Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂSTRA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 362 pentru PĂSTRA.
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2) Cântec de Cincinat Pavelescu Pentru Leon Ghika Nu, floarea ce-ți doarme pe sâni Ca albă aripă de fluturi, Fecioară cu ochii păgâni, În brațele-mi nu, să n-o scuturi. Nici voalul pe care l-ai pus Să nu te ghicească vecinii, Nu-l scoate! Cu frunțile-n sus, Ce albi și ce nobili sunt crinii! Tu știi că în lume e scris Iubirea să nu fie vis. Nebun poate sunt, însă eu Vreau vis să rămâie mereu! Păstrează-ți iluzia, mie Mi-e frică, fecioară iubită, Că n-o să te fac fericită Cu inima mea cea pustie. Am spus la o alta întâi Cuvinte, de patimă pline... Când știu c-am mințit-o pe ea La ce să te mint și pe
Cincinat Pavelescu - Cadavrul Cadavrul de Cincinat Pavelescu (Rondel) Cadavrul zace-ntins în pat, Scăldat de-o tristă atmosferă, Căci, fermecat de altă sferă, Divinul suflet a zburat. Și ce-a fost cuget a-ncetat Să mai urzească vreo himeră. Cadavrul zace-ntins în pat Scăldat de-o tristă atmosferă. Hidos, verzui, desfigurat, Din voluptatea efemeră Ce-l parfumase ca o seră, El azi nimic n-a mai păstrat... Cadavrul zace-ntins în
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3) Mamei de Cincinat Pavelescu Dulce mamă, luminoasa vieții mele călăuză, Tu, a cărei umbră sfântă o evoc la orice pas, Dac-aș ști că al tău suflet ar putea să mă auză Plângerilor mele toate într-un țipăt le-aș da glas. Îmi spuneai odinioară, mângâindu-mă pe frunte: E frumoasă poezia, dar te lasă nemâncat. N-ascultai a ta povață, fiindcă poate și-un grăunte De mândrie înmuiase glasul tău când m-a certat. Și cu inima de mamă iubitoare, care știe Să-ntrevadă viitorul, îți plăcea să mă privești Stând pe gânduri noaptea-ntreagă, să cioplesc o poezie Făurită spre mărirea limbii noastre românești. Pentru mine păstrai toate mângâierile de mamă. Când eram copil, la patu-mi vegheai nopțile târziu, Uitai boala, somnul, toată dureroasa vieții dramă, Ca să spui povești cu zmeii răsfățatului tău fiu. Socoteai c-o să m-aștepte toate gloriile-n lume, Nu era ca mine altul. O fecioară de-mpărat Trebuia să mă iubească. Și-auzind doar al meu nume, Chipul tău cel trist d-odată s-arăta mai luminat. Și-am crescut, ca și toți frații, în iubire și credință. ...
Cincinat Pavelescu - Prefață la epigrame (Pavelescu)
... și zgârie mâinile zmulgându-le dintre bălăriile înalte și grase, pentru ca din prețul acestor mănunchiuri însângerate să-și ridice iar turnul năruit, în care păstra cu sfințenie portretele părinților, cărțile rare, relicvele copilăriei, nimicurile scumpe toată comoara de poezie și de amintire a unei vieți închinate frumosului. Sunt ...
Cincinat Pavelescu - Sonet (Cincinat Pavelescu, 1)
Cincinat Pavelescu - Sonet (Cincinat Pavelescu, 1) Sonet de Cincinat Pavelescu Car dans linfini je veux vivre... Sans quon me le puisse ravir Ce rÄ™ve que je veux poursuivre. Et vais, imortellement ivre Pouvoir sans jamais massouvir Baiser tes lourds cheveux de cuivre. L. G. Ai cizelat în versuri magistrale Tăiate parcă-n prismele luminii, Ca și un nou Benvenuto Cellini Profilul grec al blondei ideale. Ți-ai rupt din suflet rozele și crinii, Ca să presari sub pașii ei petale, Și n-ai păstrat, poete, frunții tale Decât paloarea visului și spinii! Urmează-ți visul tainic înainte! Ce-ți pasă dacă farmecu-i te minte Când inima-ți sub vraja lui tresaltă? Să moară chiar, el moarte nu mai are, Căci l-a închis cu-a versului tău daltă În ritmul larg al strofei
Constantin Alexandru Rosetti - A cui e vina %3F
... de Constantin Alexandru Rosetti Informații despre această ediție 1839 Tu-mi ziceai o dată cum că pîn' la moarte Dragostea ta toată mie-mi vei păstra ; M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate, Astfel merge lumea, nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată, ah ! al meu iubite ...
Constantin Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de dulce oglindire a purpurului ce strălucĂ© pe brâile nourilor, sărba purcedire sa. Păsările îl făcĂ© să asculte cântare lor ce de pe urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai dișteptat? Oare ești un fon ce pândești? Sau îi o nimfă fricoasă, cari mergi prin rădiurile acești tufoasă? O! Cum toate celi ce mă împregiură sunt frumoasă! Cum acești lăcuinți dormitează în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să ...
Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici
Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici Către Silvestru Morariu-Andrievici de Constantin Stamati-Ciurea Eminența voastră! Din ceasul când am avut onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc înțeleptei noastre religiuni. Eu, smuls de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând cu cele mai strălucite odoare, precum face un logodnic cu mireasa sa. Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd acel odor scump, cum mama Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... De un jug nesuferit... Iar făr’ de-a ta apărare Popoarele împilate Nu-i chip să aibă scăpare De a-și păstra libertate. Precum Ștefan acel Mare, Și Mihnea5 cu bărbăție, N-au izbutit îmbinare Răzlețitei Românie; Și nici putu să o scape De sângeratele labe A ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...