Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU AVEA NEVOIE DE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 320 pentru NU AVEA NEVOIE DE.
... pare că ești de pe altă lume, uiți de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor același joc. ) Râde tot otelul de tine; pentru asta madama te-a dat din birt aicea sus; se plângea toți mușteriii de tine; nu mai erai bun de nimic, spărgeai tot, nu înțelegeai ce-ți comandă oamenii. Nu ții minte că alaltăieri ai turnat o supă în pălăria unui mușteriu pusă pe masă? Dacă nu eram eu să mă pui pentru tine te dedea madama afară. VICTOR ( ascultă tirada indiferent; merge la dulap, ia peria și începe să curețe hainele ... trebui pedepsit, cine dintre noi n-ar merita măcar o dată în viața lui pedeapsa capitală? ( clătinând din cap. ) Așa... acestea sunt urmările lipsei tale de prevedere, Alexandre Peruzene. Nu, zic rău. Tu nu mai ești Alexandru Peruzeanu, alegător onorabil din colegiul 1 de Vaslui, tu ești Alexandru Borgia, ilustrul otrăvitor de neagră memorie. În buzunarul jiletcii tale, astăzi nu mai porți ca în zilele cele bune niște inocente pastile de ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... formalități importune de transit internaționale. În treacăt, cele două specii de oameni, cu buna-creștere ce-i caracteriză, se vor saluta, vor schimba o strângere de mână cordiale și-și vor continua calea. Ce tabel încântător! Dați-mi voie să admir astă pagina de istorie, în care străluce esemplul adevărat sublim al înfrățirei popoarelor! * Cum vă pare strofa de sus? Mă prinz că vă place. Mâncați, în ziua de Buna-vestire, șeapte feluri de bucate de pește-necate-n untdelemn, fără a cugeta măcar la cele ce spun sectarii sobrietății; îndată dupe prânz, lăsați perdelele de la ferestre, spre a nu vă supăra la ochi lumină prea multă, și lungiți-vă p-un pat moale culcându-vă pe spate; trageți apoi un somn adevărat călugăresc. Ei ... aceste suveniri. Sunteți atât de înduioșați încât, de voie, de nevoie, trebuie să schimb tonul cu desăvârșire pentru a vă lumina figurile posomorâte de prea multă pietate fiiască. Fiți buni și mergeți-nainte. De la un capăt și până la celalt, capitala noastră este brăzdată de
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... mai potrivit ? - nu este cu desăvârșire la adăpost de orice împotrivire întemeiată. Și să vedeți de ce... Mai întâi, dați-mi voe să vă 'ntreb: nu vi-se pare și dv. că, dela o vreme 'ncoace, noi Românii, în genere, dăm o exagerată importanță literaturei, ca să nu zic literaților ? Literatură... Poezie... Da... Poezia - când e poezie, nu când numai vrea să fie - oricât ar părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și la cucerirea binelui; o poate consola de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-și țină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată... Toate astea le poate face poezia, fiindcă ni-se înfățișează învăluită din creștet până 'n călcâie în acel ... Tacit sau a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu ... spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici; și mai bătrâni, și mai tineri; și mai învățați, și mai neînvățați, cum îi apucase timpul. Între ... că nu pricep nimica, păcatele mele! Un oarecare boier întâmpină atunci pe moș Ion Roată, zicându-i cu glas poruncitor și răutăcios: — Dar ce nevoie mare este să înțelegi tu, mojicule? Tacă-ți leoarba, dac-ai venit aici; c-apoi întoarce-ne-vom noi acasă, și helbet! nu ți-a lua nime din spate ce știu eu... Auzi obrăznicie! Tu... cu optzeci de mii de fălci de moșie, și el un ghiorlan c-un petic ...
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)
... o clasă de harpă. Harpa sau harfa, după cum spune profesorul de istoria universală a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ton mai jos decât quartetul, intrări mancate, pauze sonore, cadențe răsturnate, părțile obligato — absente... Și se știe, cu toate acestea, cât de superioară e calitatea instrumentelor din orchestra noastră: ele n-au niciodată nevoie
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva ... bine zis, să ai darul să îmbraci pielea oricărui dobitoc, afară numai dacă poți crede în metempsichoză și sufletul tău își mai aduce aminte inconștient de multele avataruri prin cari ai transmigrat, e, fără îndoială, peste măsură de greu. Un om, și încă un semen al tău cu care trăiești și te-ai deprins să-l cunoști zilnic și nu ști de multe ori ce taine ascunse îl împinge să facă anumite lucruri, să ia cutări hotărîri, să apuce anumite căi. Dar omul și durerile lui se ... în toate cotidianele. În el, ca și în volumul lui Gîrleanu, veți găsi micele drame ori măruntele bucurii, din care e alcătuită viața celor cari ...
... de os; ieri, nu mai departe, nu l-am găsit la locul lui; l-am căutat un ceas, îmi trebuia să tai o carte, și de-abia l-am aflat, știi unde? colo, sub vraful cela de cărți. Îl ascunsese Sandi. Și de câte ori am nevoie, de atâtea ori îl caut. Mă necăjesc, nu-i vorbă, dar cu câtă bucurie țin cuțitul în mână când știu că s-a jucat Sandi cu dânsul. Clopoțelul cela de lângă mâna ta lasăl, lasă-l acolo, a căpătat el și alte trântituri, nu ca aceea ce poate să i-o dai fără voia ta clopoțelul acesta mă trezește întotdeauna după prânz, când de-abia ațipesc după munca grea a dimineții. Dar cum mânușița lui Sandi e departe, azi, vezi tu, clopoțelul parcă nici nu mai e, iar eu, pentru că știam că nu o să fiu trezit, nici nu m-am culcat. Să văd câte ceasuri sunt: sunt patru și jumătate. Peste câteva clipe ar trebui să sosească Puiu de la școală. Parcă-l aud: trântește portița, își aruncă tașca pe biblioteca din sală, apoi se repede ca o furtună să mă sărute. Și nu
Veronica Micle - Pe-al meu gând...
... Veronica Micle - Pe-al meu gând... Pe-al meu gând... de Veronica Micle Pe-al meu gând să fiu în stare Eu cu lanțuri l-aș lega, Și de voie, de nevoie, Poate s-ar astâmpăra. Căci el fără de-a mea știre Pururea este pribeag, Iar de-l cât văd ca la tine A zburat iară cu drag. Și ce simt atuncia nu știu, Însă eu gândului meu De
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri viața toată, Ați mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea - Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci ... crește tot ce-n lume este menit să crească, Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală ... negri, adânci și desperați. O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate, Eroic este astăzi copilul cel pierdut! Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate Sfințește-a ta viață ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... îndreptățit a-l crede că făcea parte dintr-o lume cu totul alta decât a mea. Sărea în ochi: una e floarea de câmp, alta floarea de grădină. Acum, fie că trebuiseră veacuri ca, la asfințitul ei, o înaltă rasă să înflorească așa de strălucit, într-un semeț avânt al sângelui albastru spre tipul ideal, fie că fusese numai o nemereală fericită, în toate chipurile mai mult nu se putea da. Mai era nevoie, e drept, și de ceva osteneală, zilnic, ca această podoabă a omenirii să-și împlinească frumusețea, pentru că atâta găteală nici la o muiere nu mi-a fost dat să văd. Să-l fi presupus după asta că era unul din acei deșuchiați cu năravuri rătăcite al căror ... și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate — șapte safire de Ceylan. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios — încolo, ca îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori la fel. Dar toată această migăloasă găteală nu
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... George Coşbuc - Pe pământul turcului Pe pământul turcului de George Coșbuc Cluj, 1885 Nu era în sat nevastă, ca frumoasa Veronica: Tânără și vorbăreață, silitoare ca furnica, Din neam bun, cu zestre multă; tinerel bărbat avea Și cu el în armonie și-nțelegere trăia. Constantin era din fire blând și pacinic pe tot locul: Om cu gânduri; ura foarte strugurii, pipa ... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul ...