Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIOROS
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 158 pentru FIOROS.
Mihai Eminescu - Dați-mi arpă de aramă
Mihai Eminescu - Daţi-mi arpă de aramă Dați-mi arpă de aramă de Mihai Eminescu Dați-mi arpă de aramă Dar cu strunele de fier Căci să cânt acuma cer Ca un vânt ce se sfaramă Printre stânci de-ngheț și ger. Dați-mi arpă de aramă Pe-a mea frunte crengi de brad Voi să cânt ca largul vad Sau c-a lumei sântă dramă Sau ca răcnetul din iad. Dați-mi cupa cea de piatră Dar umpleți cu sânge roși Din dușmanii fioroși ................................. ................................. Voi să cânt în poezie De-acei timpi urâți păgâni Când strămoșii cei bătrâni Se luptau cu bărbăție Și-i dau nume ,,La români!" La români! Popor de fală Cap de geniu, piept de foc Cu județiul de proroc Dar cu inimă regală Și cu flamuri de noroc. Câți maghiari cu cap de câne, Câți tatari cu ochii mici, Câte limburi de peltici S-au zdrobit de stânci bătrâne Ce veghează înc-aici. Câte ginți cu limba slavă Au venit și-au revenit Dar cu toți s-au nimicit, O câmpie de otavă Sub al coastei fier negrit. Dați-mi arpa în rugină Să mai cânt zguduitor De-al românilor ...
... Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvântu-i ... Și cât de mult ridici tu, în gând pe-o biată roabă! Comoara ta din suflet e singura ...
... Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată â ...
... I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august) Informații despre această ediție Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros, Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de ...
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
... zboară Cu sufletul după dor, Ca o buhnă la izvor, Și-n urmă-i se desfășoară Toată lâna din fuior. Fuge baba despletită, Ca vârtejul fioros, Sus, pe malul lunecos, Și-n tăcerea adâncită Satan urlă furios. Mii de duhuri ies la lună, Pintre papură zburând, Și urmează șuierând, Baba Cloanța ...
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
... dalbă de moșie Toată-n veci a ta să fie, Ca să fie-n veci scăpată De o fiară-nfricoșată, De un zimbru fioros Care-o calcă-n sus și-n jos.â€� V Bine vorba nu sfârșea, Din râu iată că ieșea Zimbrul aprig ca un zmeu, Cu ...
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... în gând cu Dochia, În suflet cu pizma tocmai ca furtuna, Sfărmând porți de schijă și rătezuri groase, Intră ca un strașnic cu paloșul gata. Fioros pășește, și sub a lui talpe Pârâiesc ciolane ș-a morților scafe, Căci viptul lui Vronța era tot de leșuri De ...
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ...
... iartaganul la brâu, și cu barba lui cea tufoasă și încărunțită care-i acoperea pieptul, noi copiii ne cam temeam de dânsul, părându-ne foarte fioros, dar încet, încet ne-am deprins cu el, căci era bun și știa să ne facă felurite petreceri. Ne istorisea povești din O mie și ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu ...