Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ULTIMI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 245 pentru ULTIMI.
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...
Dimitrie Anghel - Reverie Reverie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 29 ianuarie 1906 Cîntai un cîntec straniu din țările de nord, O melodie blînda și limpede ca gheața; Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord. Ca marmura curată, de sus și pînă jos Să fie albă toată, și-n ape să se vadă, Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros. S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli, Să pară-ncremenite de veacuri toate cele Subt mantii somptuoase de albe catifele, Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli. Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari, Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre, Ghețarii să-și pornească escadrele albastre, Plutind fără de steaguri și fără marinari. Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el, Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul, Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel. Așa visam, dar toate cu ultimul acord Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică, Și- ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
Dimitrie Anghel - Steluţa (Anghel) Steluța de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Romanțe vechi", în Minerva , IV, 1175, 25 martie 1912, p. 3. Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor. Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile și lucrurile pe cari le vezi sunt la fel, sau ți se par așa, și cu toate aceste, dacă-ți fixezi bine atenția și vei avea puțină răbdare ca să privești, vei vedea că, deși toată lumea aceasta, ce se mișcă îndărătul ocheanelor de sticlă, pare aceeași, e totuși aparte, deși din același neam, are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape. Oricum, toate sunt mai prietenoase, oamenii au un aer mai potolit, atmosfera patriarhală mai dăinuiește încă, vechile cîntece sentimentale mai urmează să răsune și să te înduioșeze cu farmecul lor negrăit. Steluța lui Alecsandri răsare încă fidelă pe cerul provinciei, și taraful de lăutari ce-o cînta pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru de Dimitrie Bolintineanu Pe un pisc sălbatic și vijălios, Unde urlă-n poale Argeșul spumos, Este o cetate. Armia maghiară Va să o supuie printr-o luptă rară. Acolo românii s-apără cît pot. Dragomir comandă oastea lui Laiot. Dup-o zi de luptă se așează mese Cu plăcute vinuri și bucate-alese. La aceste mese toți românii vin, Varsă vin în cupe și voioși închin. Soarele în aburi îmblă să se culce. Grijile, învinse, las banchetul dulce; Orele se scură împletite-n flori. Și ostașii uită că sunt muritori. Dragomir vorbește către adunare: — "Iată, frați de arme, ultima mîncare ! Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit; Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit. Starea noastră tristă cere mîntuință, Ori prin moartea noastră sau prin biruință. Moartea nu spăimîntă decît pe mîrșavi: Moartea-i logodită cu acei mai bravi. Cela ce nu moare pentru-al țării bine, N-are drept la viață, este mort de sine ! Să ieșim cu arme din cetate-afară, Să murim cu fală pentru sfînta țară !" Zice și ostașii strigă și închin. Ale lunei ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea şi baba Mihnea și baba de Dimitrie Bolintineanu după o tradiție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI - Blestemul 7 VII 8 VIII 9 IX I Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt; Când buha se plânge prin triste suspine; Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri poporul gemând; Când demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună, Într-una din peșteri, în munte râpos, Un om oarecare intră curajos. II În peșterea Carpaților O oară și mai bine Vezi templul pacinaților Ce cade în ruine. Aci se fac misterele De babe blestemate, Ce scot la morți arterele Și hârcele uscate. Aci se fierb și oasele În vase aurite, Aci s-adun frumoasele Când nu mai sunt dorite. O flacără misterică Dă palidă lumină; Iar stâlpii în biserică Păreau că se înclină. Și liliecii nopților Ce au aicea locul, Ascunși în hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, ...
Duiliu Zamfirescu - Un trandafir
... Aș voi acestei roze, zile lungi să-i dăruiesc... Sau de nu, privind pe gânduri cum cad foile-i în șir, Să am drept tovarăș ultim
Gelu Vlaşin - 15:03 â†�â†� 14:53 15:03 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 15:28 →→ stau într-o budă nasoală cu dinții încleștați pe o priză de hașiș mă strecor anonim printre cv-uri aruncate la coș după ce s-au șters cu ele la fund generații întregi de sacrificați și toată ziua mă izbesc de fețele voastre de masă întinse la uscat peste liniile de tramvai spălate cu un detergent tocmai bun de tâmpit gospodinele și ochii lipiți de vitrină și buzunarele definitive în pantalonii sensibili ca o junglă amazoniană gingiile însângerate de canibalismul cuvintelor tale rostite printre dinți la teleeurobingo națiunea care-mi va ridica mâine statuia ultimului soldat (necunoscut peste
Gelu Vlaşin - Maternity blues Maternity blues de Gelu Vlașin nu mai vreau nici vaporul nici valuri înspumate nici suprafața triunghiului tău isoscel de pe fruntea obosită nu mai vreau umbrele tale printre cămășile nespălate după miezul nopții poți ascunde unghiile lungi care-mi provoacă insomnii poți privi liniștită fereastra cînd buletinul de știri anunță ultima
George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc)
George Coşbuc - În muzeu (Coşbuc) În muzeu de George Coșbuc Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrând, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre, Stând pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg; și-mi fu Drag pe-atunci. O vezi și tu: Eu și cu Dalvine roaba, Fost-am de-un etrusc isteț Peste lac în luntre-aduse. El sub lavițe-avea puse Multe altele de preț, Cari pe-acele vremi senine Artă și minuni erau! Astăzi hârburi poate stau, Bietele, pe-un raft cu mine! Și din toate și-a ales Capul cetelor ilire Un ulcior să nu te mire Că suspin așa de des Un ulcior, și-o roabă, biata! Văd trecând pe-aici femei, Și-mi evoc mândrețea ei, Și-n etern slăvi-voi fata Cea de-acum opt mii de ani! Poate, albele ei oase, Din nămolul apei scoase, Poți și tu cu doi-trei bani Să le vezi aici, străine, Ori altunde-n vrun muzeu. Am pierit, și ea și eu, Când din văile vecine Au venit arcașii goi, Mulți și tari, zvârlind tăciunii. Au scăpat pe luntre unii Dintre-ai noștri, cei vro doi, Însă ...
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
George Coşbuc - Cântece (Coşbuc) Cântece de George Coșbuc Cuprins 1 XXXI 2 XXXIV 3 XXXVII 4 XLII 5 XLIV 6 XLV XXXI Mama zice din Scriptură: Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A marelui Mântuitor. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; ...