Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PARTEA CEA MAI REA

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 580 pentru PARTEA CEA MAI REA.

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... există încă siguranța principiilor, stabilirea lor este cu atât mai de trebuință. Și mai întâi să căutăm a ne înțelege asupra părții celei mai puțin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi următoarea: Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale ... de vedere al chiar realității ce vor să reproducă, dacă în diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor înfățișate sau cel puțin a modului înfățișării lor, o lipsă, aproape desăvârșită, a părților mai bune ale naturei omenești ș.c.l., și mărginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata și recunoaște acest merit în scoaterea și ... peripețiile unor marchizi și a unor dame cu camelii, pentru a căror înțelegere lipsește și publicului și actorilor noștri orice element mai apropiat. Dar dacă poate ni se admite de mulți cititori această parte a meritului d-lui Caragiale, este însă o imputare ce o auzim făcându-se adeseori în contră-i și care, tocmai fiindcă este ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus ... câmpii de ghimpi să le curățim. Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul, iscoditor trist de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În ... Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de pestriț, n-a putut fi mai ciudat Decât acel ce aici urmează neîncetat. Uniți am face ceva, am fi de vreun folos: Avem un dialect bun, ușor și mlădios; În el ... Cu un articol semeț, cu un pronume ciudat; Pronume,-articole lungi care sufletul ți-l scot, Și seamănă când pâșesc suita unui despot. Dar ce mai

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... tot poartă o pecete de sărbătoare. Pe drumul cel mare și larg, ce duce drept la biserică, năvălesc într-acolo șiruri împodobite, împestrițate de oameni. Mai mult vezi gospodari, bărbați în stare, apoi bătrâni și fete. Gospodarii merg domol, așezat. Fetele, îmbrăcate cu rochii albastre, verzi, cu cordele frumoase, roșii și ... vesele la amintirea celor ce le așteaptă mai încolo, când va ieși norodul din biserică și vor prinde a se încinge jocurile. Flăcăi mai nu se mai zăresc pe drumul ce duce la biserică. Ei se primblă pe ulițele satului, mai mult cuprinși de mijloc, glumesc și trag țăhărci. Așteaptă și ei să iasă mai degrabă popa din biserică, ca să pornească veseliile toamnei. Și n-apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică ... i aruncă în mijlocul băiețăraiei. Și multă vreme după asta băieții caută bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei. Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe la prieteni să

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

... se joacă pe scenă, cu multă dragoste și c-o Meosebită luare-aminte; zelul lor este însă fals înțeles, sau înadins luat în nume de rău; adesea, stăruința și patima ce depun în această urmărire sunt explicate și arătate, atât publicului, cât mai ales autorității de la Teatrul Național, ca o pornire răuvoitoare, ca o hotărâre d-a “mâhni degeaba pe bieții actori ș-a ... oare, d-na R. și d-nul M.? Trebuia să li se taie odată tendințele de preponderanță și pretențiunile bănești ! Putem asigura că nu vor mai fi angajați estimp. Atât mai bine; teatrul nu numai că nu câștigă cu domnielelor, dar chiar pierde... sunt și alții, tot de aceeași valoare, dacă nu mai mare, și se mulțumesc cu situațiunea legală și cu partea regulată de societari. Așa, d-nul I. , d-nul N. etc.â€� Și de acest ... neinteresat pentru arta dramatică. În alte părți, ziarele, în lipsă de piese noi, se ocupă, peste vară, de chestiunea teatrului dintr-un punct de vedere mai înalt, cuprind lucrul mai de departe, merg până a-și răcori dorul de

 

Vasile Alecsandri - Ciuma

... nu mai grăiască! Plină-i țara, mult e plină De scaieți de mărăcină; Unde-s tufe prin potici Sunt morminte de voinici, Unde-s tufele mai dese, Morminte de jupânese, Unde-s tufele mai rari, Morminte de fete mari, Unde-s tufele mai vii, Tot morminte de copii. Frunză verde porumbică Stă voinicul la potică. Ciuma rea îi iese-n cale, Voinicul zice cu jale: ,,Na-ți calul ... mi lasă tu zilele." Ea-i răspunde: ,,Drăguliță! Am o neagră sălbuliță [3] De cercat la gâtul tău, Care nu te-a prinde rău." Frunză verde toporaș, Iat-un dulce copilaș Care-alungă-un fluturaș. Unu-aleargă, unul zboară: Ciuma-i prinde și-i omoară! Frunză verde poamă acră ... Copilițe gingășele, Feciorași cu mintea crudă Și bărbați voinici la trudă. Ducă-s-ar în pribegie! Ducă-s-ar în cea pustie, Îndărăt să nu mai vie! [1] Ciuma a bântuit țara în mai multe rânduri, pe timpul când hotarele ei dinspre Dunăre și dinspre Bugeac erau expuse călcării dușmanilor. De la așezarea carantinelor însă, ea a fost ... fost ferită de grozăviile acelei cumplite epidemii. [2] Spaima răspândită în țară de răutatea ciumei a născut mai ...

 

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

... nu să potrivesc tocmai bine pe talia d-lei Gianfredi; o zicem aceasta și avem cuvînt, căci spre a fi bine esprimată această parte, să cere o voce de o mai mare estensiune la coardele cele de sus, plină de agilitate și de un timbru metalic sau argentin, pe timp ce vocea sopranei noastre este în ... muzical foarte delicat și prin îngrijirea ce pune în esecutarea rolelor sale, reușaște de multe ori a trage profit chiar din părțile cele mai contrarii meziilor vocei sale. Astfel și acum reuși a susține binișor această dificilă parte și a trage asupră-i favoarea și aplaudele publicului întreg. Între părțile care fură mai bine esprimate și atraseră mai mult atențiunea publicului numărăm primul period în modul minore de la cavatina din primul act, scrisă pe versurile: Regnava nel silenzio, andantele de la duetul ... fu lipsa unei voci omogene și maniera aceea foarte esagerată în esprimarea pasiunilor celor sublime. Despre jocul de scenă nu zicem nimic, fiindcă fizicul său cel antidramatic ne scutește de a-l mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

... tot felul, fățișe și clandestine - o literatură întreagă de calomnii economico-financiare - aci ca d. Sturdza, aci ca baronul de Hahn, și când iar sub cel mai discret anonim, actualul ministru de finanțe și-a petrecut viața ponegrind administrația financiară a guvernului conservator, biciuind niște pretinse gheșefturi, născocite ... contra acelui articol. Cum ? Când aveam în țară un palat al monedei, unde se pot bate bucățile de argint cerute, tot așa de bine și mai ieftin decât în străinătate, noi să ne batem bani la Bruxelles ? Și tocmai d. Sturdza, românistul, naționalistul cel mai fierbinte, să ceară una ca aceasta ? Nu se poate, au zis unii dintre senatori, neapărat că n'a fost precugetare la mijloc; a ... ntrec Dar până în sfârșit cu oase se înnec. Atâta numai, că proiectul monopolului a fost respins, articolul despre baterea monedei amendat, iar cel despre pădurea de la Adjud n'a avut o soartă mai bună. D. Sturdza a scăpat de trei ori ocazia de a se înneca: nu l-au lăsat frații liberali. II Într ... unul din numerele trecute am arătat cum d. Sturdza, după ce și-a fost întemeiat o reputație aproape universală în țara noastră de

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ? Bine. Încep deci: Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate... - Ce mai calitate !... - Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, si nous marchons ainsi ? vorba poetului. Și apoi, dumneata n'ai parte de cuvânt aici; dumneata ai antipatiă vădită pentru conu Gugumano, fiindcă ești contribuabil la Buchara ! Ei ! și ce-a ieșit d'acolo ? Ce ... că-ți pasă dumitale ?... Te rog, lasă-mă să-mi încep cronica. Ziceam că Conul Gugumano este un... un... Mi-am pierdut șirul !... Am început rău ! Să încerc a începe din nou și mai bine, de se poate. Să vedem ! Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu, mahmur ca ... conu Gugumano tocmai în partea cea mai caracteristică. Conul Gugumano gustă un licor, și... i se pare apă goală. Cu toate astea, este dela Șapca ! Mai înghite un păhăruț... Nu prea... dar, în fine, tot e ceva mai tăricel decât cel d'întâiu. Să vedem ! un al treilea... și mai

