Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CÂND
Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 2262 pentru PE CÂND.
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru ... isÂtorice, căci strămoșii tăi și-au împlinit datoriile lor cu glorie, sugând nobilul sânge al celor mai onorați cetățeni ai țării, necruÂțând nici pe cei mai mari demnitari ai statului. Ei sugeau de-a valma pe înțelepții filozofi și brahmini, precum și pe frumoasele femei de la curte. Iar tatăl tău a fost mareșalul țânțarilor, care a biruit, cu legiunile sale, oștirile lui Rama ... o vedem noi“. — Și de unde te-ai făcut tu, mamă, atât de învățată? o întreÂbai cu respect. — Din școala naturii, pe care oamenii, imitând-o, o numesc academie de istorie naturală, și nu o dată șezând pe ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o ... deschis, Căci altfel viața-i umbră și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra 'ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare—trăiește - un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. «În fruntea lui e strânsă un ev de 'nțelepciune ... vorbă aude și se 'nchină — Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S'apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub ... de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie ... nuntașilor și mă așezai lângă dânsa, căci am avut totdeauna o slăbiciune deosebită pentru mirese — se înțelege, pentru ale altora — din ziua de când se numesc femei și până când încetează de a merita acest nume. Dar formalitățile religioase se săvârșiră, și pâinea cu vinul sfânt fură gustate de mireasă sub statornicul ei ... se apropiară de dânsa și, luând-o fiecare de câte o mână, o duseră spre ușa casei. Aci ea se opri și, punând mâinile amândouă
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
... unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă ... tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea ... Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit, Umbre regii ... păstorii steaua Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de neauă Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ..................................................................... Azi artistul te concepe ca
Dimitrie Bolintineanu - Lui V. Alecsandri
... Dimitrie Bolintineanu Tu, din a cărui liră s-exală-etern și lin Un cânt suav și dulce ca fumul după crin; Tu, ce când lași pe harpă-ți o mână fugătoare, Tragi grațiile-n horă și joacă râzătoare; Tu, ce încânți cu farmec prin cântul tău plăcut, Vei spune mie oare ... ce crede din vechime Că fără post nu este în viață nici un bine! N-ar fi mai bine însă, înalte arhivar, Decât să pui pe cale al patriei greu car, La tine la moșie, prin văi desfătătoare, S-arăți a ta putere pe cerbi și căprioare? Și dacă nu ești meșter la arma de vânat, Să prinzi cu undișoara puicuțele din sat? Dar nu, iubite frate!... Tu ai ... altfel se gândesc În cercul de-ntuneric în care se găsesc! Ia zborul tău în secoli cu muzele ușoare Și de țărân-arhivei te șterge pe picioare. Ia lira ta de aur de roze semănată, Ia-ți fluierul d-ivoriu și cântă înc-o dată; Îmbată-ne de fumul suavei poezii ...
Alexandru Macedonski - Perihelie
... ochii în pământ, -- Nu: de lume nici o vorbă și de glorie nici una. Clar azur și soare de-aur este inima mea toată, Și pe când rămâne corpul sub destinul cunoscut, Peste sufletu-n urcare este greu ca să mai poată Să apese-amărăciunea din prezent sau din trecut, -- Clar azur ... mea toată. Oh! lăsați pe-oricare suflet în a lui perihelie, Fericiți-l când pământul pentru dânsul a murit, Prosternați-vă când aripi, mai presus de vijelie Îl răpesc în adâncimea unui vis nețărmurit, -- Oh! lăsați pe
Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă
... o simt amar. Acele dulci suspinuri Cum se schimbară-n chinuri, Și bucuria noastră în otrăvit venin! Cât rău după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și ... de mult amară Viața o să-mi pară! Minuturile veacuri o să le socotesc. A oricărei zi rază, Noi lacrimi o să vază, Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu ... pasur'le tale, Vei avea drept a zice: aici nu m-a iubit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durerea cea mai mare Nu poate să omoare: Pe-a mea care-a-ntrecut-o? Dar tot nu pot să mor! A! de-i mai ținea minte Atâtea ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... în încântare sub frunzișul nepătruns, Inima își dezvălește simtimentul său ascuns. Când copaci plecând asupră-ți a lor frunte despletită Îți întovărășesc pașii pe-o carare mult iubită; Când zefirul care-n șesuri de abia răsuflă lin, Pintre frunze se aude ca un gemăt de suspin; Toate chem la reverie, toate plec la îndurare ... i melodie, Eu stau încă, ascult încă cuprins de melancolie. Steaua zilei ostenește tânjitoarele-mi vederi; Ochiul meu muiat în lacrimi află mai multe plăceri Când pe nori d-azur și aur căutând se obosește Lumina ce nu se vede, dar tot încă se simțește: Ziua astă care moare, noaptea care s ... Și sub vălul său natura are-o mai vie plăcere. Toamna veștedă și tristă are iarăși frumuseți Ca și omul ce ajunse ale vrâstei cărunteți. Când din văi cu turbăciune achilonul se rădică, Și când frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul melancolic văzând natura murind, La al său iubit prieten departe de el gândind, Află-o crudă mulțămire ... rănită! Îns-aice nu se vede nici un falnic mausoleu, Care să învecinicească pomenirea vrunui reu; Nu, nici marmură, nici aur, nici aramă se zărește,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... în două. O bătrână cu părul alb, galbenă ca ceara, c-o văpaiță în mână... încolo, nimic. Închisei ochii și căzui mototol, ca o cârpă. Când mă deșteptai, era ziuă. Ce bine e într-un pat moale și cald! Pe un scaun, lângă mine, bătrâna răsucea un fir de borangic. Cum mă simți că deschisesem ochii, începu să mă mângâie. Mână uscată, ușoară, blândă. â ... cu părul ca păcura de când n-am mai văzut om ca toți oamenii, și azi sunt albă ca zăpada, zise bătrâna, și mă sărută pe frunte. Parcă-mi luase frica cu mâna. Mă întorsei spre ea și o întrebai: — Cât e de-atunci? — Nu știu, bunico, nu știu ... fost un împărat mare și viteaz, dar rău, că moartea de om la el era jucărie. Și bătrâni, și femei, și copii despicase în două. Când ieșea la plimbare, toți cădeau cu frunțile la pământ îndată ce-l zăreau. Și mergea cu capul în piept și c-o mână pe mânerul paloșului. Privirea lui era cruntă și zalele se scuturau pe el, lucind ca soarele la soare. În palatul de marmură era răcoare, dar când intra el
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți. Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere, Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți. Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă, Și sucul cel mai dulce ... Va crește tot ce-n lume este menit să crească, Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri ... arii În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării A zefirului nopții și sună cadențat. Îi pare că prin aer în noapte înstelată, Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri, Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată Cununa cea de paie îi atârna uscată - Moșneagul rege Lear. Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri, Prin creți ai cărei stele ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte ... de-sus? O, mi-amintesc de ziua-ngropăciunii, De drumul spre mormânt de la spital, De steagul roșu ce-l purtau nebunii, Cari tot aveau pe-atunci un ideal! Căci inima ta nobilă și mare Și sufletu-ți profetic de artist Crezuse-n noua lumii îndrumare Și-n înfrățirea ce-a ... o țărancă — e bătrâna-ți mamă — Cu fruntea rezemată de sicriu, Nemaiputând decât abia să geamă De mult ce-a plâns pe singurul ei fiu... Iar când plecarăm, coborî o ceață Ca un zăbranic mohorât și greu, Întocmai ca posomorâta viață ...