Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LOC DIN SPATE

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 319 pentru LOC DIN SPATE.

Vasile Alecsandri - Cucul 4

... pui de cuc! Tu mi-ai cântat să mă duc. Mi-ai cântat mie de cale Și mândrei de lungă jale! Eu m-am dus din țară-n țară Tot cu inima amară. Am umblat din sate-n sate Tot cu pușca grea în spate. Ea mi-a ros umerile, Sabia — șoldurile, Cât de-abia mă țin pe loc

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De la „mă" de odinioară (uneori chiar cu ghionturi și fel de fel de alte maltratări... odată o ... odată cu un tânăr zevzec dintre aceia cari desprețuiesc învățăturile înalte și caută totdeuna să-și bată joc de bărbații serioși și luminați — unul din acel soi de coconași, cum se găsesc în toate vremurile și locurile, cari se fac blazați înainte de a se fi bucurat de ... de a satisface o mare nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfăcut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... în fine... da, în fine... (Oratorul are, probabil din cauza oboselii spiritului prea încordat, un moment de amețeală. Aplauze călduroase îl revivifică.) ... Mai mult decât atâta nici Aristotele nu cred să fi putut spune ... ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ... roabă! Comoara ta din suflet e singura-mi podoabă, Cu focul blând din glasu-ți, iubite, mă cutremuri, De-mi pare o poveste de-amor din alte vremuri. Și ochiul tău adânc e și-n adâncime tristu-i, Cu umeda-i privire tu sufletul îmi mistui! O, dă-mi-i numai ... chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună Sălbatecele turme la țărmuri se adună. Din stuful de pe mlaștini, din valurile ierbii Și

 

Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă

... mă scutești; sunt slab de constituție. — Ei, aș! zice. Oftică rusească!... Nu se poate, d-le Iancule... adică... se poate, dacă pui om în loc. — Atunci, pui om în loc. — Atunci, scoate rubla. I-am dat-o, și d. Guță a plecat legănându-se și strigând: —Trăiască ai noștri, d-le ... m-auză cocoanele înghesuite pe trotuar la spatele șireagului nostru. Dar d. căpitan se-nțepenește-n călcâie și, ca să-mi acopere glasul, strigă răgușit din fundul bojocilor: — Cumpanie... drepți! În același moment, s-aud venind din susul stradei niște huiduituri zguduitoare... Ce era? Cine știe cine prinseseun câne jigărit de mahala, îi legase o tinichea de coadă și-l aruncase în ... făcut vrun abuz; dar la noi, nu-mi vine să crez... Ei! da nu face nimica... Trăiască ai noștri, d-le Iancule! ...de ciocoi! Astfel, din pricina unei neglijențe a comenduirii am rămas nedecorat, după ce am luptat atâta! Asta nu e drept! mi-am zis. Sunt sigur că ... am dus să-l văz. L-am găsit tot cu șorțul cunoscut și cu guturaiul cel vechi; amesteca martinică cu rio ca să facă moca. ...

 

Mihai Eminescu - Miradoniz

... aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi ­ Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău ­ în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie Gurițele-umede și roșii în potirul Mirositor și plin de miere-al florilor. Tufe de roze sunt dumbrăvi ... ei piept De neauă... Trece luminând cu ochii Albaștri, mari, prin straturi înflorite De nori, ce înfoiate îi oferă Roze de purpur, crinii de argint; Din când în când cu mâna-i argintoasă Ea rupe câte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur; Colo ... intră-n domă... stelele-o urmează. Și noaptea sântă plină-i de-ntuneric Pe râul sânt ce curge-n valea mare Care-i grădina cea din codri vechi A lui Miradoniz. ­ Insule sfinte Se nalță-n el ca scorburi de tămâie. Copile sunt cu ochi rotunzi și negri ... de-argint. Pe drumuri Cireși în floare scutură zăpada Trandafirie a-nfloririi lor, Vântul le mână, văluros le nalță, De flori troiene în loc de omăt Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză De-argint deasupra apei și se oglindează În fundul ei ­ astfel încât se ...

 

Gheorghe Asachi - Iepurile și broasca țăstoască

... Încât pus-au rămășag Ș-au ales de țântă un fag. Iepurile, care crede Că puterea-n călcăi șede, I-au zis: Ți-ai ieșit din minte, Soro, pas tu înainte! De-oi purcede la asalt Sunt la țântă într-un salt. Văzând țânta apropietă Și țăstoasa-ngreoietă, Iepurele, după un ... popas, Înainte face doi Și atâția pași napoi. Mai zburda, Adulmeca, Tot la umbra lui visa, [1] Își bătea de broască gioc Că încet pășea din loc. Când din a lui fantazie Iepurele s-au trezit, Nenea broască cea târzie, Neabătută-n calea sa, Pe încet, dar tot urma, Ș-agiungând întăi ... agiuns a fi ușor, Mintea-n cap stă, nu-n picior! Oare ce ai face, frate, De ai purta ș-o casă-n spate

 

