Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VECINICIE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 100 pentru VECINICIE.
Vasile Alecsandri - Anul 1855 Anul 1855 de Vasile Alecsandri Dup-atâți răi secoli negri de dureri, de vijelie, Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie, Tu, an nou, ce ne vestești? Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire, Îndurările cerești? Din noianul veciniciei ești tu sol de mângâiere? Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere Să te blestem, să te-admir? Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea țării mele O coroană de martir? Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare, Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare Și cu suflet de român. Căci românul e întocmai precum stâncile mărețe Care-n valurile mării furtunate și semețe Neclintite-n veci rămân. Pe aceste mândre țărmuri sentinelă-naintată Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată Stă pe loc la postul său. El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte, Dar acum i-a căzut brațul, i-au căzut armele rupte... O! puternic Dumnezeu! Sunt destule-atâte chinuri! Adă ziua mult dorită, Zi ...
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
... acest pământ! Vin' ca-n ceasul de urgie Când zbori noaptea blestemând, Ca să-mi faci tu pe-al meu gând, Că de-acum pe vecinicie Ție sufletul îmi vând!â€� Abie zice, și deodată Valea, muntele vuiesc, În nori corbii croncăiesc, Și pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc ...
Vasile Alecsandri - Cristos a înviat
Vasile Alecsandri - Cristos a înviat Cristos a înviat de Vasile Alecsandri Cristos mântuitorul din morți a înviat, Și fruntea-i ca un soare, Lucind peste popoare, Fiori de nemurire în lume a-mprăștiat. Cristos, zeul credinței, ieșit-a din mormânt! Ș-a sa reînviere Ne-arată că nu piere Dreptatea, și credința, și adevărul sfânt! Cristos e viu! Ca dânsul, o! voi ce suferiți În lanțuri de robie, Curând la viața vie Din umbra tristă-a morții veți fi cu toți ieșiți! Polonie strivită sub aprigul picior A tiraniei crude, Curaj! în cer s-aude Un imn de re-nviere, un glas prevestitor. Curaj! Deschizând astăzi a veciniciei porți, Mântuitorul vine, Polonie, spre tine, Să te ridice falnic cu dânsul dintre
Vasile Alecsandri - Cuza Vodă Cuza Vodă de Vasile Alecsandri Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei Și-n pace luănd calea augusta-a nemurirei, O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare Sadit pe miriade de libere ogoare! O clipă apărut-ai în planul veciniciei Și vecinice mari fapte lăsat-ai României, Nălțând din părăsire antica-i demnitate Prin magica Unire și sacra Libertate. Ca norul plin de mană ce trece și revarsă O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă, Și, stând apoi deoparte, în urma lui privește Cum brazda se deschide și câmpul înflorește, Așa și tu din ceruri ai dulcea mângâiere Și vezi a țării tale frumoasa renviere, Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealta de rodire, Din suflete și câmpuri sămânța de serbire, Acum te odihnește gustând eterna pace În taina măiestoasă a morții care tace, Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească Ș-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească... Sunt nume destinate, ca numele tău mare, Să steie neclintite pe-a Timpului hotare Și vecinic să răspânda o falnică lumină Pe seculii ce-n umbră, trecând, li se
Vasile Alecsandri - Imn religios
Vasile Alecsandri - Imn religios Imn religios de Vasile Alecsandri cântat la serbarea junimii academice române, dată în memoria acestui domn Ștefan cel Mare la mănăstirea Putna, în 15/27 august 1871 Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, ce dai lumii viață și omului cuvânt, În tine crede, speră întreaga românime... Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Sub ochii tăi în lume lungi valuri de-omenire Pe marea veciniciei dispar ca nori în vânt, Și-n clipa lor de viață trecând strigă-n uimire: Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Tu din sămânța mică înalți stejarul mare, Tu junelor popoare dai un măreț avânt, Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! În tine-i viitorul, trecutul și prezentul! Tu duci la nemurire prin tainicul mormânt Și numele-ți cu stele lumină firmamentul. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, care ții la dreapta pe Ștefan, erou sfânt, Fă-n lume să străluce iubita-i românime... Glorie ție-n ceruri, glorie pe
Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei
... nu pătrunde. Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite, Stau sufletele blânde, iubinde, fericite, Gustând în liniștire cerească veselie Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie. Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare... Avea orice minune, dar îi lipsea o floare. II Și iată că sosește un oaspe de pe lume, Un ...
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857
... să n-aveți de sărutat! Să n-aveți nume, să n-aveți țară, Aici să n-aveți loc de-ngropat! Și când pe calea de vecinicie
Vasile Alecsandri - Noaptea Sfântului Andrii
... venin! Împotriva țării mele Făptuit-am multe rele, Ș-am legat-o-n lanțuri grele Ș-am vândut-o la străin! Foc și ură-n vecinicie Pe voi cadă, pe voi fie! Strigă-atunci un glas ceresc. Și pe loc cad în morminte Păcătoasele-oseminte. Iar pe zidurile sfinte Trece-un ...
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
Vasile Alecsandri - Serile la Mirceşti Serile la Mircești de Vasile Alecsandri Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână, Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde, Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val, Ea pare zea Venus când a ieșit din unde Ca să arate lumei frumosul ideal. Alăture apare un câmp de aspră luptă, Pătat cu sânge negru acoperit cu morți. Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă Țintește ochii veștezi pe-a veciniciei porți. Apoi a mea privire prin casă rătăcindă Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină, ce-n mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O ...
Vasile Alecsandri - Steua țării
Vasile Alecsandri - Steua ţării Steua țării de Vasile Alecsandri Cunoșteam odată Un om rătăcit, Cu mintea furată De-un gînd strălucit. El se-namorase de-o stea zîmbitoare Și-i închina astfel vorbe rugătoare: "Dalbă stelișoară A lui Dumnezeu ! Dulce sorioară Sufletul meu ! Crezi că vecinicia fără de simțire Plătește-un ferbinte minut de iubire? Crezi tu că departe De acest pămînt Ai avea tu parte De-un amor mai sfînt, Mai mare, mai gingaș, mai vrednic de tine Decît adorarea ce-ai născut în mine? O ! floare cerească ! Dacă s-ar putea Ochii-ți să privească În inima mea, Ar afla atîte simțiri iubitoare Ce cresc l-al tău nume ca florile-n soare, Cît vreo lume altă Nici ai mai dori, Ci din bolta naltă Mi te-ai coborî, Ca s-auzi concertul de armonii line Ce-mi răsună-n suflet și șoptesc de tine !" Apoi sta-n uimire La ceruri privind; Plîngea cu măhnire, Suspina zîmbind, Și cînd, despre ziuă, fugea blînda noapte, Îi părea c-aude în cer aste șoapte: "Eu a țării mele Sînt lucinda stea ! De poți, între ele, Vină de mă ia. Fă-te geniu falnic, fă-te ...
Vasile Alecsandri - Strofe lui C. Negri
... are viață și își aduce-aminte De oricare simțire, de oricare cuvânt Ce l-au făcut să afle chiar cerul pe pământ. IX Așa pe vecinicie va sta întipărită În sufletele noastre icoana mult slăvită Acelei ce în lume au fost îngerul meu! Și ora tristă-n care, zburând la Dumnezeu ...