Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUNCIT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 294 pentru MUNCIT.
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
Dimitrie Anghel - În expoziţia lui Verona În expoziția lui Verona de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. Nu țin să precizez o formulă de artă. Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - Divanul Divanul de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , II, 9, sept. 1912, p. 156—157. Le sofa sur lequel Hassan Ă©tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de struț și fulg de simplă volatilă, flori de tafta și somptuoase roze murind pe corsajul alb al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, ...
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leşeşti către D. Manolache Costache Iepureanu Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu de Dimitrie Bolintineanu În Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 13-15. În Eumenidele sau Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 2 (August), p. 3.; and Trompeta Carpaților IV (1866), Nr. 447 (2 Septembrie), p. 1787. Ghine-ai venit acasă cu capul nestricat Coconu Manulache, boier di la Bărlad! Noi am aflat că-acolo la Țara Românească, Au spart muntenii capul la havra ovreiască Și noi știam cu toții că tu ni părtinești, Tu și cu Brătianu, boier michi din Chitești. Noi am rugat în havră, puind în cap cenușă, Ca să trăiți cu toții și să vi crească gușă, Ce oameni sunt așeia Boliac și cu Hășdău Ce la gazete spune de neama noastă rău? Unirea este-aișta sau este numai șagă? Noi am ghisit Băcăul, ce zici coconu dragă? Muntenii nu sunt oameni cu cari să trăiești. Dar voi ce tot vă duceți din Ieși la București? Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască Fără di noi jidanii, iar neama jidovească Nu poate să căștige fără boeri, ghindești? Muntenii nu fac treburi; cu ei ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... ajuns. S-a așezat pe marginea streșinii. Uf! Cum arde tabla. Soarele o dogorește, un chin! Vasăzică, și aici, iad. Și gândul o munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare ...
Emil Gârleanu - Gândăcelul Gândăcelul de Emil Gârleanu Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci ...
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei Înrâurirea artei de Garabet Ibrăileanu Că arta are înrâurire, asta nici nu se poate discuta. Că arta poate avea și o înrâurire rea, ca și una bună, asta iarăși nu mai are nevoie de dovadă. Este însă chestia: care-i înrâurirea artei? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere ce este un artist. Un artist este un om care, din pricina organizației sale nervoase, simte mai mult decât noi și are și puterea de a întrupa în forme alese și sugestive simțirea sa. Artistul, prin urmare, ne sugerează simțirea sa. Este întrebarea: artistul poate sugera, poate captiva pe oricine? Poate avea înrâurire asupra oricui? Desigur că nu, căci pentru ca să-ți sugereze simțirile sale trebuie ca tu însuți să fii sugestibil de aceste simțiri, adică să ai o stare sufletească asemănătoare cu a artistului. De aicea nu urmează că trebuie să ai o stare sufletească identică, căci atunci un artist n-ar avea înrâurire asupra nimănui, căci nu sunt doi oameni cu o identică stare sufletească, precum nu sunt doi oameni cu o figură identică. A avea aceeași stare sufletească însemnează ...