Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN SINGUR
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 827 pentru UN SINGUR.
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... se aștepta de la ei; dar unii au întrecut așteptările și relativ mulți alții și-au adaos puterile pentru a da acelei mișcări un avânt - dacă nu destul de general, dar cel puțin destul de puternic pentru a ne face să simțim un adevărat progres în anul prezent, comparat cu anul 1872. Alecsandri ne-a înavuțit poezia cu Ostașii noștri și cu drame, îndeosebi cu Fântâna ... unei poezii a lui Alecsandri. Dacă dd. Delavrancea și Vlahuță ar fi oameni de a treia mână, nu am pierde nici un cuvânt asupra criticei lor; dar fiindcă sunt dintre scriitorii cu talent ai junei generații, credem că lucrul merită o discuție publică, merită și în ceea ... înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun să fie și critic bun, aceasta însă va fi totdeauna o excepție rară, care va trebui foarte tare legitimată înainte de a ... și a se revărsa în forma estetică a manifestării, dar însăș această manifestare reproduce caracterul personal fără de care nu poate exista ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La România (Hasdeu)
... peire Îți vine de la fii tăi? O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Trecut-au vagabunde gloate Prin ospătosul tău ogor, Și ți-au lăsat în urmă toate Gogoși de vierme rozător! Un venetic îți dă cu peatră, Îți dă un altul cu ciomag, Primiți la masă și la vatră În loc să zacă lângă prag! O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te ... acuma iarăși te sugrumă— E veneticul înfiat! O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Românul geme-n bătătură Pe când străinii chiuiesc Și urlă cântece de ură, Sugând pământul românesc! Iar tu, o scumpo Românie, Tu nu ... mânie În loc să bați pe venetici! O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Sunt mulți românii prin cătune, Sunt mulți ca stelele din cer, Dar norul greu când îi supune Luceferii în ceață pier! Sunt mulți ...
Alexandru Vlahuță - În zile grele
... din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de lanuri arse, de sate pustiite, Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind, Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind, Cum trec, mânați în cârduri, ca turmele de vite, Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și ... Înfățișează jertfa și jalea țării toată. Și-atunci tresar sub gândul că prea am trăit bine; Prea mult am râs; prea-n toate vedeam numai un joc... Și trebuia să vie acest năprasnic foc, În larg să ne deschidă drum nou, printre ruine. Fii binecuvântată, fecundă suferință, Tu ce ne ești ...
... George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii ... vor avea și ei ce da Săracilor de-acum! El strânge banii mai cu foc, Și pleacă, beat de mult noroc, Și-aleargă dus d-un singur gând, Deodată însă, tremurând, Se-ntoarce, stă pe loc. Se uită lung la bani, și pal Se clatină, ca dus de-un val, Apoi la cal privește drept; Cu pașii rari, cu fruntea-n piept, S-apropie de cal. Cuprinde gâtul lui plângând Și-n aspra-i ... zbor de rândunea! Cum mesteci spuma albă-n frâu, Cum joci al coamei galben râu. Cum iei pământul în galop Și cum te-așterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! Știa pustiul de noi doi Și zarea se-ngrozea de noi Și tu de-acum al cui vei fi? Și ... Să-l dezbrăcați Și binele în vergi i-l dați! Sar eunucii, vin, îl prind Se-ntoarce-arabul răsărind Cu ochii înghețați... El scoate grabnic un pumnal, Și- ...
Ioan Slavici - Semitismul (1902)
... EvreiÄ aÅ fost risipițÄ cam pe timpul când coloniștiÄ romanÄ, străbuniÄ noștri, s’aÅ așezat în Dacia. Pe când însă noÄ am stat strânși la un loc și am apărat în luptă necurmată cu dușmanÄ maÄ puternicÄ de cât noÄ, vetrele părintescÄ, EvreiÄ și-aÅ petrecut viața risipițÄ și împinșÄ mereÅ ... colo ca nisce Ă³menÄ urgisițÄ, pentru care nicăierÄ pe fața pămÄ™ntuluÄ nu e loc de adăpost statornic. Nu e în Europa apuseană nicÄ un popor, care nu i-a alungat vre-o dată, și nu e în lume nicÄ un popor, care vrea azÄ să-Ä primĂ©scă în mijlocul sÄ•Å. Un proverb german zice: "Haust du meinen Iuden, so hau ich den Deinenâ€�; dacă daÄ tu în Evreul meÅ, daÅ și eÅ în al tĕŠ... e și astă-zi. La acĂ©stă lipsă de simțămÄ™nt comun ne gândim cu toțiÄ când vorbim despre semitism și zicem, că EvreiÄ sunt un element disolvant. OsîndițÄ prin insuficiența constituțiuniÄ lor organice a nu putea să întemeieze eÄ înși-șÄ, prin sine o societate trainică, eÄ nu ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa ... seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te ... O, mi-amintesc de ziua-ngropăciunii, De drumul spre mormânt de la spital, De steagul roșu ce-l purtau nebunii, Cari tot aveau pe-atunci un ideal! Căci inima ta nobilă și mare Și sufletu-ți profetic de artist Crezuse-n noua lumii îndrumare Și-n înfrățirea ce-a visat ... de sicriu, Nemaiputând decât abia să geamă De mult ce-a plâns pe singurul ei fiu... Iar când plecarăm, coborî o ceață Ca un zăbranic mohorât și greu, Întocmai ca posomorâta viață Pe care-ai dus-o tu, și-o duc azi eu... Te-am plâns atunci... nu te ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
... era bun cârmuitor, aspru cătră aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blând cătră norod. Într-o zi, cum șădea singur în palatul domnesc, un edecliu intrând, îi dete o scrisoare de la vornicul Manolache Roset, pre care un înadins o adusese în minuta aceea. Voltaire, Histoire de Charles XII. Prin acea scrisoare, acest boier îl înștiința că "întâmplându-se la un sat de lângă Bacău a fiiului său Ștefan și văzând multele supărări și bântuiri ce fac ostașii leși și svezi care veniseră la ... veni cu cel al treile la curte. Mavrocordat îl primi, deși era aproape de miezul nopții. Vorba între ei urma latinește. Ofițerul se recomendă ca un francez în slujba regelui de Svedia. — Dar ce rang ai? întrebă Mavrocordat. — Major sum, răspunse acesta. — Imo maximus es, zise prințul zâmbind ... gazdă la Trisfetitele, unde rândui spre slujba sa din însuși curtenii săi pre cuparul, camarașul al doile, vatavul de copii și pre caminarul Spandonie cu un capitan de ostași. În următoarea zi, în vreme ce regele polon mergea la biserica catolică ca să se comunice, stafetele lui Nicolai-vodă plecau ca ...
Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab
... Și e ușoară ca suspinul. Căruța ei, cum unii zic, E jumătate de alună, Și caii praful cel mai mic, Și hățuri razele de lună. Un arțăgos și gros muscoi, Într-o livrea catifelată, Conduce mândrul ei convoi. Regina șade răsturnată. Și fie ploaie, fie vânt, Picior peste picior se duce ... a sosit La poartă-a viselor regină. Ea colțul fustii-și pune-n brâu, Să nu o calce în picioare, În mână ia un spic de grâu Și cu un gest de vrăjitoare: Fecioarei se arată în vis Ca un flăcău frumos și dulce Și-n inimă îi lasă scris La el cu gândul să se culce. Flăcăului îi zice: “vezi, Cutare după tine ...
... Marta. Dar de unde știi tu? — Urlă câinele, mamă. Să vezi. Scormon! Unde e Pascu? Câinele, la intrarea naicăi Martei, se retrase și făcu un cerc împre- jurul femeilor. Acum se opri și ridică capul în sus. — Unde e Pascu? întrebă Sanda încă o dată. Câinele începu iarăși să ... privind cu înduioșare la câinele ce în limba lui se plângea de singurătate. — Da, nu e a bine! grăi naica Marta într-un târziu. Dumnezeu să-i ierte păcatele! Era băiat bun. Nu mai știe nimeni să facă brânza cum o făcea el. Bietul câine, cum urlă! Acum ... numai privind împrejur, ca și când l-ar aștepta. "Cine știe? poate că nici n-a murit", își zise Sanda. Parcă-i spunea un glas tainic că el trăiește; iar când auzea acest glas, parcă se temea de ceva. Și de câte ori vedea pe Scormon, glasul răsuna în ... prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă umbră păstorului. Berbecii sunt bătăuși, mioarele sunt grase și mieii zburdalnici, dar păstorul totuși e tăcut. Zadarnic ia fluierul în ...
... ați mai văzut copil! să nu mi-l deochiați! Când a ajuns băiatul la vreo șase anișori, împăratul a-nsărcinat pe un curtean de credință să-l învețe mânuirea armelor, călăria, înotatul, jocurile felurite și cântarea din harfă și din gură — în sfârșit toate câte trebuiesc ... în bună pace, liniștiți și fericiți, fiecare cu partea și gândul lui, pân-a-mplinit Florea-voievod douăzeci și doi de ani — un flăcău ca un brad. Dar într-o zi, iată că vine de la palat curteanul, învățătorul lui, acasă, și zice vesel: — Știi tu un lucru, dragă nevastă? — Știu, dacă mi-ei spune... — S-a hotărât! îl însurăm pe Florea... — Pe băiatul nostru?... cum asta ... Sări, toți... 0 descheie la sân și dă-i cu oțet de trandafir. Vine și Florea: — Mamă-doică! Și-ncepe să se vaite ca un copil mic și să se bată cu pumnii-n cap: — A răpus-o pe mama-doica!... Aoleu!... nu mai e de rană ... fiică-sa, n-a putut suferi o astfel de nesocotire. Războiul s-a sfârșit, ca toate războaiele, cu pace. Iar peste ...
... II Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor. Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și ... nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit din lume, ci ca pe un prieten așteptat de multă vreme la casa lor. Abia trecuseră dar câteva luni după Sf. Gheorghe, și drumeții mai umblați nu mai ziceau că o ... Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine. Duminică dimineață Ghiță punea calul la teleagă și bătrâna se ducea la biserică, fiindcă bătrânul, fie iertat, fusese cojocar și cântăreț ... fost sămădăul pe acolo, puseră sluga să deshame caii, să-i adape și să le dea ovăz, apoi intrară, băură fiecare cât trei inși la un