Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ VIAȚĂ
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 975 pentru FĂRĂ VIAȚĂ.
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie ... nencetată. Dar punți de stele peste-abisuri muiau adâncu-n strălucire Și se simțea că-n orice parte e Dumnezeu, că-n orice parte Aceeași viață neînvinsă își duce valul mai departe. Că sori ce n-ar fi din lumină pentru privirile-omenești Mai sus azvârl-această viață ce-n veci de-a noastră se desparte, Că forme care n-ar fi forme trăiesc sub alte bolți cerești, Că ochi privesc ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai ... de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[...]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care ... par a fi clădite unele deasupra altora, de turnuri bisericești ce răsar printre ele ca niște catarguri nalte într-un port. Acele palaturi, fără arhitectură cunoscută, care, precum am zis, seamănă că se acaț[...]ntre ele pe spetele lor, sunt cea mai vie icoană a ambiției locuitorilor ... mătănii în mână și care hârcâiește, ocărând necontenit câteva țigance zdremțeroase ce stau dinaintea lui. Mai adaugă la acest tablou câteva clopotnițe rotunde sau cvadrate, fără stil cunoscut, câteva cișmele cu înscrieri grecești și turcești, și vei avea o idee destul de lămurită despre acea parte a Iașilor pe ...
... Ia să știe că sunt judecători la Berlin! — Lache!! — Că în materie politică nu-ți este permis a mai întrebuința violența fără să mergi la ghilotină... — Lache!!! — Ești teribil, monșer, parol! — Opt fără un sfert, Lache; dacă nu mergi, eu te las; mă duc singur... — Cum, singur? — Mă duc la un birt... Nu face să lăsăm ...
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei
... Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca să-ți spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ți blond, curat; Netezind cu mâna-ți albă Tâmpla ta  tu m-ai privi ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune... Așa și el apus-a din zile mari și bune! Vechi ... eu am și duc cu mine O vrajă rea de dușmani și bună pentru tine. Și murgu-și lua calea în liniște deplină Prin codri fără drumuri și fără de lumină. Iar vulturii carpatici cu zborul îndrăzneț Făceau un cortegi falnic eroului drumeț. Încrederea-nflorește în inimile mari! II Bătrânul Dan ascultă grăind doi ...
... am cunoscut glasul. Repede am tras zăvorul și numai ce-l văd cu mantaua peste mondir, cu șapca în cap și în mână cu tesaca, fără curea. Mamă, îmi zice el... Da era tare abătut, mamă, îmi zice el, am venit să-mi dai un franc de parale, să plătesc ceva ...
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te înțelege! El seamănă cu fântânile fără ecouri. Succesul epigramei e pururea condiționat de calitatea auditorului. Publicul ales care te citește sau te ascultă completează pe scriitor și-l clarifică. Această colaborare ... și a face să țâșnească din adâncurile pământului unda limpede, filtrată picătură cu picătură, ce refuză să zacă închisă, departe de aer, de viață și de lumină. De ce am scris epigrame? Ca un protest în contra esteticii mele lăuntrice ofensate de urâțeniile vieții, de nedreptățile politicii și arivismul ...
Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...
... Când l-a luat vârtejul pe sus, și-a strâns și el piciorușele și a văzut că poate zbura fără să dea din aripi. Vârtejul și-a făcut gustul, și-n mijlocul unui drum de țară, lângă o curte, s-a înțepenit ... a întors cum îl găsise și, lăsându-l, își văzu de drum. Cărăbușului nu-i venea să-și credă ochilor că mai e în viață. Dar uite: colo e drumul, sub el — hârtia, pe dreapta — gardul, — trăiește. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo ...
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegrești cu ori fără drept pe alții; ca să te crează lumea om cinstit și de treabă, n'ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora ... un filosof, înșeală-o gros, că subțire, nu ți se prinde. E mult numai până să-ți faci o reputație frumoasă, și în urmă poți fără grijă să săvârșești însuți păcatele, de care osândeai odată pe alții buni nevinovați. În cuvântări publice și intime, în gazete, în publicații de tot felul ... că pentru niște servicii ce le aducea Regiei, d. Sturdza primea în schimb o sumă destul de însemnată. Venind la minister îndată după aceea, și fără ca daraverile d-sale cu Regia să se fi stins, d-sa aduce la începutul sesiunii acesteia în Cameră un nou proiect de lege pentru ... ruină pentru întreprinzătorii ei. O sumă de lemne tăiate, o mulțime de traverse gata pentru calea ferată zăceau și zac de mult în acea pădure, fără speranță de a se mai găsi mușterii pentru ele. Fiind însă astăzi a se construi linia Mărășești-Buzău, și aflându-se ...
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași ... bătrînei. Un clinchet sec de mătănii de chihlimbar a sunat, și trupul și-a pierdut conturul și a dispărut fără a mai privi în urmă... Și pasul meu a sunat din nou în golul altor încăperi. Cu fantoma amintirii de mînă ... oglinzile s-au mirat parcă de atîtea chipuri necunoscute, urme murdare de pași s-au întipărit pe luciul parchetelor, și portretele triste au prins o viață stranie în ramele lor. Din om în om parcă mergeau ochii bătrînilor, deschizîndu-se cercetători și mînioși, apoi se făceau rugători și dulci, dar mînele ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... ei noroc pe acest pământ, după nenorocirile prin care trecuse, după atâtea și-atâtea suferințe mari, groaznice, după atâta nefericire înfiorătoare, înfricoșată, care o lovise fără cruțare. A! Ea își aducea aminte acum iar prin câte trecuse, prin ce dureri scrâșnitoare, și parcă voia să gonească departe-departe gândurile ... zilele ei veștejite și ofilite, care seara adoarme ca un copil de țâță pe prispa de pământ în poala mămuchii sub mângâierile mâinilor ei bătrâne, fără să poată afla vreodată cum s-a isprăvit basmul ce-i povestește mămuca — cine a biruit: Făt-Frumos ori Zmeul ...