Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 1281 pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ.
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii ... între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o sfărmăm, Poama, frunza să-i mâncăm, Rădăcina să-i scurmăm, Ca să nu se mai cunoască Că putu vrodinioară aici via să rodească“. Într-acest fel grohăiră, Și se și porniră, Și-ntr-o oară biata vie au fost fărâmată, Și scurmată, Și de tot stricată ... Și mâncând a voastră carne, vor chiui și vor zice: “Să bem vin din roada viței după seculi odrăslită, Si-n veci
... am păcătuit, nu-mi ascund păcatul. D-apoi acu cum să merg? — Du-te tot de-a dreptul pe aleea asta pân' ce nu-i da că s-a curmat, apoi îndată s-apuci în stânga și să mergi pân' ce-i trece tot țintirimul pân' la portiță. Acolo este o portiță. S-o descui și să mergi cu Dumnezeu. Cată să nu cazi în șanț (hândichi). Da acolo, după țintirim, să mergi tot pe câmp, pe câmp, pân' ce nu-i ieși la drumul haznalei. — Să-ți dea Dumnezeu sănătate, dragă. Să te mântuiască împărăția cerului și să te miluiască. Da nu mă-i petrece, omule bun? Fă-ți milă, petrece-mă pân' la poartă. — Ei, mai am eu când! Du-te singur. — Fă-ți milă. Fă-mă să mă rog lui Dumnezeu pentru dumneata. Nu văd nimic, să-mi dea o palmă, nimicuța. Ce întuneric, ce întuneric! Petrece-mă, drăguță! — Da, am eu vreme de petrecut! Dacă te-i codi cu fiecare, apoi n-o mai scoți la capăt. — Pentru Hristos, pertece-mă. Și nu văd eu și mă și tem să merg singur prin țintirim. Mi-i cu
... am păcătuit, nu-mi ascund păcatul. D-apoi acu cum să merg? — Du-te tot de-a dreptul pe aleea asta pân' ce nu-i da că s-a curmat, apoi îndată s-apuci în stânga și să mergi pân' ce-i trece tot țintirimul pân' la portiță. Acolo este o portiță. S-o descui și să mergi cu Dumnezeu. Cată să nu cazi în șanț (hândichi). Da acolo, după țintirim, să mergi tot pe câmp, pe câmp, pân' ce nu-i ieși la drumul haznalei. — Să-ți dea Dumnezeu sănătate, dragă. Să te mântuiască împărăția cerului și să te miluiască. Da nu mă-i petrece, omule bun? Fă-ți milă, petrece-mă pân' la poartă. — Ei, mai am eu când! Du-te singur. — Fă-ți milă. Fă-mă să mă rog lui Dumnezeu pentru dumneata. Nu văd nimic, să-mi dea o palmă, nimicuța. Ce întuneric, ce întuneric! Petrece-mă, drăguță! — Da, am eu vreme de petrecut! Dacă te-i codi cu fiecare, apoi n-o mai scoți la capăt. — Pentru Hristos, pertece-mă. Și nu văd eu și mă și tem să merg singur prin țintirim. Mi-i cu
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe ... floare; și-n mijlocul unei mreje, țesute între două crengi, un păianjen. Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... mai grabnic; gesturile mi se zvăpăiau; fața mi se aprindea și mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba, să dau cu planșeta și cu lemnele de la sobă. Tot ce mă înconjura mi-era dușman. Viața din liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă ... jurat că e nebună după mine, numai după mine; și mă sărută, și mă strânge în brațe. De multe ori am amețit în brațele ei. Nu vă puteți închipui. - Se poate, dar nu e ca a portarului, zicea un altul, gros și scurt. De câte ori nu este nimeni în infirmerie, eu mă îmbolnăvesc. Doctorul îmi scrie o rețetă, Ea intră binișor pe ușe, cu condica medicamentelor. Îndată ce mă vede, aruncă condica, se învârtește într-un picior, ochii i s-aprind de bucurie și, aducând degetul la gură, după ce face: "Sut, sut, șiiit", s-apropie de patul meu. Mă joacă în brațe. Îmi zice că sunt rotund și gras ca un purcel. Noaptea, târziu, târziu ... în pragul infirmeriei, apoi mă sărută, șoptindu-mi: "
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... sfântul — eu știu ce ți-a făgăduit domnul, că eram de față; dar acuma, drept să-ți spun, nu e vreme potrivită să i te-n-fățișezi; e foarte supărat pe oameni, fiindcă-i vede cum se-nvrăjbesc și dușmănesc între ei și gata-gata să facă iar războaie și vărsări de sânge; și domnul este peste măsură scârbit de purtările lor, și chiar se gândește cum să-i pedepsească amarnic, cu foc, apă, cutremure și alte răni, ca să-i aducă la calea pocăinții... Prin urmare, mai plimbă-te... — Bine, a zis Poetul. Și iar s-a dus jos la plimbare... Dar nu s-a mai dus la țară; a mers într-un oraș foarte mare. Umblând de colo până colo, cum umblă omul fără treabă, a intrat ... Aș! se supără... e și mândru. — Ei! zice domnul; mi-am găsit beleaua cu omul ăsta... — Doamne — zice Petre — eu stiu ce i-ar trebui lui... — Ce? — Nu-i vreun lucru mare: o cutie cu penițe, un clondir cu cerneală și trei topuri mari de hârtie. — Dă-i-le, să ne scăpăm de el; că iar așa într-una, toată ziua-bună ziua, a cam început să ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... dacă o spui d-ta, e ca și cum Adriana, de