Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE TIMP DE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 607 pentru PE TIMP DE.
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... se coboară cu grabă de pe ...
Ion Luca Caragiale - A zecea muză
... să-mi constat apariția câtorva fire albe în barbă; Având în vedere că pestrițătura ce mă amenință mă supără foarte mult; Având în vedere că pe de o parte m-am convins, prin experiența altora, că văpseaua pe dinafară lasă multe lacune regretabile la rădăcina firului, iar pe de alta că coloarea se schimbă după variațiile timpului, așa că sunt poznași cari prezic ploaia și vremea bună pe unele bărbi mai sigur decât dumneata și mine pe cel mai sensibil aneroid; Având în vedere că aplicația doftoriilor exteme e mai belalie și cere prea mult timp; M-am hotărât a da un premiu de 1.200 lei aceluia care va inventa până în carnaval o văpsea de păr de luat pe dinăuntru. Mă mulțumesc cu orce nuanță, numai durabilă să fie și să-mi permită a dormi nelegat la cap." Ce credeți?... Eu sper ... tot e mai ușor de căpătat decât ce cere onor. Direcție a teatrelor. Am un amic farmacist care, între hapuri și unguente, găsește timp să și rimeze și face și piese de
Grigore Alexandrescu - Reveria
... Grigore Alexandrescu - Reveria Reveria de Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești ... gândire; Tot are un farmec, tot este mister; Nădejdile noastre, suspin, suferire, Dorinți fără nume, se-ndrept către cer. Acolo în stele ca-n lumi de lumină, Sunt suflete, îngeri, ce cânt și ador; Ființi grațioase ce blând se înclină, Cătându-și în lume tovarășii lor. Și când, stăpânită de-a vieții mâhnire, Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, de-auzi o șoptire, E glasu-unui înger de tine-ncântat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere Spre zilele acelea? timpi ce v-ați depărtat, Când pe urmele voastre tot intră în tăcere, Când ștergeți plăceri, chinuri, ce omul a cercat, Când inima sătulă de ură, de ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... a fi susțin; Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine, Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân. De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste, Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi? De ce boala și moartea să fie partea voastră, Când ei în bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți. Nu le mai faceți ziduri unde să ... cel pierdut! Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate Sfințește-a ta viață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut! ....................................... Scânteie marea lină, și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lunce prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de ...
Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu
... îi visa, Tătarii s-or depărta, Păgubaș ei m-or lăsa!" II Radu iute-ncăleca, După dușmani se lua Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere. Gonea el, mereu gonea, Gonea, nu mai ostenea, Nebăut și nemâncat, De dor mare frământat. Când a fost a treia zi, Pe tătari el îi zări, Atunci Nedea că grăi: ,,Hei! stăpâne Radule, Ascultă-mi povețele, C-acum e pe vitejie, Pe vinceală sau robie, Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele; Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine!" În tătari ei se izbeau, Vârtej de moarte făceau, Și tăiau, nene, tăiau, Pe tătari îi risipeau, Și pe cei robiți scoteau Și pe-acasă-i trimiteau. Dar pe maică-sa bătrână N-o găsea-n ceata păgână. Radu-n scări se ridica, Ca vulturul se uita Peste câmpii Lăpușnii, Peste câmpi merei pustii ... capetele zbura, Zburau pe scări de-a dura, Când Buzești peste Căplești, Când Căplești peste Buzești. ↑ O zicătoare ce trebuie să existe de ...
... George Coşbuc - Rodovica Rodovica de George Coșbuc Baladă din popor Tot cerul la vest era-n purpur scăldat Doinind treceau vesel flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust, Și fete, cu ochii din soare de-august, Treceau, având furcă la brâne. Pe-un laiț sub veche tulpină de fag, Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât ... fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe
Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia
... l-au omorât, Arză-i focul la un loc, Cum arde pieptu-mi în foc! VI Floare, floricea, Mai zi, puica mea, Cum ziceai aseară Pe din jos de moară. Cum ziceai, ziceai, Inima-mi rupeai, Mai zi încă-o dată Și mi-o rupe toată! VII Cine vede și pricepe Dragostea de unde-ncepe, Cine vede și cunoaște Dragostea de unde naște? De la gâtul cu mărgele, De la buze rumenele, De la grai cu drăgănele De la țâțe bourele. VIII Când eram la mama fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată. Când aș descuia odată, Ar cunoaște lumea toată Cât amar și cât venin Bea inima la străin. IX Frunză ... luat zilele De-a împlut movilele“. XIV Fă-mă, Doamne, ce mă-i face Sufletul să mi se-mpace, Fă-mă hulubaș de-argint Cu aripile de vânt, Să mai zbor de pe pământ Pân’ la maica pe mormânt. Și să stau, să m-odihnesc Să plâng și să mă jelesc Și de
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... pieptu-n foc; Sau cu o pană-n mână să suferi a șicanei Necaze zgomotoase; dorind cu îngrijire Să nu cumva scapi ceasul de slujbă hotărât, De-a purure cu frică sentințele să-nchei, Să nu jignești prin ele vreo persoană mare. Ori stând pe lângă curte din ziuă pân-în seară, Să ții balanțierul cu ochii neadormiți. De frică să nu scapeți de pe frânghie jos. Ambiția-n ureche atunce îți șoptește Că cine cată slavă nu trebui să s-oprească. Cine a călcat odată pe treapta cea de-ntâi, Așa îndoind trudă, treizeci de ani umblând Și petrecând o viață săracă, ticăloasă, Alții treizeci ani îți trebui să-ți poți ajunge scopul; Când ești acum cu totul de vârstă gârbovit. În cea mai naltă treaptă să zicem c-ai ajuns Și numai țarul este mai mare decât tine; Ca viermii la picioare-ți ... ce ești vinovat. Ambiția în tine crescând tot cu puterea, Nu știi ce mărginire să pui dorinței tale; O dulce melodie nu bucură pre surd; Pe-un bolnav de podagră băi nu îl folosesc; Cinstirea și averea nu liniștesc
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? Un lanț Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să ... blînde, un izvor de horum - harum Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum; Cu evlavie adîncă ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că ... se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. — Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini ...
... Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanț Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să ... blânde, un izvor de horum-horum Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum ; Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet, Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că ... epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. - Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini ...
... Pentru mine fără culpă bun amicul va să piară! Înfiorarea a naturei elementele-a sporit. Fără paos, tot mai tare, val pe val mână nainte, Dar mai iute se strecoară clipele necontenit. Atunci el s-îmbarbatează, pe amic având aminte, Se aruncă-n sânul apei și luptând peste măsură Cu braț foarte o dispică și un zeu de el se-ndură. Agiungând la mal se-nchină geniului scutitor, A lui pas înaripează, când de oameni răi o ceată, Trecând pe la o pădure, iese din ascunsul lor, Îl încungiură, l-atacă și cu furie-nveninată În potica cea îngustă calea-i cearcă a închide ... îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală, a păși el nu mai poate, Că genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc. Tu, ce dintre hoți, din ape îndurat-ai a mă scoate, Ori voi-vei ca aice să fiu prada de vro fiară, Să las pe