Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MERS

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 1168 pentru MERS.

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

... a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Și mergând așa, fără să știe nici el unde merge, și cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca și nu mai știe unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, ași! în loc să iasă la ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... cocardă. II Greu e omului pănă a nu intra în nevoie, dar odată intrat, apoi, vorba ceea, își pune capul între umere și merge orb înainte. Așa se întâmplă și cu mine. După ce am plecat de acasă intrând în viața de oștean, începui să-mi las grijile îndărăpt ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două. Apoi daca văzu că așa merge treaba, își făcu o căscioară, își mai îndulci și el traiul și-și dete copiii la dascăl ca să învețe carte. Într-una din zile ... cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoț. Și fiindcă negoțul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecingenea, dete ghies muncitorului să călătorească prin țări străine după negoț. Porni dară într-o călătorie ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 2 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul MĂ©rgeț în satul carele iaste înaintea voastră și numaidecât veți găsi o asină legată și mânzul cu ia. Dezlegându-o, o aduceți și, de va zice cineva ceva, veți zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numaidecât va trimite pre iale. Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă de niște dobitoace ca acĂ©stia? Că de i-au fost lipsă de cară și de căruțe, ca să meargă undevaș, are el cu mult mai slăvite și mai lăudate cară decât acĂ©stia; că zice David, Psalm 17: S-au suit pe heruvimi și au zburat; zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... în două picioare, forăind, și cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Și fiul craiului, nemaiputând struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea ... el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului, numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi ... ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste. Tatu-tău s-a împotrivi ...

 

Ion Creangă - Prostia omenească

Ion Creangă - Prostia omenească Prostia omenească de Ion Creangă Povestire publicată prima dată în Învățătorul copiilor... , ed. III, Iași, 1874 A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

... vrea tânărul să o îmbrățișeze?... Ba nu, spune d-ta! Profesorul holbează ochii la mine și mai aiurit... Văzându-l așa, îmi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!" — Uite, frate Popescule, să lăsăm chestiile de principiu. Știi de ce am venit la ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... dramuri - pe nesimțite - de vieux cognac umplură ceașca. - A ! saperlote ! a, sapristi ! repetă conul Gugumano. Ce nerod sunt ! Unde dracul aș merge să petrec câteva minute, ca să diger !... Și rămâne pe gânduri. Feciorul intră din nou ca să rădice serviciul. - Cuconașule, zice feciorul umilit, aș îndrăzni ... la o parte și cu țigara în gură, urmat de fecior. Frigurile de dupe dejun sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să șează, a l'amĂ©ricaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și le 'ntinde pe ... o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul unuia din asistenți. - Fă, fetico ! zice primarul Bucharei către copila care este în esamen, fata primului proprietar al mahalalei. - Știi ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

Ion Luca Caragiale - Năpasta Năpasta de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 ACTUL I 1.1 SCENA I 1.2 SCENA II 1.3 SCENA III 1.4 SCENA IV 1.5 SCENA V 1.6 SCENA VI 1.7 SCENA VII 1.8 SCENA VIII 2 ACTUL II 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX ACTUL I (Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, ușa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu blon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului și o ușe care dă în celar. La stânga, în față,o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.): SCENA I DRAGOMIR, GHEORGHE și ANCA (Toți trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ține o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămașe.) GHEORGHE: ... E greu să scape, firește... dar se-ntâmplă... Așa fac mai toți câți scapă: ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul țiganilor

Alexandru Macedonski - Rondelul ţiganilor Rondelul țiganilor de Alexandru Macedonski Țiganii merg fără-ncetare -- Nu știu nici ei când au pornit, Dar se tot duc necontenit, Împinși de-o vecinică chemare. Cu galbeni ochi pierduți în zare, -- De când se știu, s-au pomenit -- Țiganii merg fără-ncetare Nu știu nici ei când au pornit. Mereu țigani, — cu mic, cu mare, Au tot născut ș-au tot murit -- Și tot spre visul nemplinit, Răpiți de-aceeași aiurare, Țiganii merg fără-

 

Alexei Mateevici - Creștina

... n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>