pildă, ne-ar declara de la început: “Eu sunt un sfinxâ€�. În cele ce urmează am să vă documentez acest lucru... Și Adriana, și mai ales Bianca, lăsată de capul ei, n-ar face așa; pentru că spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice ... discursiv, în opera dnei Papadat-Bengescu, dar străbate întotdeauna printre rânduri. O singură dată, ni se pare, autoarea a încercat s-o facă să răsară mai direct din structura unui subiect anume imaginat, în nuvela Romanul Adrianei . Dar, conceput și condus la început parcă în vederea unei teze, subiectul nu dă până la urmă ceea ce făgăduise, și nuvela sfârșește prin câteva pagini, fermecătoare în sine și de o supremă delicateță de execuție, în genul obișnuit al dnei Papadat-Bengescu. Adriana ... ne înșelăm. În orice caz, intenția autoarei rămâne mai confuză decât aceea din Casa de păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el face pe Nora să
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
... vă prezică viitorul partidului liberal? Erați prea naivi pentru a ști că ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii. Voi nu puteați ști că fermenții cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Și de aceea ar fi păcat să vă învinovățim pe voi de urmările unor intenții curate. Și ori nu sunt frumoase urmările? Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, și Câmpinenii și Negrii, păcat că nu trăiți să vă vedeți urmașii! N'aveți de ce să nu dormiți în liniște, n'aveți de ce fi mâhniți că ați jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi ați lucrat pentru această cauză fără socoteală - pretinșii voștri continuatori mai socotiți, lucrează prin această cauză. Voi ați murit ruinați; dar nu face nimica - v'ați îndeplinit o datorie sacră pentru patrie. Mai târziu, prin patrie, copii săraci, luați de voi pe procopseală, începând cu doi galbeni pe lună, au ajuns milionari... Și d. Carada să nu iubească patria română? Dar de sigur că o iubește mai mult decât ați iubit-o voi! Voi ați abolit privilegiile, pe cari le puteați moșteni; v'ați răsturnat boieriile voastre proprii, v'ați vândut moșiile ...
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... o manta! Încât de visuri, vă cer iertare, Nu pot să umblu pe nori călare Când pot la dânșii a mă uita! Ca să bat câmpii, cum fac nebunii, Nu se mai poate ca să mă-nvăț... Alții să umble călări pe băț... Genul meu este al Rațiunii ! Rima din urmă mi-aduce-aminte C-am pus pe iune de trei silabe; De la ... N-am spus nimica despre delire, Și n-am în versuri nici o simțire, Ba chiar și șchioape, când isprăvesc, Cu foarte multe mă pomenesc. Nu e-ndoială, până la ceruri Nici de-astă dată nu m-am urcat N-am pus enigme de dezlegat! În poezie nu am misteruri... Tot ce-am scris este raționat! Proză rimată, curată proză, Că-n cer aș face stranie poză! Calea de mijloc iar n-am ținut Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut, Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea Ca să-mi iau zborul până la ea. Ș-ajuns acolo, să bat în cer Un cui de aur sau chiar de fier, Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn; Închis într-însul ca într-un leagăn,
Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul
... mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe ... ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! Din patru-n patru versuri, și plan, și ritmu-ți schimbă, Ca tot ce scrii să pară că-i scris în altă limbă. La titlu să iai seama: sonor, bombastic, vag, Și cu ceva macabru, să ne-nfiori din prag. Căci titlul e alarma. Ca-n trâmbiță să-l suni: O inimă în flăcări, La casa de nebuni, În criptă, Flori de sânge... Și nu-i zor nicidecum Ca titlul cu povestea să ...
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... spre moartea care-și ține deschisă (sic) giulgiul funerar la o cotitură de cărare sau la o margine de șanț. Tu vrei să lupți și nu vrei să înțelegi că ești un visător, tu vrei să biruiești și nu-ți dai seama că nu-i același lucru să-ncaleci un Ducipal sau să cavalcadezi pe un Pegas. La ce bun să mergi înarmat pînă în dinți, tare de convingerea ta, încrezător în aureola pe care o porți, bizuit pe zalele pe care ți le-a ... uiți că în timp ce Pegasul tău își va strînge aripile și va sta minunat în fața unei flori, cei ce te pîndesc vor putea să-și arunce săgețile și să caute să te doboare. Oprit în fața unui izvor, în care cerul se resfrînge, atras de o mireasmă ce călătorește dincolo de anotimpul care a dezlănțuit-o, chemat spre miragiurile pe cari le zugrăvește uneori soarele în zări, tu nu-ți dai seama că cvadrupedul tău trebuie să fie un Ducipal, și nu un Pegas, tu nu pricepi că în multe priveliști pe care spiritul ciudat al naturei, ori practicul spirit al oamenilor le seamănă, a pus și siluete de ...