Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ÎN CAPUL
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 919 pentru FI ÎN CAPUL.
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... De aceea arta lui a fost lipsită de orice șarlatanism ascuns ori superficial, de aceea nu s-a încurcat el niciodată în teorii estetice și nu s-a înregimentat în școli. Instinctiv a înțeles banalul adevăr, pe care orice antologie îl ilustrează: că sinceritatea simțirii e singura condiție în poezia lirică, unde talent nu înseamnă altăceva decât posibilitatea de a fi sincer cel puțin cu tine însuți. Am răsfoit cele două volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost atunci, ne-a despărțit războiul, cât un veac de întuneric. N ... contradicție cu natura lui subiectivă, niște balade cu caracter popular, legendar sau istoric: Gruia , Doi voinici , Somnul lui Corbea și altele. Am regăsit însă, și în Patriarhale , dar mai cu seamă în Cântece , cu aceeași emoție, o poezie curată, atingătoare și simplă ca un suspin. Dacă lui Iosif i-au lipsit vioiciunea și doza de copilăresc atât ... liric, dacă a fost adesea prea sfătos ...
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună -era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ăca dou[] picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză ... aur, el sta-ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mâinile ei dulci ea-i netezea părul, cu gura-i încrețită de amor ... pământului. Își sfărmă arfa de o stâncă și se duse-n sus. Răscoli popoare contra regilor și legilor lor, răsturnă regii și marii pământului și în fruntea acelor popoare, unele de origini sânte, altele de origini obscure, el curgea de-a lungul râurilor mari și răsturna imperii și le ... ...
Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani
... Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani Mare farsor, mari gogomani de Ion Luca Caragiale Publicată în Protestarea (1906), semnat Farsor Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcînd enormă tevatură În faț-a niște gogomani. Dibaci, sub latele-i fireturi, Ascunde un talent îngust, Jucînd cu-aceleași marafeturi Aceeași farsă de prost gust. Întîi ... zi și noapte, Îl gratulau pe-acest farsor Cu ouă moi și mere coapte Dar el urma nepăsător. L-au maltratat. Ce nu-i făcură? În brînci afar-au vrut să-l dea... Aș! răbdătoarea creatură Că nu-nțelege se făcea. Primea zîmbind fluierătura; În dreapta,-n stîng-a salutat Și grav, bravînd huiduitura, Rolu-nainte și-a jucat. Și-ncet-încet, toți gogomanii De-acest ... toți anii, Flori, daruri, saltant, cununi ! Că-n loc să poarte o tichie Ca un farsor ce este, el Și-a pus pe cap cu fudulie O cască mîndră de oțel. Și joacă - joacă prost, da-i iese; Stau paf toți bieții gogomani, Paf ! Din succese în succese, De douăzeci ș-atîți de ani ! Și ține-te d-acu reclamă: Măreț, sublim, nemuritor ! O lume-ntreagă îl aclamă Ca pe un geniu ...
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri cînd ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare. În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecînd din ... Văd încă figura lui frumoasă, de corsar oriental, cu trăsături regulate și îndrăznețe, cu părul negru ca corbul, cu mustața ridicată războinic, urmărind ceasuri întregi în mirosul de fum și de alcooluri nesfîrșitele partide de pichet, cu o veșnică havană în colțul gurii. Îl văd din cînd în cînd ridicîndu-și nalta lui statură, lat în umeri, subțire la mijloc, cum își sprijină mîinile în șolduri și privește cu ochiul sfidător prin geamul rotund al monoclului ce nu-l părăsea niciodată și pe care pe vremea aceea, cînd prințul de ... o minune, pădurile prăfuite, pline de larma automobiliștilor și parfumate de benzină sunt demne pentru el să adăpostească sanctuarul muzelor. Pretutindeni și necurmat, icoanele culese în dragul lui Paris l-au urmărit. Pentru el Parisul a fost o obsesiune, o desăvîrșită luare în
... măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. Zamfira Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? Alecu Ce să ... Alecu Da' eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. Zamfira În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! Alecu Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. Moșneagul La ce atâta supărare, Tu ți-ai ... a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. Alecu Dar tu n-ai mai făcut nimică? Moșneagul Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul ...
... măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. Zamfira Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? Alecu Ce să ... Alecu Da' eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. Zamfira În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! Alecu Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. Moșneagul La ce atâta supărare, Tu ți-ai ... a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. Alecu Dar tu n-ai mai făcut nimică? Moșneagul Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... dulce, suflet duios și simțit, Căci deși-n oraș trăise, însă cu viața câmpească, Și cu-a naturii frumusețe, era mult mai mulțumit. În sfârșit, pe acest tânăr negreșit l-ar fi ales Mentor ca pe Telemah-Centaur, ca pe Ahiles. Deci el de-a sale talente nicicum nu se sumețește, Și deosebit de-aceste ... de a lor spirit civilizat. El era frumos minune cu-al său strai simplu și curat, Cu al său păr ca de aur, în plete lungi rășchirat, Pe-a sa frumoasă față ca cu voal coperindu-l; Și făr’ să se încâlcească, tot în valuri se undea, Când zefirii ridicându-l și în verigi încrețindu-l Ca o cunună de aur pe a lui piept larg cădea. Iar în limpede izvoare uneori de se-ntâmpla Să-și vadă ochii albaștri, părea că se rușina. El avea mare plăcere ca artele să învețe, Căci nime ... pe un copil străin; Și amarul vieții mele cât voi fi eu făr’ de tine, Ție dulce să se facă și să-ți meargă tot în ...
