parte a vremii ...

 

Ion Creangă - Capra cu trei iezi

... lupii albi și s-a făcut oale și ulcioare, sărmana ? - Apoi, da ! nu spun eu bine ? zise cel mare. Ia, de-atunci e rău în lume, de când a ajuns coada să fie cap... Dacă te-i potrivi tu acestora, îi ține mult și bine pe mămuca ... și c-o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de casa mea ? Și pe voi să vă puie la pastramă ? Nici o faptă fără plată... Ticălosul și mangositul ! Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care ...

 

Emil Gârleanu - Ucigașul

... că doar nu l-am lovit să moară. L-a bătut tot satul odată, și n-a murit, că-i soi rău. Soiul rău nu moare. — Și cum l-ai lovit? Moșneagul stătu puțin pe gânduri: — Păi cum... Ia, așa, bine... — Nu: Așa, bine! Spune-mi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>