Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI JOS
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 777 pentru MAI JOS.
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima ... a mea arpă de lacrimi fu stropită; Plânsoarea însă este o rouă fericită, Și inima e jună sub cerul seninos. Flaconul când se sparge miros mai mult răsfiră; Să nu calci în picioare balsamul, că respiră Și împrejur răspânde profum mai copios. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar timpul? Nu mai este. Dar gloria? Ce-mi pasă D-ast eho d-un van sunet ce secolii străpasă Și jucărie lumii întotdaun-a stat? Voi ... a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, ...
Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...
... S-a înșurubat în pământ, apoi a pornit-o, tehui, peste câmp, curți și livezi, luând cu el tot ce găsea mai ușor în cale. Și dacă de pe jos fura flori, pene și hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuș, un cărăbuș mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochișorii ca două neghinițe. Cărăbuș ... coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Pasărea se legănă o clipă, apoi își strânse coada și zbură în drum. „De ăsta nu mai scap!â€� crezu cărăbușul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors ... mai e în viață. Dar uite: colo e drumul, sub el — hârtia, pe dreapta — gardul, — trăiește. Ia să zboare acuma, cât putea mai ... Și le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărișor ceva decât o nucă, zbură spre el. „Ei! De așa păsări mici, mai de seama mea, mi-i drag și mieâ€�, gândi cărăbușul, pregătindu-se chiar să dea sturzului „ziua-bunăâ€�. Dar sturzul se lăsă lângă bucățica ...
... vin, tăicuță ; și-ți am și pîinișoară, Uite-o colea, o coc.â€� — „Să am de tine parte, fetiță cu durere ! Atît îmi mai rămase din toată-a mea avere La bătrînețea mea ; Căci frate-tău, se vede că mi-l tot mînă satul : Săracii duc povara ... senina. Împing și intră-n casă cu iarna în spinare : — „Aci avem de toate, și cald, și de mîncare, Și-n cupă vinișor. Mai faceți foc pe vatră și dați-ne și patul Mai dă-te jos, bătrîne, sau culcă-te de-a latul, Că dau de vă omor.â€� Oftă adînc bătrînul, căci Sila e cumplită ! Lăsă bătrîna furca ... ai fi păgîn. Mîncarea-i pentru tata, căci vezi-l cum bolește, E an acu-n păresemi de cînd se chinuiește ; Să nu-l dați jos din pat. Și mama e bătrînă și n-avem nici găteajă, Pe nenea de trei zile de cînd l-au dat la streajă... Aleșii l ... Dar dorobanții țepeni tot sparg și tot înjură, Și zvîntă și a pîine, și vinul și fiertură, Că-s oameni stăpînești. El nu ...
... 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga ... căria văzută de flori împestrițată Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd, Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreață Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos Și nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceață Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt că fîlfîiește, Mișcîndu-se de pietre talazu albicios. Cu ce plăcere încă s-aude de departe Un glas ... nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, în vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... bănuiască. Moș Nichifor fugea de cărăușie, de-și scotea ochii; el se ferea de ridicături, pentru că se temea de surpătură. Harabagia, zicea el, e mai bună, că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale, pe jos, iar la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cânepă, împletită de mâna lui și cu șfichiul de mătase, cu care ... otrăvuri. Pe vremea aceea nu era spițerie în Târgul-Neamțului, și jupânul Strul aducea, pentru hatârul călugărilor și al călug ărițelor, tot ce le trebuia. Mai făcea el, nu-i vorbă, și alte negustorii... În sfârșit, nu știu cum să vă spun, era mai mult decât duhovnicul, că fără de dânsul nu puteau mănăstirile. — Muni dimineață, moș Nichifor! — Bună să-ți fie inima... jupâne Strul. Da' cu ... se despărțește de socri, pentru că întâiași dată venise ea la Neamț, de cale primară la socri, cum se zice la noi. Căci nu erau mai mult decât două săptămâni de când se măritase ea după Ițic, feciorul lui jupân Strul, sau mai
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... elementul muzicei orientale și că, dacă în locul versurilor acestora, am pune altele religioase, s-ar putea cînta în biserică fără să scandalizeze urechea celui mai bătrîn și mai bigot creștin. Melodiele scrise pe versurile acestea: O, fericire, dulce simțire etc. și Rămîi sănătoasă mi-a zis și s-a dus ... întristată, În lacrămi înecată [2] III Maria cea bălaie, frumoasa din Bezdat, Iubea pe Nicolae și vrea să-l ia bărbat [3] deși sunt scrise mai tot în același timp cu cele precedinți, sunt însă curat europenești, fără a găsi într-însele cea mai mică nuanță ce le-ar putea da un caracteriu particular român. De vom cerceta acum și melodiele scrise chiar în acești ani din urmă pe ... la o coardă la alta, cu osebire numai că, în caz de a esecuta cîntece naționale, lasă coarda de mi cu un ton mai jos. Cobza are zece coarde, dintre cari unele sunt de sîrmă (tel) iar altele de mațe de miel. Patru din aceste coarde sunt principale și se ... ca să dea o rezonanță mai
