Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN PAS DE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 442 pentru UN PAS DE.
... cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și ... decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus ...
Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus
... Alexandru Vlahuţă - Homo homini lupus Homo homini lupus de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor valuri Din șubredele stăvilare, Și peste pulberea de pravili Domnește oarba-nverșunare. Zadarnic gânduri răzvrătite Izbesc eterna piramidă, Spre vârful căreia cu toții Se bat o cale să-și deschidă... Mai sus, mai ... sus ... scrâșnind se-ndeasă; Sub mulți prăpastia se cască. Nu tuturor li-i dat să zboare, Dar câți nu știu să se târască! Asupra omului de mâine S-apleacă palida știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... creștet până 'n călcâie în acel prestigiu mistic pe care nimeni nu l-a definit pân'acuma; fiindcă este fiica luminii; fiindcă, într'un cuvânt, este... frumoasă; iar frumusețea este de la Dumnezeu... Pas de te pune cu puterea lui ! Dar, fără îndoială, un literat care are deplină conștiință de puterea și menirea artei litarare trebue să știe că, oricâtă slavă i-ar face unei națiuni, astăzi și'n viitor, poezia ei, în adevăr originală ... a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele ... nebunia, ci germenele
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de
Ion Luca Caragiale - Operă națională
... cam pe atunci arnăuții pentru domnii principatelor noastre. Vorbele acelea se potriveau până acum câtva timp și la operă. Pentru ca să ai o trupă de operă, îți trebuiesc trei lucruri: bani, bani și bani; și pas d’argent, pas de chanteur — n-ai bani, n-ai cântăreți. Da, însă Danton, mai democrat, avea altă formulă. El zicea că pentru orice îți trebuiesc alte trei ... încurajat orice act de îndrăzneală națională, chiar dacă el se face cu concursul străinilor, căci aci străinii sunt aliații noștri. Trebuie să fie cineva lipsit de orice sentiment de iubire pentru națiunea sa, pentru progresul acesteia și pentru încurajarea acestuia, ca să nu aplaude orice act de îndrăzneală de acest fel. Scenele mari din Europa se țin totuși de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuințează tot banii. Un grupet, un tril, o cadență costă mii de franci. Ce sistem de corupție! ce venalitate! Unde este patriotismul artiștilor noștri! unde este îndrăzneala teatrului nostru! Și unde mai pui că artiștii în sistemul cel vechi nu fac ... o damă de companie mai mult decât plătește teatrul nostru pe o primadonă. Se înțelege că dama ...
Alecu Donici - Câinele lătrând
... Alecu Donici - Câinele lătrând Câinele lătrând de Alecu Donici — Am, am instinct de câine: Să latru până mâine; Vroi să răspund menirii de câine credincios. Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace, Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face ... face, La ei dau furios, Am, am, am drit de câine Să-i latru până mâine. Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor Un câine păzitor. — Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă — Cum nu urăști lătrând, Când lumii nici nu-i pasă De-un câine hămăind Și cum poți tu alege Pe răi din acei buni? — Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege De-a nu spune minciuni. Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare, Statornic, așezat; El este bun, își cată de drum cu nepăsare Și trece nelătrat. Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândește, Se trage-ncetișor, În gându-i furtișaguri, prădări închipuiește, E gata de-orice crimă, e gata de omor. O! am să-l latru tare, Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare, Și în ograda noastră ...
... Mihail Săulescu - Întuneric Întuneric de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Cât de 'ntuneric este în serile de toamnă Și străzile sunt triste, tăcute și pustii, Iar fiecare clipă în suflet își înseamnă Cărarea unei grele și vagi melancolii... Un vis țesut în vară se stinge 'n toamna tristă Și inima-i bolnavă și sufletul e gol... Departe, zdrențuită, se flutură-o batistă, Cum trece ... pare că duc cu ele vară, Că duc cu ele visul, că duc cu ele tot, Aceste călătoare tăcute ce se luară Cu dorul lor de ducă, și-a se opri nu pot... Și ție ți se pare că n'o să mai revie Nici stolul care trece, nici ... a trecut, Nici visul care nu e — și 'n camera pustie Rămâi cu gându-aiurea, rămâi mereu tăcut... De te deșteaptă-o clipă un pas pela fereastră, Ridici cu teamă capul, te uiți și nici nu știi În suflet când coboară, c'un dor de
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... unuia și aceluiași individ, un artist și un învățat. Când se întâmplă aceasta, ne găsim în fața unei armonii excepțional prețioase: ni se oferă, în un asemenea spirit cu posibilități atât de diverse, un aparat de deosebită delicatețe întru cunoașterea lumii. Înțelegeam mai sus, sub numele de învățat, capacitatea de a observa realități și a verifica observații; sub numele de artist, talentul de a le interpreta. Acei care, împreună cu mine, simt că biografia este acum în criză de declasare, au astăzi prilej de rafinată satisfacție: o carte românească ce ne vorbește despre Eminescu și care este o faptă eminentă pentru realizarea biografiei ca atare. Norocoasă superb este întâlnirea ... în același om, a tinereții cu virtuozitatea rutinată. Fizionomia istoricului literar G. Călinescu înviorează neașteptat aspectul studiilor istoric-estetice în țara noastră. Tânărul de care vorbesc ni se arată cercetător și interpret cu înzestrări excepționale. Viața lui Eminescu este un caz ales de cercetare și de reconstruire, laolaltă un material, ca dinadins, pentru a stimula vocația de o rară desăvârșire a istoricului Călinescu. Discuția informațiilor este scrupulos erudită; reconstituirea istorică o înalță, cu pătrundere de artist, un spirit care nu face ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
... orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca ... nu-mi rămâne plăcere pe pământ, Văzând că pentru mine s-au dus zilele line, Pui mâna pe-a mea frunte și caut un mormânt. Din zilele trecute, din vechea fericire, Din vârsta mea de aur, din sfântul lor amor, Idei au rămas numai, precum o nălucire Rămâne dimineața din visuri care zbor; Așa, fără-ndoială, amara mea viață De ... îngheață Și nici o floare n-află sărmanul călător. Dar însă suvenirul ființelor iubite Va fi la al meu suflet etern înfățișat Ca frunzele aduse de vijelii pornite La vechea lor tulpină ce-odată le-a purtat. De
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
... pierit! Subt osândirea soartei de tot ați înnegrit! Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din fața lumei pier; Cum toate se răpune ca urma îndărăt, Pe aripile vremii de nu se mai arăt; Cum omul, când să fie în toate săvârșit, Pe negândite, cade sau piere în sfârșit. Eu unul, în credință, mai mult ... multă, dar fără un folos, Ș-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii, La adăpost aleargă când vede vijălii, Așa și eu acuma, în viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste viu păreri. Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer, O Patrie a plânge cu multă ...