Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOARĂ
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 1073 pentru MOARĂ.
Ion Luca Caragiale - Vizită...
Ion Luca Caragiale - Vizită... Vizită... de Ion Luca Caragiale M-am dus la sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietină, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaș foarte drăguț de vreo opt anișori. N-am voit să merg cu mâna goală și i-am dus băiețelului o minge foarte mare de cauciuc și foarte elastică. Atențiunea mea a făcut mare plăcere amicei mele și mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori în uniformă de mare ținută. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorții agriculturii — d. Popescu tatăl este mare agricultor — despre criză ș.cl. Am observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei cu petrecerile, mai ales când are copii. — Să-ți spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educația. Și nu știți dv. ...
Ștefan Octavian Iosif - Rozele
Ştefan Octavian Iosif - Rozele Rozele de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara... Le-a strîns frumos într-un pahar, Dar rozele muriră seara... Le cercetează tremurînd, Nedumerită, mititica, De ce s-au stins așa curînd? Nu le făcuse doar nimica... Și gîndul ei nevinovat Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale... Acum, cu drag, le-adună iar. O, de-ar putea, le-ar da ființă ! Dar izbucnește-n plîns amar Văzînd că e cu neputință... Sărman copil neștiutor Ce plîngi sărmana ta comoară, Asemeni rozelor ce mor, Tot ce ni-e drag e dat să
Alexandru Vlahuţă - Omul Omul de Alexandru Vlahuță Mânat de soartă pe-a vieții valuri, Se duce omul fără-ncetare. Și-mpins de vânturi, lovit de maluri, Aci se-afundă, aci apare. Pătruns de chinuri, sărmanul plânge, Și mai nainte de-al său mormânt, El moare-n lampa care se stinge, El moare-n creanga ruptă de vânt, El moare-n steaua care apune; Și tot ce cade și tot ce tace Moartea-i arată, de moarte-i spune, Pân se cufundă barca-i în
Antim Ivireanul - Învățătură cînd se face parastas
Antim Ivireanul - Învăţătură cînd se face parastas Învățătură cînd se face parastas de Antim Ivireanul Un lucru peste fire văz în Sfânta Scriptură la a doaoa carte a Împăraților, în 12 capete și foarte mă face de mă minunez. Împăratului David i-au fost bolnăvit copilașul cel dintâiu, ce avea din Virsavea. Și, pentru căci se afla în nevoia morții, era pururea trist și mâhnit și nici mânca, nici bea, nici putea nimeni să-l mângâe. Iar după ce au murit, zice Sfânta Scriptură, îndată s-au spălat și s-au uns cu mirosuri și s-au îmbrăcat în haine luminate și, mergând în casa Domnului, au dat mulțemită lui Dumnezeu. Și eșind afară s-au ospătat și s-au veselit, de care lucru stau de mă mir, cum putu fi aceasta? Ca până era viu și bolnav plângea și să întrista și, după ce au murit, s-au veselit. Răspunsul acesta ni-l dă însuș David. Până era zice bolnav, mi să cuveniia să mă mâhnesc pentru el, căci aveam nădĂ©jde că mi-l va lăsa Dumnezeu. Iar de vrĂ©me ce au murit, înapoi nu pociu să-l mai întorc, ci-m ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ; Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte, De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare. Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie, Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită, Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Porumbița stingheră
Constantin Stamati - Porumbiţa stingheră Porumbița stingheră de Constantin Stamati În a mea liră de abanos Sunam odinioară Într-o poieniță Încetișor și armonios; Și iată se pogoară O albă porumbiță Și pe lira mea se pune, Și, în loc să-mi cânte dulce, Amar plânge, Suspină și spune Că-i nefericită, Umblând rătăcită, Stingheră de soț, fără de care Ea simte că moare. Eu i-am răspuns cu jale Că astăzi dimineață Glonțul armei mele I-au curmat viața... Ea a țipat zicând: „Și nu ți-au fost păcat?â€� Apoi capul plecând, În brațe mi-au picat, Porumbița murind, Răzbunare cerând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Atunci poșta mie Îmi aducea scrisoare, Că a mea soție De dorul meu
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel)
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel) Melancolie de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 14 nov. 1899 (sub titlul "În grădină") Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane, Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie. Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane. Ș-un glas de greier nu s-aude macar să-nalțe imnul vieții, Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară; Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară, Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cîntă cîntăreții. Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață, Învins de-o milă nesfîrșită aș vrea să-npoporez natura; Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămîne gura, Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață. Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire, Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace? Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vîntul care tace, E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire. Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieții Azi prețuiesc tăcerea ...
Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu)
... Ca cel sânge scurs în flori, Și s-o fac să mă iubească Măcar numai într-o zi; Apoi moartea să sosească, Că ferice aș muri!" — ,,De te-i ține de cuvinte, Eu pe fată ți-o voi da!" Zice-ieșind ca din morminte Un om negru în manta. â ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai și călăul
Dimitrie Bolintineanu - Mihai şi călăul Mihai și călăul de Dimitrie Bolintineanu Cu Mihai se vede tânăra domniță Tremurând de spaimă ca o porumbiță; Printre geana-i lungă ai ei ochiori Ard ca două stele ce lucesc la nori. ,,De ce plângi? întreabă bravul cu mirare, Eu mor pentru țară și neatârnare. De aceea, dragă, sa te voioșești Și cu flori cosița să ți-o împletești. Cel ce pentru lege, pentru țară moare Vede a sa moarte ca o sărbătoare!" — ,,Pleacă capul!" strigă palidul călău. Iar Mihai întoarce spre el capul său. Fierul se ridică... Poporul șoptește; Vă uitați!... Călăul se împleticește; Fierul său aruncă... Cade fermecat Sub căutătura mândrului bărbat. Fetele-ncunună părul lor cu flori, Tot românul strigă de mai multe ori ,,Cel ce pentru lege, pentru țară moare Vede a sa moarte ca o