Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GURA DE VÂNT

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 356 pentru GURA DE VÂNT.

George Coșbuc - Prin Mehadia

... George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta ... zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui munte, roșiu aurind cununa Muntelui, și până-n vale ca și ziua luminând. Iată turle de biserici cum s-arată rând pe rând, Sate risipite-n lungul văilor, grădini prin sate, Toate-n alba zare-a lunei și-n ... Rîul colo-n negre maluri ca un fulger cu scântei Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit păstrându-și locul. Iar departe, de sub poala codrului, de unde focul Potolit ardea prin noapte lângă carul ocolit De ...

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

... scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un ... i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te strecori, Ei strălucesc, și se ridică, De goi ce sunt și de ușori. Nimic nu pune frâu acestor Nerușinați, terfichi limbuți, Și, pentru ochiul lor de chestor, Lumea e goală de virtuți!... Prostii le par științi și arte, Nebuni poeții, de legat: Zbârnâie toți, din dible sparte, Un cântec vechi și nesărat!... Ei singuri se pricep la toate, Ei filozofi, ei cântăreți, Prin ei se mișc ... Politici, oratori

 

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și ... vă umflu zilele, Să mă duc cu dânsele." Vâlcul biet se oțerea, Holera la el sărea, Oasele și le-ntindea Și pe Vâlcu-l cuprindea. Gură pe gură punea, Buze pe buze lipea, Zilele i se sorbea. Apoi cloanța iar râdea, Cu zilele purcedea, Și voinicul mort cădea Jos la cotul Prutului, În ... se chema carpentium și era cu două roți, însă la serbările publice ele se suiau în alte mai mari cu patru roți, numite pilentum . Afară de acestea, romanii aveau pentru țară o trăsură carruca . Vizitiul se numea carricarius , cărucier. [2] Imagine antică. Furiile iadului, după mitologia romană, poartă plete de șerpi. [3] Adeseori se văd în basmele românilor figurând arme și unelte de foc. Îngerii au în mâna dreaptă sabie de foc: o calamitate publică e numită bici de

 

Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt

... din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de jale, Cât îi fi și-i== fi pe cale. Foaie verde usturoi! A plecat neica de joi... Parcă mi-e de-un an, de doi. IV De nu ț-ar fi leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurând cu capul gol. De nu ț-ar fi, leleo, milă, N-ai veni după gradină, Tremurând, cu furca-n mână. De-aș muri de dor, de drag, Târg cu fete nu mai fac, C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te ... bălă, și-mi ghicește, Voinic de ce-mbătrânește Ș-așa curând se topește? De umbletul drumului, De bătaia vântului, De arsura soarelui, De grija argintului, De-nverzirea codrului, De cântarea cucilor, Sau de dragul mândrelor? Că mândrele pot mai mult, Ele te bagă-n pământ! XXXII Decât neica-n cale dus, Mai bine la cruce pus, Să mă ... mi, iarna ce mănânci? — Mănânc putregai de

 

Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)

... Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu) Lăutarul de Dimitrie Bolintineanu Într-o noapte furtunoasă Prințul cu-ai săi cavaleri Într-o sală luminoasă Se-mbătau de dulci plăceri. Cupele de aur sună, Candelele strălucesc; A plăcerilor cunună Damele drag o-mpletesc. Noaptea este foarte rece; Iar afară-un călător Prin furtuna nopții trece ... Cântă nouă, lăutare, Tu, ce-n lume ai născut Pentru-a noastră desfătare, Pentru-al nostru trai plăcut!" Lăutarul, cu mândrie, Sparge harpa de pământ. — ,,Pentru inimi de robie Nu voi, doamne, eu să cânt! Dacă cânturile mele June suflete răpesc, Ale voastre inimi rele, Inimi moarte, nu-nfloresc. Astfel vântul dezvelește Cu ... loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a revărsat În nopți fatale de voluptate Cu nori de crime și de păcate Pe fața lumii ce-ați insultat; Voi, ce dați moartea chiar în amor Ca șerpi ce-n ora lor de-nrodire, De voluptate și fericire, Turbați omoară complicii Ior; Voi, ce cu hulă la cei mai tari Târâți josita voastră cerbice, Și pentru omul cel neferice Aveți ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte ­ Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel ­ Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte, În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime

 

Vasile Alecsandri - Pentru mândra care-mi place

... au ce-mi face, Nici judele satului, Nici chiar domnii sfatului. Domnii șed și sfătuiesc, Eu cu mândra mă iubesc Și cu dragoste-i șoptesc: ,,De ți-ai face pat afară, Eu m-aș face vânt de vară Ș-aș veni la tine-ndată Să te văd: cum ești culcată? Cu fața către perete, Cu gura arzând de

 

Vasile Alecsandri - Inelul și năframa

... lui că i-a sosit Carte mare de pornit La tabără de ieșit. El în suflet s-a mâhnit Și din gură a grăit: ,,Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu, Pune-l în degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi ... purtând în vârfullor cuib de zână, herghelii de cai sălbatici ce ies noaptea din sânul mărilor ca săpască poienele codrilor, păsări măiestre ce aduc vești de pe ceea lume, pajuriuriașe ale căror cuiburi sunt în fundul pământului, zmei ce răpesc fetele deîmpărați, șerpi mari ce stau culcați pe paturi de pietre scumpe, iarba-fieruluicare deschide zăvoarele cetăților, iarba-șarpelui ce învie morții vindecându-lerănile, poduri de argint, cu copaci de aur în care cresc mere de rubin și cântăpăsări de briliant etc., etc. găsim mere de aur care, aruncate jos, se prefac înpalate împărătești, furci de argint care torc singure, piatra de teacă a sfinteiMiercuri, peria sfintei Joi și ștergarul sfintei Vineri, date de tustrele tânăruluiFăt-Frumos ca să-i fie de ajutor când l-ar ajunge zmeii. Piatra ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe ... a aruncat afară din albie, Maria începu să plângă pe-nfundate, înecându-și hohotul, sugrumându-și oftatul și strângându-și copilul la sân, care, neștiutor de grijile și durerile mumii, ațipise, ostenit de drum și de căldură. Când intrară pe ștreajă, soarele apusese; luceafărul clipea ca un ochi de diamant, singur și viu în toată nemărginirea seninului albastru. Apropiindu-se de casă, Maria Sandului nu-și mai putu prididi plânsul; lăcrămile îi picurau câte trei-patru boabe dodată, scuturându-se de pe cerculețele ei pe picioarele goale ale copilului. Copilul își frecă picioarele și mormăi furat de somn: - Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina, se întoarse spre grajd și când șopti: „O fi avut zile ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să ...

 

Mihai Eminescu - Ta twam asi

... Mihai Eminescu - Ta twam asi Ta twam asi de Mihai Eminescu Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare, Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare, Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată. Zbori cu șase cai ca vântul și răsai ca aurora. Cu căciulele în mână și cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pământeasca ... ș-o vândură. Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri Al morții spirit doară îl simte în tăcere, Căci nu-nțelege blândul cuvânt de mângâiere Din paginele unse a sfintelor scripturi. Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colț Sub chipuri mohorâte cu-adânci și slabe ... Luceafărului mărilor! Din valul ce ne bântuie Înalță-ne, ne mântuie! Privirea adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Răpită de duiosul organelor avânt, Pe cartea cea de rugă alunec-a ta drepată, Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndrepată. Ea?... cade în mulțime cu fața la pământ. * De ... un catafalc depusă ­ un popor ar plânge-ncalte, După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă. Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>