Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRINDE STRÂNS

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 198 pentru PRINDE STRÂNS.

Emil Gârleanu - Bolnavii

Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... să întindeți covoare, Să descălecăm în pridvoare. La cai să dați fân, Zizdeu verde, Cosit din noaptea Sfântului Gheorghe, Cu roada neluată, Cu floarea nescuturată, Strâns în sărbători De două fete surori. Caii noștri să mănânce Și din capete să nu miște; Caii noștri să beie Și din capete să nu ... ce sunt date de popor în conocărie. Să trecem la obiceiurile care urmează după rostirea conocăriei. Îndată ce s-a spus conocăria, mireasa prinde a se găti de plecare. Toți nuntașii flăcăi scot zestrea ei din casă ș-o pun în căruță. Fiecare lucru scos, flăcăii îl ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte, În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... și purceii după dânsa. Numai unul, care era mai ogârjit, mai răpănos și mai răpciugos, neputând ieși din glod, rămase pe loc. Moșneagul degrabă îl prinde, îl bagă în traistă, așa plin de glod și de alte podoabe cum era, și pornește cu dânsul spre casă. — Slavă ție, Doamne! zise ... străjer, cum vede pe moșneag că stă pe-acolo, îl întreabă: — Da' ce vrei, moșule! — Ia, am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. Împăratul, văzând pe ... și a bufni de râs. — Da' ce-i acesta, moșule? zise unul din ei. — D'apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul împăratului. — Doamne, moșule, Doamne! multă minte îți mai trebuie! zise un străjer bătrân; se vede că ți-ai ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... jos privește Sura cu copilul în brațe. Este în adevar un nebun furios pe care-l țin câte doi oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu o cherestea uriașă: un cap ca de laur, părul negru, des, barba și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... pune în cârcă ca să tragă la spete... nici nu te-așterne cu tălpile la falangă, ca Nea Nicuță, când bea ce-a strâns cu discul. Mai erau cinci zile până la Școala domnească. Toate lighioile din curte aflaseră că va să mă duc la o școală mare. Cânele ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... — Între ei și ceea ce vor, încă nițel, încă nițel, și ăst nițel nu se mai isprăvește... Bătrâna vorbea și eu râdeam de pisică: "Prinde-l, motane, ah! ce bun ar fi... ce frumos e... încă nițel, încă nițel, și aripioarele lui vor curge ca niște flori mărunte"... — Vrei ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... NENOROCIREA UNEI REGINE Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de câteva ... o clipă. — Nu mi-ai poruncit să viu după dumneata că mă scarmeni? Alt potop de râsete și de aplauze. În sfârșit, Gatineau, regizorul, prinde de veste într-un târziu, ca todeauna, și strigă lui Petrache mașinistul să lase cortina. Peste zece minute când s-a potolit zgomotul ... două, de trei, de patru ori. Câțiva amatori furioși încearcă să cheme pe artiști a cincea oară; de astă dată nu mai se prinde: se mai aud fară răsunet ici și colo câteva bătăi în palme umflate și ostenite, și-n sfârșit un glas mitocănesc din galerie pornește risolutto ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... ai câștigat testimoniul absolut, ai ajuns adeseori la sfârșitul vieții și este prea târziu ca să te mai folosești de el. Singură știința, în înțelesul strâns al cuvântului, ar fi chemată să aducă aici o îndreptare. Căci o notă caracteristică a științei este anume de a prinde ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

Ioan Slavici - Moara cu noroc Moara cu noroc de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII I — Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>