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... dară și acest mic, cum vă să pare? Socotiț să aibă pre pământ pre altul mai tare decât el? Dară ce zic: pre pământ, nici în ceriu, afară din Dumnezeu, nu are micul acesta asĂ©menea lui în putĂ©re. Și voiu dovedi-o. Luaț seama pentru omul acela ce zice în sfânta Evanghelie, că să pogoriia din Ierusalim la Ierihon și au căzut în tâlhari; să fie fost ca noi, creștin și drept în credință mi să pare că-l văz mai mort de rane, să zacă pre pământ și să ceară ajutoriu de la toț să se întristĂ ... minuna când acestaș Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoșat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acĂ©ia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu poruncĂ©ște soarelui cestui ce să vĂ©de, ce pune supt datorie cu cuvintele lui și cu rugăciunea lui, pre soarele ... a vinului să se facă iară jărtvă vie pentru ertaciunea păcatelor noastre. Și aceasta nu odată sau de doao ori, ce peste tot anul, în
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... fără să se caute, într-un târg mare, unde se ținea iarmaroc vestit odată la zece ani. Și ținea iarmarocul ăsta o sută de zile în cap. Se strângeau acolo la vreme toate bogățiile de mărfuri din patru părți ale lumii, bunătățile și leacurile pământului, și minunile iscodeniilor toate, și comedii și ... vrăjit, că cine șede pe el, până să stingă o scânteie, ajungea unde gândea. Ce mai încape tocmeală multă? - l-a cumpărat. Tot în vremea asta, al doilea frate găsește pe un pusnic de la Sfântul Munte, ori de unde o fi fost, care vindea o iconiță făcătoare de minuni a Maichii Precistii, și iconița aceea avea puterea că cine ar fi fost pe moarte, dacă o atingea cu credință de buze, îi trecea boala și se ridica-n picioare bun zdravăn, parcă nu l-ar fi ... unul câte unul la împăratul să-și spuie păsul. Cui s-o dea? Care are mai mult drept s-o ia? Fără oglindă n-ar fi văzut-o în ce hal era și n-ar fi îndrăznit să calce porunca împăratului, să vie înainte de termen. Fără plocat, n-ar ...
Ion Luca Caragiale - Decadență
... Ion Luca Caragiale - Decadenţă Decadență de Ion Luca Caragiale Puteți râde voi, tineri sceptici, cari ați aruncat sfintele credințe în schimbul științei profane. Eu sunt mâhnit de câte văz. Am fost la întrunirile opoziției în Craiova și în Iași, și mărturisesc drept că am ieșit adânc afectat de decadența moravurilor noastre politice. Asta e opoziția? Astea sunt întruniri de opoziție? Oratori cari vorbesc ... desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău ... fraternitatea! sus boborul! Å¥ Și la glasul amicilor boborului, boborul, ridicând reteveiul, simbolul suveranității sale, izbucnea, la adresa vampirilor, cari-i sugeau sudoarea și sângele, în imprecațiuni naționale de se cutremura catapeteasma circului. Dumnezeu al părinților noștri! la ce grandioasă epopee ași fi asistat eu, dacă, nu clasicii mei, ci vampirii de reacționari ar fi caterisit pe un mitropolit, iar clasicii mei s'ar ...
... șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune-ți flori în plete, Mai frumos să te gătești. Potrivește-ți părul bine; Strânge mijlocelul tău, Pieptul plin ca să-ți răsară! S-or uita flăcăi la tine ... la cotituri, Te azvârli vuind la vale Dar așa ești mai frumoasă! Ochii negri ți-i întuneci; Și sălbatică aluneci; De-al tău vuiet gem în cale Luniștitele păduri. Stai! Tu simți un tremur rece! Caraimanul, până-n nori, Stă pândind în cap să-ți cadă Pe sub el dacă vei trece! Uite, parcă-l mișcă vântul! Să ne-ajute Domnul sfântul! Uite-acum, să nu ne vadă ... Iată. Câmpina pe colnic, Și Doftana-ți iese-n cale Și noi tot călătorim. Și-acum trenul când mai vine Nu te temi! Cu el în pas Fugi alături, salți nebună, Râzi de el, și el de tine! El ușor și tu ușoară Dar el zboară, zboară, zboară, Și prin văi ... ...