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... ce prietenii ne sunt luați îi prețuim. Dar dacă moartea lor are acest efect asupra noastră, atunci numai gândul morții lor va avea un efect mai bun. 6. Moartea, cel mai serios prieten al nostru și sfătuitor moral, ne învață să iubim. Și cel mai adeseori ne poruncește să iubim -- dacă în adevăr moartea este ultimul sfârșit, după care nu va fi nici o întâlnire. 7. În lupta vieții nu ... i dat tuturora de a avea aceleași mijloace de luptă. 8. Lipsa de idealism e fatal să ducă la concepția că viața nu mai are nimic bun decât plăcerea fizică și anume, cea mai puternică, cea sexuală. Și cine pune tot prețul pe simțuri, se teme grozav de moarte. 9. De la Marc Aurelian și până azi, n-a ... a înșela rațiunea rece și a o sili să se pună în slujba sa. 18. Viața înconjurătoare -- omenească sau cosmică -- cu cât e mai puternică, mai izbucnitoare, cu atât e mai puțin suportată de un obosit. E un contrast atunci prea mare între forțele noastre și cele care ne înconjoară. 19. Când omul nu se mai ... ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... ce poți să faci decât să întrebuințezi propria frază a dlui Maiorescu: ,,Ce poți să faci cu asemenea lucruri? Le constați și treci mai departe." Să trecem și noi mai departe și să ajungem la fondul articolului. Dar mai înainte să restabilim faptele. Dl Maiorescu, acum vreo opt ani, a scris două articole în Convorbirile literare : unul Asupra comediilor lui Caragiale [3 ... a părut d-sale partea cea mai slabă a articolului meu. Dl Maiorescu citează următorul pasaj din articolul meu: ,,Aceste expresii grele, metafizice, mai sunt și neexacte. Să luăm, vorba «emoțiune impersonală». Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, fiindcă sunt urmarea unei ațâțări nervoase care ... vedem, să facă deosebire între feluritele fenomene psihice, cum sunt ideile și emoțiunile, deosebire pe care n-o face dl Maiorescu. Ideile, noțiunile, adevărurile fiind mai generale, afectând mai puțin viața vegetativă a individului, a persoanei, despre ele în adevăr s-ar putea zice că sunt impersonale. ,,Omul e muritor ... deosebit ca grad și ca fel, încât lor li se cuvine de bună seamă termenul de personale. Ilustrul învățat englez Henry Maudsley zice: ,,Emoțiunile influențează mai ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... Și nu-ți găseai potrivnic la o himeră-fleac: Rea boală te-apucase, ce cade nu la oase, Ci-n minte se-ncuibează și nu mai are leac. Împovărat de grijă, de und' să-mi vie-n minte Că rău te apucase manie d-autor? O! rău se lingușește omuțul care minte! Puțin voi a cunoaște când fac un ajutor. Gândeam că e natura ce-n timpul său s-arată ... Aluzie la începutul școalei rodiniane. Pe mulți oameni de cinste c-o masc-amăgitoare În sfaturi blestemate cu procleți a unit. Ce organ mai nemernic deprins în fărdelege, Ce satelit mai scârnav, ce zbir mai blestemat Putea să nimerească și la un loc să lege, Decât un fur de sfinte, o iazmă, un ingrat? Ochit, ales, iei nume în sfatul ... ce sfaturi zăpăcite! De tine numai vrednici și d-oricare smintit! Al țării pandemoniu [1] și cuibul de ispite ! O! cât am plâns bărbații ce rău s-au amăgit! Păzit cu semnul crucii, răbdai astă cercare, Putui în chin să sufăr fatalul sărutat, Și brațul meu cel slobod, armat de răzbunare, Nu ți-a înfipt pumnalul în pieptul veninat. Te-am ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>