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul ... d-a rândul. Și mergând așa, fără să știe nici el unde merge, și cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca și nu mai știe unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, ași! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea și mai mult. Dibuind prin codru, și cercetând să dea peste potecă, ieși la un luminiș, și acolo în mijlocul luminișului zărește un foc mare și pe ... care ieșea un fel de glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ca și întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni. Ce să facă? Să se ducă acolo, nu-i da meșii, că nu știa ca ce drăcovenie ... ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu năframa de le șterg, Ele tot mai tare merg. Și frumoasă mai eram, Cum n-a mai fost neam de neam. De-aur mi-erau pletele Și le-mpleteau fetele, Rumănă ca un bujor, Eram dragă tuturor. Au venit, mări,-au venit ... ne-o vor strica Și pe noi ne-or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri, Și veneau adunături, Răsărite din păduri, Mai călări și mai pe jos, Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă, veneau vale Și surpau cetăți în cale; Geaba omul ... bărbatul mi-au murit, Teiu-acesta am sădit, Crește teiul și-nflorește Și viața mi-o umbrește. Și în umbră-i cum trăiesc, Eu nu mai îmbătrânesc. Dragul mamei copilaș, Multe-n lume spune-ți-aș, Dar mă tem să nu mă lași, Ci mai dormi, mări, un pic Că ești crud de ani și mic, Dormi la umbră, dormi în pace, Că mama ție ți-a face ... Zise-a treia: Â Fii cuminte În purtare și cuvinte, Și isteț să fii cu duhul, Cum e luna și văzduhul. Â Ah, mai ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... niște cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoș, vede în clonțu-i o punguță și zice vezeteului: — Măi! ia dă-te jos și vezi ce are cucoșul cela în plisc. Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, și c-un feliu de meșteșug, prinde cucoșul și luându-i punguța din clonț o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare ... fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe! Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Boierul, când mai vede și astă dandanaie, crăpa de ciudă și nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăși în cap una. — Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiți ... fereastra boierului și iar începe: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța. Cucoșul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui și lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoșului, s-au luat ... ...
... au dus în cătănie. Și mulți mor în cătănie. Se zice că-i bate și-i țin cu mâncări rele. Vai ș-amar! Nu se mai aude nimic de el. Despre alții tot mai vine câte-o veste. Dar el n-are pe nimeni decât pe bietul acesta de câine, care piere de foame. La acest gând, Sanda privi ... Pascu, Scormon? Câinele lasă bucata și iarăși începe a scheuna. — A murit, știu c-a murit! câinele simte mai bine decât omul! Naica Marta se opri la portiță și stete uimită: Sanda ședea jos și netezea un câine străin. — Ce faci tu, fată? — A murit, mamă! știu c-a murit! Urlă câinele. â ... — Ești galbenă ca ceara! — Nu știu! zise Sanda, mergând să dea mălai la câine. Și din zi în zi Sanda se făcea tot mai tăcută, mai galbenă și mai gânditoare. Îi plăcea să iasă seara afară, numai cu Scormon. Acesta, peste câteva zile, încetă a mai urla când îl întreba unde e Pascu, ci scheuna numai privind împrejur, ca și când l-ar aștepta. "Cine știe? poate că nici n-a
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... unul Iusuf, un negustoraș, mergând la Ierusalim după daraveri. Omul se suise de cu vreme pe corabie, să-și găsească loc bun și se așezase jos turcește, pe chilimul lui, mai la o parte, ca să nu stea în drumul corăbierilor, cari umblau de colo până colo serta-ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe ... și, firește, marfă bună, năvală mare; așa că, încet-încet, i-a tot scăzut căpătâiul, și când a ajuns la Iafa mai rămăsese-n sac numai frumusețea aceea de miros. De la Iafa, s-a luat Iusuf cu mai mulți călători, și au mers pe catâri până la Ierusalim. Pe drum, i-a dat unul și altul să guste din pastrama lor ... faci atâta tărăboi? câte ocale a fost, eu sunt negustor de treabă, nu tăgăduiesc: ți le plătesc pân' la para. Aș! ovreiul cade jos, se tăvălește, bătându-se cu fruntea de țărână și urlând mai tare, parcă-i ieșit din minți. — Bine, bre, ți le plătesc; n-auzi? Se scoală ovreiul de jos ...