Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ÎMPRĂȘTIAT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 209 pentru FI ÎMPRĂȘTIAT.
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... care, las'că ne dă o petrecere folositoare și prin citirea ei ne îndestulează curiozitatea cea mai nobilă, dar ne învață încă a fi buni, ne mântuie de prejudețe, ne sporește ispita prin ispita veacurilor trecute și ne lungește, cum am zice, viața! "A nu ști ce ... acelui care dintâi a găsit această artă, cea mai mare împrăștiitoare și păstrătoare a întâmplărilor, fără care istoria niciodată n-ar fi ajuns în cinstea universală în care se află; nici nu pot să vă arăt cât lipsa acestei înalte aflări aruncă nedumerire în povestiri, nesiguranță în ... patriei noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și, cu toate acestea, tiparul ar fi cel mai sigur și mai grabnic mijloc ca să ajungem la civilizația societății europene. Noi, care ne fălim cu propășirile ce socotim că facem, noi ... te și du-te din pământul pe care locuiești, căci nu este al tău, și nu te mai munci în zadar, căci tu nu poți fi mai bine de cum ești". Și, în adevăr, toate aceste cuvinte ni s-au zis de către străini; începutul nostru ni s-a tăgăduit ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... să gândească la cuvintele dlui Bălcescu că, Țara Românilor de își va lua vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta o va fi ea datoare mai mult regenerației vechilor ei instituții ostășești [2]. Întâmplarea militară ce voim a povesti este bătălia de la Baia , un nume ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de ... teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ca niște frați gemeni, nuferii pali stăteau neclintiți, ca și cum o făclie trecută pe fața unei oglinzi ar fi lăsat să-i cadă pe urmă picuri de ceară. Și noi, frații amîndoi, crescuți în farmecul poveștilor și lăsați în voia lor, cînd toți dormeau ... auzul. Mirezmele toate, pe care trupurile florilor le exală, m-au făcut să știu ce-i îmbătarea și să-mi pot fermeca singur, oriunde aș fi, întunericul. Și ca dafinul acela bătrîn ce-și păstra comoara lui, arborul acela sădit în decorul minunat al grădinei noastre, așa am închis și eu ...
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... toate aceste reforme ne vestesc în puțin ziua frumoasă când aristocrația nașterii va pieri, făcând loc aristocrației meritului, singura aristocrație ce de acum va mai fi putincioasă. Și această revoluție pacinică, fără sânge și cu totul în folosul omenirii și al regenerației lumii, o vor săvârși-o vaporul și tipariul, propoveduitorii ... dar, fură surzi la chemarea de frăție ce li se făcu și se ținură departe de această revoluție, pe care nu o credeau că ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați ... sau în pansioane private, sau cu ceasul, de niște oameni care cei mai mulți nici nu fuseseră pregătiți pentru nobila sarcină de a fi luminătorii junimii; numai nevoia îi silise a fi profesori și a arăta niște cunoștințe ce ei singuri nu înțelegeau. Toată instrucția pentru tineri se mărginea atunce întru a-și ... mult de un veac. A. Hrisoverghi era tânăr și poet; în formarea miliției el vedea o eră nouă pentru țara sa; și ar fi fost el vrednic să cânte patria, dacă n-ar ...
... în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi ... că ele sunt de naturi cu totul străine. Dintâi îmi aduce un soi de fiori reci, care îmi încrețește pielea întocmai ca și când ar fi să intru într-o apă cu gheață. Pe urmă mă desfătează prin înfățișarea unor figuri gingașe și plăcute și, în sfârșit, mă face să râd ... Lobogo și este o baie rece în care fierbe necontenit gazul carbonic. Șase oameni pot de-abia să încapă în el, dar nenorociții! d-ar fi trei împărați și trei ciubotari, nu i-ai cunoaște unii de alții, atât de mult răceala apei și pișcătura gazului i-ar zgârci și i ... întâi în Borsec! El are toată vremea a se încredința că în contra opiniei lui Cezar, e mult mai bine a fi al doilea într-o capitală decât cel întâi într-un sat. Dar mă veți întreba, poate, cum și ce fac călătorii pentru ca să poată ...
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta foc de soare, De ani și ani, de cînd tot curge împrăștiind mărgăritare. De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deșarte În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a unei generații. Oare înrâurirea unui singur om, e vorba de Eminescu, să fi împins literatura noastră contemporană în acest decepționism, după cum zic unii? Mai întâi aci naște aceeași întrebare pe care o fac ateiștii teiștilor: ,,Dacă nu ... atunci cum ar putea să prindă rădăcini, să se dezvolte în societatea noastră, să ne copleșească literatura, dacă mijlocul social, împrejurările sociale nu i-ar fi prielnice? Dacă mijlocul social, împrejurările sociale nu i-ar fi prielnice, decepționismul nu ar putea să se dezvolte în țara noastră, cum nu se poate dezvolta o plantă tropicală strămutată în ghețurile Siberiei. Urmează deci ... — filozofia pozitivistă, deschid înaintea omului largi orizonturi și în același timp îi zic: iată până unde vei merge, iată hotarul cunoștințelor tale; deșartăți va fi truda de vei cerca să afli absolutul, el e în afară de cunoștințele omenești. Filozofia modernă a descurajat spiritele, ea este pricina decepționismului ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I Satira I de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Către mintea sa O, minte crudă încă, a neștiinței rod, Astâmpără-ți îndemnul ce-mi faci către condei! Căci răpidele zile pot trece liniștite, Și slava se câștigă și fără de a scrie; Iar căi se află multe ce către ea ne duc, Pe care-un picior vrednic nu poate poticni. Acea mai neplăcută e calea blestemată De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe. Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns! În trudă și sudoare îți trebui să te scalzi, Și care-i răsplătirea? Ocara și disprețul! Acela ce la masă pe cărți se gârbovește, Țintind la slove ochii, nu locuiește-n curți, Nu are grădini mândre de marmuri strălucind, Nici oile-nmulțește la turma părintească. Dar adevărul este că muzele nădejde Au mare în al nostru monarhul tinerel [1] , De dânsul ignorantul se-ascunde rușinat; În el Apollon află a slavei sale reazem; El foarte mult cinstește pre muzele-fecioare, Silind să înmulțească poporul din Parnas, Iar răul e acesta că mulți în domni fălesc, Sfiindu-se, acele ce în supuși defaimă! Eresul, dezbinarea ...
Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor ...
Heinrich Heine - Închinare (iosif)
Heinrich Heine - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor melancolic ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... și în fața altor dealuri acoperite cu păduri și cu vii romantice, el vede o adunătură curioasă de case mari, ce par a fi clădite unele deasupra altora, de turnuri bisericești ce răsar printre ele ca niște catarguri nalte într-un port. Acele palaturi, fără arhitectură cunoscută, care, precum ... de războaie. Biserica, în care sunt portretele lui Duca Vodă și ale familiei sale, se află încă în bună stare și merită a fi