Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE NIMIC
Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 722 pentru DE NIMIC.
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... facă "o poezie" și apoi își răsfoiesc mintea pentru a găsi o materie convenabilă, și astfel lucrarea lor face o impresie tot așa de ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri cu zăbrele de prin cea Precistă. Grigoriță se uită furios la mine, se înroși pănă-n vârful urechilor, dădu să zică ceva și nu zise nimic. Când ajunserăm devale, stăturăm un minut să ne gândim. . — Știi ce una, măi Grigoriță? zisei eu; tot mai este pănă-în sară; hai să ... călugăr nalt și plin de pântece... — Blagoslovește, părinte Varsanufie, auzii pe tovarășul meu zicând. — Domnul! răspunse călugărul cu glas răgușit și gros; și, de sub niște sprâncene puternic zburlite și colțuroase, aruncă repede spre mine și peziș o coadă de ochi întunecată. Privii lung și mirat pe acest călugăr care, nitam-nisam, se uita chiorâș la mine, și care, de altmintrelea, își îndreptățea pe deplin numele-i tot așa de zburlit ca și dânsul, nume ce aducea mai degrabă a un strănutat de capra răpciugoasă decât a nume omenesc, „Ce potriveală!“ exclamai eu în gând, ca răspuns la coada de ochi a părintelui Varsanufie. Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ... smulte, smulte etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a lor poală coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că ... admira. VÂNZĂTORUL Șeapte
... în sîmbria capitaliștilor, care nu-Ä lasă să mĂ³ră de fĂ³me. MiliĂ³ne de Ă³meni aÅ ajuns ast-fel să trăiască numaÄ de az Ä pe mâine, muncind spre a spori bogățiile altora, sbătându-se în miserie fără de scăpare, agitațÄ nmereÅ de o viuă și legitimă nemulțumire și împinșÄ în mod fatal spre o catastrofă socială. Se întÄ•mplă adese-orÄ, că cele maÄ vigurĂ³se pădurÄ ... în părăginire, sînt înecate de plop, de salcie, de teiÅ orÄ de alte esențe, care cresc maÄ repede de cât stejarul. VÄ•ntul duce semînța de plop și-o risipește printre stejar, și lopul rÄ•sare în umbra stejarului, cresce cu chiÅ cu vaÄ subțire și lung; ajuns însă de deasupra, el îșÄ întinde crăcile, se îngrĂ³șă în trunchiÅ, îșÄ face rădăcini puternice și îÄ ia aÄerul și lumina stejaruluÄ, care încetul cu ... care propagă demoralisarea prin o viețuire fără de frîÅ, și din z i în z i se sporesce numÄ•rul celor ce nu maÄ aÅ nimic , nu sînt stăpânÄ nicÄ pe propriile lor puterÄ și sînt mânațÄ spre ură neîmpăcată. RomâniÄ aÅ înființat băncile lor, ca să se răscumpere uniÄ pe ... ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... zboară, Scuturând grâul din părul său. Am citat două din ele, le-am putea cita pe toate; nicăieri declamații politice, simțiri meșteșugite, extazieri și desperări ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... prorocului Zahariei care au zis?Spuneț fĂ©tei Sionului: iată împăratul tău vine la tine blând și șezând pre asin și pre mânz, fiiul cei de supt jug, cu care cuvinte Duhul Sfânt groaza carea o putea socoti norodul, pentru numele cel împărătesc, făcând pomenire de blândĂ©țe și de smerenie, minunat o au potolit întru atâta cât nu era nimic așa de sărac și de lepădat, carele să socotească că nu va putea mĂ©rge la împăratul cel cu numele smĂ©rin și sărac. Deci spre arătarea aceștii faceri de ... îmbrăcat cu blândĂ©țe și cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarĂ©carea mai mare, să se spară oamenii și să fugă de dânsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii, spăriindu-se, au fugit, neputând răbda groaza și mărirea lui. Că de ar avea cineva ochi ca aceia cu carii ca într-o oglindă, măcar cât de puțintel să poată vedea acea făr de săvârșit și nespusă mare adâncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat n-ar putea să se oprească ca să nu să aprinză de dragoste și de bucurie și ca să nu vestească de ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... nier, născut la 1764, la Constantinopol și mort la Paris după marea revoluție, Baour de Lormian, celebru prin polemici în distihuri avute cu colegul său de lirism și de academie, Lebrun. Epigrama franceză moare odată cu restaurația și e înlocuită de caricaturi și de legendele lor. Iar mai târziu de impetuozitatea presei cotidiane, care izbește în cei mai cu talent, fără menajamente și fără reticențe. Revoluția franceză cu Drepturile omului acordând libertate de a cugeta și de a scrie, fabula, apologul și epigrama s-au perimat cu desăvârșire, fiecare putând să-și spună părerile fără frică și fără înconjur. Jurnalismul ... în banalitatea anostă a locurilor comune. E de remarcat că multe din operele cele mai însemnate, cărora posteritatea a rămas credincioasă, de pildă Divina Comedia, e plină în toate amănuntele ei și e legată de mici întâmplări astăzi cu totul uitate. Or, Dante, prin evocarea lor, mărturisește și legătura lui în viața reală de atunci, și nu există realitate decât individuală și particulară. Dar e drept că în schimb nimic ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... că o broască țestoasă se ține după vârful nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic. Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. Se sculă binișor, fără să-i pese de ceva, și se duse acasă. A doua zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai ... în eleșteu, iară dânsul plecă la curtea împărătească. Mergea el, dară parcă-l tot oprea cineva în cale. I se părea că-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el își tot întorcea capul și se uita. Noroc că i se scurtase calea și ajunse acasă, căci, de ținea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi. Dacă ajunse și găsi pe toți ai lor adunați la tatăl său, începu să le povestească șiretenia celor ce i se întâmplase ... se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... sunt două articole de polemică, amândouă îndreptate în contra mea. Această cinste excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ea obligațiile sale, și una din aceste obligații mai de căpetenie e să-ți aperi vederile expuse, dacă urmezi a crede că sunt adevărate, iar dacă te-ai convins că sunt false, atunci ... dlui Maiorescu. Înainte de a răspunde în fond, trebuie să fac rezervele mele în privința tonului articolului dlui Maiorescu și felului d-sale de a polemiza. Dl Maiorescu o ia cu mine prea de sus, de sus de tot, mă trimite la manualele de școală, zice că sunt inocent în materie și chiar sfârșește articolul cu fraza: ,,Las-o mai domol unde nu te pricepi". Îndrăznesc a crede ... crede oare dl Maiorescu că în toată țara românească va găsi cinci cititori așa de ...