Nicolae Gane - Aliuță

... părându-ne foarte fioros, dar încet, încet ne-am deprins cu el, căci era bun și știa să ne facă felurite petreceri. Ne istorisea povești din O mie și una de nopți, ne spunea întâmplări de-a lui din războaiele în care fusese, ne făcea căpcăni de prins vrăbii și stigleți, ne ajuta să ridicăm zmei, ne lua cu el la vânat, la păscuit ... curte. Acum se trecuse de șagă; avem să dăm piept la piept cu hoții; să împușcăm într-ânșii; să fim împușcați de dânșii; și câți din noi aveau să moară?... și câți să scape?... iată întrebarea ce și-o punea fiecare, întrebare groaznică ce o vedeam zugrăvită cu colorile spaimei în ... pe clopotar, și... o! Doamne, ce văzui!... În momentul în care trăsni arma, văzui pe nenorocitul clopotar căzând de-a roata în aer din înălțimea turnului, cum ar cădea o țarcă din vârful unui plop. În acelaș moment spaima răzbătu cu iuțala fulgerului în inimile tuturor, o spaimă strașnică, neînvinsă, spaima morții care întunecă mintea și îngheață ... nici o suflare de om nu mai era în curte afară de noi și Aliuță. Atunci... părăsiți de toți, intrarăm în casă ca în ultimul ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse — se vede — o margine din poalele nesfârșit de lungi ale mantalei mele; și aceasta tocmai atunci când priveam mai inspirat, prin rețeaua frunzelor plopului, albastrul adânc și limpede al cerului ... cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până la cot, puse iute despre soare, cu palma-i diafană, o mică perdea trandafirie privirii, se rezemă cu ... privirea nu i s-a întunecat aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși întredeschise!... Pisicuța se opri la scară și, înainte de a descăleca, o femeie trimisă întru întâmpinarea mea mă ... să urc scara călare și să intru în casă cu Pisicuță cu tot. Pisicuța, care nu șovăia între glumă și între frâu, își puse una ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... de aur. Fiul pustnicului pândea și când văzu minunea asta chemă numaidecât pe cal. Calul îi zise să se scalde; și el așa făcu. Ieșind din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ... și zânele îndată se întoarseră acasă. Daca văzură că argatul lipsește și hainele nu sunt la locul lor, se luară după dânsul; și-l urmăriră din loc în loc până ce, când era să puie mâna pe dânsul, el trecu hotarele lor, și apoi stătu. Cum îl văzu zânele scăpat, se cătrăniră de necaz ... stăpânul său. Împăratul avea trei fete: și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce ... acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că și grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

... Iar când soarele-apunea, Iată că se întâlnea C-un cioban cu fluieraș Și cu port de oltenaș. Domnu-n cale-i se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Ciobănaș cu fluieraș, Puișor de oltenaș, Cunoști calea codrului De prin muntii Crișului? Cunoști fagul Mihului Din codrul Cobiului?" ,,Cunosc calea codrului Până-n fundul fundului, Știu și fagul Mihului Din codrul Cobiului". ,,De știi locurile bine, Nu mă-i duce tu pe mine?" ,,Ba, te-oi duce eu pe tine De-i lăsa tu oștile ... se-ndrepta Către munți și mi-l purta Pe cărări și pe potici Ce-s călcate de voinici, Prin hățiș, prin cărpiniș, Unde nu-i loc de cârniș, El mergea, frate, mergea Pân' ce-n codru ajungea Drept la fagul Mihului, Lăcașul voinicului. Când de fag s-apropia, Ciobănașul se oprea ... arunca Și deodată se-arăta Cu zelar, cu buzdugan, Cu haine de căpitan. Apoi drept la Domn căta Și-n glas mare cuvânta: ,,Alei! Doamne din domnie! Ieri ai fost dat la beție; Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. Ce păcate te-au împins Paloșul de ți ...

 

Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie

... încetând și un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă niște pupături și șoptituri; da' nu puteam înțelege nimic de vâjâiala havuzului din lac... Am stat așa câteva minute și deodată auzim pe Mitică prefăcut: „Cu nevastă-mea, mizerabile! te-am mâncat!â€� Apoi un răcnet, o ... a omorât!... Mitică!... Mitică!...â€� De-a bușile peste bolovani, ne-am jupuit genunchii, am fost la moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia adânc, Cleopatra lupta să-i ridice capul greu, Mișu sta țapăn în picioare. Ce fusese asta ? (scoate o batistă chic și se șterge emoționat ... amor; Mitică a strigat de la spatele lui Mișu; Mișu s-a desprins de Cleopatra, s-a întors în loc și, când a dat Mitică să pornească spre el, a ridicat bastonul de vârf cu măciulia nodoroasă-n sus, și l ... așa a spus doctorul; (zâmbind sceptic) eu zic că era mort chiar când am ajuns la spital: când l-am luat să-l coborâm din birje, a mai horcăit o dată tare și pe urmă s-a plecat scurt cu bărbia-n piept, parcă i-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>