Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ CA SĂ
Rezultatele 621 - 630 din aproximativ 1500 pentru FĂRĂ CA SĂ.
... Dimitrie Anghel - Jertfa Jertfa de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Trandafirii roșii", în Sămănătorul , II, 11, 16 martie 1903, p. 162—165. Semnat : Teofil Jianu. Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dînsa ca spre o stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări ... havuzului unde stătea fata privind mîhnită în fundul apelor, și-i întinse minunea, ce n-o aflase nimeni încă și nu se putea găsi nicăiri. Ca dintr-un vis deșteptată, fata privi, întinzîndu-și palidele mîini spre dînsul. Nesigură își întinsese mîinile ca și cum i-ar fi fost teamă că vedenia aceasta ...
Mihai Eminescu - Între nouri și-ntre mare
... şi-ntre mare Între nouri și-ntre mare de Mihai Eminescu Între nouri și-ntre mare Zboară paseri călătoare  Cum nu pot și eu să zbor Să mă iau pe urma lor! Și departe de la maluri Trec corăbii peste valuri, Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în depărtare. Cum nu ... Cumu-i frunza cea pribeagă E viața mea întreagă, Căci dragostea ta mă strică De nu m-aleg cu nimică; Viața trece, frunza pică, Trece fără mângâiere, Ca izvorul de durere, Trece și se prăpădește, Arde și se mistuiește, Fără noimă, fără rost, Bine-ar fi, să nu fi fost. Vai de-acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie-a lui ce-a iubit. Puica cea dezmierdăcioasă, Din ochi negri mângâioasă, Puica ademenitoare, Din ochi negri visătoare, Dragostea de ... porumbiță, Cu gurița mitutea, Cu gropițe lângă ea, Cu zâmbirea ei cu haz, Cu gropițe în obraz, Și cu dragostea în ochi De mă tem să n-o deochi. Noaptea când te-nchipuiesc Îmi vine să ...
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... ne mulțumește; e de datoria ministrului instrucțiunii să puie în vederea direcțiunii ce caragialiadă a făcut, și pe acest temei s-o schimbe, ca incapabilă și nedemnă. Voiam un teatru național, nu o gașcă de opoziție nedemnă, în care se insultă poporul și instituțiile țării. Cerem cu insistență ministrului ... celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru cei ce cunosc multele discuții deșteptate și în literatura altor țări asupra acestor întrebări, ne-am putea mărgini să răspundem: există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic; iar valoarea lor morală este afară din chestie. Nici în comediile lui Aristofan, nici în Mariage de Figaro, nici ... înălțarea poporului? Noi răspundem fără șovăire: da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orce adevărată operă artistică o îndeplinește. Va să zică, asupra acestui punct nu suntem dezbinați. Rămâne numai să ne înțelegem în ce consistă, în ce poate consista acea influență morală a lucrărilor de artă. Și aici trebuie
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă toată inteligența europeană în artă, în știință, în filozofie; să aibă, al doilea, în forma ei o limbă adaptată fără silă la exprimarea credincioasă a acestei amplificări. Amândouă condițiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie ... interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să fi avut mai puțin, pentru micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după izbucnirea nebuniei, în intervalele lucide, în care se arătau însă felurite ... forme de degenerare etică, obișnuite la asemenea stări, devenise lacom de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie să aibă soarta multor alte legende:
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
... ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să dea greș, Ctitorul chiar dacă-i omul a-și ciopli de tout bois fleche Sau ca Bosco, de celebră, europeană amintire, S-aibă mii de buzunare și -pe plac -c-un sul subțire — Să-ți slujească la comandă — scamatoricesc tertip — Peste Milcov cum s-ar spune, din același singur șip — Orice fină băutură bere, vin, rachiu ... meu banal, Sau măcar, dacă n-am stylum, de-aș fi-avut măcar noroc Să posed și eu ca Lica Brândușel ac de cojoc, Și să mursic și să ustur imortalele mumii, Ce cu schepsis și cu tropos papă sutele de mii, Pe când pentr-un biet teatru — ierte-l Domnul pe-Aristia ... hapsan mațepestrițe! Hipersensibilitatea ramolitei jupânițe Ce se cheamă-Academia, n-ași voi s-o iritez Cercetez fără de-a crede și crez făr-să cercetez... Mai la urmă „frunzuliță lobodă...â€� ce-mi pasă mie De teatru-comedie, boscărie-academie? Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un gag. ca Galilei, ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... noastră mândră țară s-avântă spre altă eră, Și jură că va merge pe urma alor săi, Ce orișicând știură a se lupta ca zmei. De astăzi înainte străinul să cunoască Ce poate românașul și țara românească, Având în a sa frunte guvernul ca un brad, Ce știe a ține cârma cu un amor viu, cald. Înainte dar, române, cu forțe erculane, Căci în a tale ... descrierea pe scurt a pozițiunilor celor mai frumoase ale Sinaiei, care se pot vedea în apropiere de ieromonahul Nifon...’’ Care va să zică cine n-a fost la Sinaia să știe dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinția sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase., Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care vom ... m.sale localitatea, cum a hotărât să facă un palat de vară acolo și cum „Eforia spitalelor nu a voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile... necesare." Nu credem ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... Alecu Russo laudă o poezie a unui obscur oarecare, Dăscălescu, cu vorbele acestea: Poezia asta e română până în cap și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoliană, de aceea e frumoasă ca limbă, limpede în idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Este, putem zice, aproape programul poeziei lui Alecsandri. Zicem: aproape programul poeziei lui Alecsandri, fiindcă ... sigur la scriitorii români: ei Russo și Alecsandri îndeosebi au gust literar și judecată literară matură: sunt oameni care știu ce pot și ce vor să extragă din cultura apuseană, astfel ca să poată crea un stil propriu al culturii noastre în general și un stil comun literar. În Cântarea României, se zice, de pildă, așa: Lumea întreagă ... întrebuințat cuvântul acela Goethe, care spunea că toate poeziile sale sunt fragmente ale unei mari spovedanii și în acest înțeles sunt poezii ocazionale. Alecsandri trebuie să fi fost un minunat improvizator; era de tipul celor care oricând pot scrie poezie, o scriu oarecum imediat și ca ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... așa... frumos... încet, să nu lunecați. (Aristița și Calipsița se cobor, Guliță vrea și el să iasă, dar Chirița îl oprește.) GULIȚĂ (cepeleag și alintat): Să mă cobor și eu cu țâțacele? CHIRIȚA: Ba nu, Gulița mamei... nu, drăguță; mata șezi în trăsură ca să nu răcești. GUGULIȚĂ: E!... neneacă, vreau să mă cobor... na... CHIRIȚA: Ba nu, suflete... dacă mă iubești... șezi mătăluță locului, puiule, și te învălește cu contășu băbacăi. GULIȚĂ: Ei, m-am săturat ... poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O fugit și m-o lăsat lată în mijlocul drumului!... bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce șăptezeci de năbădăici?... Kirie eleison! (Vine iute în fața publicului.) Mă rog, cine ține poștele?... cine-i otcupcicul ghipcanilor?... să deie ochi cu mine, dacă-l ține curăua... să-i zic două vorbe... da vorbe!... să le pomenească cât o trăi... știi?... cole... engolpion de anul nou 1844. I Ian să-ți spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toți motanii, fără
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... mergea la urși ca la un vânat fără nici o însemnătate. El ucisese atâția în viața sa, încât nemaiavând destule degete la mâni și picioare ca să-i numere, le pierduse, cum am zice, răbojul: numai stăpânul său, care-și făcuse feliurite șubi și așternuturi de picioare din blănile lor, ținea anume ... ursul, zise Petrea Dascalul. Atunci figurile lungi și solemne ale lorzilor se făcură și mai lungi și mai solemne, căci dorul lor era acum aproape să fie împlinit; aveau, în sfârșit, să deie ochii cu sahastrul Carpaților și să aibă ce istorisi despre lupta cu dânsul, când se vor întoarce în țara lor. Ei își înarmară puștile nu fără oarecare bătaie de inimă, deși de altfel erau desprețuitori de primejdii, și stătură câtva timp în așteptare; dar ursul nu se arătă. Atunci ei aruncară ... urșii totdeauna și-o păstrează pentru retragere în caz de primejdie. El o curăți bine și făcu chiar lângă dânsa un foc de uscături pentru ca fumul să intre înlăuntru și să silească pe urs să ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... lor ar împlini condițiunile cerute pentru esprimarea muzicei dramatice, care consistă mai adesea din ceea ce se zice canto spianatto , cea comică din contra, cere ca artiștii, pe lîngă o voce chiară, plină de agilitate și bine întonată, să aibă jocul de scenă prea natural, gesticularea espresivă și pronunțiarea textului poeziei liberă și grațioasă, fiindcă, fără aceste condițiuni primordiale neputîndu-se esprima cu vivacitatea necesarie caprițioasele ei melodii, nu poate reuși să placă publicului. Maestrul Donizetti cunoștea prea bine acest adevăr; de aceea ținu mult timp nereprezintată astă frumoasă operă și o dete pentru prima oară în ... actul al doilea, probează de-ajuns observările noastre. D-la Alfieri, cu toată silința ce a pus, n-a putut reuși să ne prezenteze pe adevărata Norina, spirituoasă și plină de prefăcătorie, care nemaigăsind alte mezii ca să înduplece pe Don Pasquale de a permite lui Ernesto ca să o ia în căsătorie, să unește cu doctorul Malatesta și, printr-o farsă foarte ingenioasă, devine consoarta bătrînului, și aceasta nu o făcea decît numai ca să poată mai în urmă, prin dezordine și maltratări, să ...
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... dealuri, peste văi, peste ani, dorul leagănului mă ajunge; spre codru mi se întorc ochii, și zăresc umbra părului copilăriei mele, care își întinde ramurile ca niște brațe ce își scutură florile pe inima mea ca o ploiță răcoroasă. Părul cu locul bătut împrejur de vitele satului lui ce singure astăzi mai țin divan; curtea boierească, opcină strămoșească ce nu se ... cu țărănașii; iată colo, colo în depărtare, în zarea luncii, pe deasupra pârleazului, țiganca cu desagii, o stahie uscată, prietenă cu mama pădurii , ce vine să ieie băieții, umbre ce mă fac să răsar și acum, deși îmi râd încet și cu iubire. Cât de dulci sunt amintirile bătăilor de inimă, cât de învăpăioase sărutările tinereții înflorite... însă ... câtă vreme pune omul a învăța limba neamurilor străine! dar acea străină nu-i vorbește de țară, nici de părinți, nici de frații ca brazii, nici de surorile ca florile, nici de primăvara cu verdeața ei și cu turmele de oi cu ciobanii în capul turmelor, lăsându-se pe guri de rai, nici de ... mese numeroase se întindeau pe sub copaci. Curțile boierești, locuite pe atuncea iarna și vara, se găteau, se pospăiau, se înălbeau la apropierea zilelor mari ...