Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI BUN (PENTRU)
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 974 pentru FI BUN (PENTRU).
... să se plimbe prin odaie, între fereastră și sobă, apoi, cu glasul lui răsunător, care se revărsa uneori în gâlgâiri puternice, ca și cum ar fi comandat, începu să povestească: ...Poate să fi avut vreo cincisprezece ani când am început să înțeleg și eu oarecare rosturi ale lumii acesteia. Și am avut nenorocul, sau poate norocul, să deschid ... o zi al celuilalt, s-a perindat vreo săptămână. Într-o dimineață, pe o ploaie repede și-un vânt năprasnic, slugile scoaseră tabloul pentru cea din urmă oară din odaia adevăratului stăpân. Când voiră să iasă în uliță, vântul se năpusti în prostirea ce-l acoperea, slugile șovăiră, clătinându ... scos în uliță, să-l puie în patașcă, nevasta lui a privit spre casa celuia ce-i sărăcise. Și, ca și când ar fi zărit pe cineva, întinse brațele și izbucni într-un strigăt deznădăjduit: M-ați lăsat amândoi! Cine dintre cei de față va fi înțeles rostul acestor cuvinte? Am întors capul, privind într-acolo; pe fereastra deschisă, ca printr-o ciudată întâmplare, se zărea, într-un colț, tabloul. Am ... ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
... de față, afară de câteva bucăți, a fost scris acum vreo 25 de ani, și trebuia să apară atunci. Impresia pe care ar fi lăsat-o cititorilor ar fi fost mai puternică, firește — pentru că volumul, deși e scris de atâta vreme, pare că e scris astăzi... Viața românească i-a republicat bucățile vechi și unele noi ... față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască talentul original și puternic al autorului nostru. Dl Hogaș este o apariție cu totul surprinzătoare în literatura noastră. Câteva amănunte ... de veacuri, dar în linie dreaptă, al lui Homer. Dacă viața și împrejurările în care i-a fost dat să producă i-ar fi fost mai prielnice, am fi avut în dl Hogaș pe unul dintre cei mai mari prozatori ai noștri. Caragiale, rafinatul și exigentul Caragiale, vorbea întotdeauna cu entuziasm despre bucățile dlui ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... Și ce fac acum leșii la Iași? — Este o săptămână de când s-au dus, după ce au văzut că nu mai au merinde pentru oști, și au purces pe Bahlui în sus, gândind c-or găsi de toate; dar acolea să vedeți. Vodă, din lagărul turcilor, cum au auzit ... Lituania ș.c.l.(urma titlurile), vă face cunoscut că să vă închinați și să-i cuceriți cetatea împreună cu toate averile și merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieși cu arme și bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea ... mie și a-mi omorî atâța viteji? zise regele. O, asta nu se va trece așa! urmă turbat de mânie; trebui o pildă pentru cei asemine vouă, și pilda va fi groaznică și vrednică de faptă. Nu meritați a muri de sabie, ci de ștreang. — Spânzurați-i! Pe loc ostașii încungiurară pre plăieși ... făcut decât datoria lor, datorie patriotică și vrednică de toată lauda, și că au avut norocirea a câștiga făgăduința marelui Sobiețki că vor fi ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. În Alexandrescu aflăm un scriitor român, om matur pe la anii 40, pe care lupta pentru naționalitate nu-l împiedica de a fi lucid literaricește. Spiritul său era prin excelență didactic. Când Alexandrescu spune: sunt din numărul celor care cred că poezia, pe lângă neapărata condiție de a ... că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel ... mi-e greu. N-am cuvinte este, în vorbirea literară, o intolerabilă infirmitate. Alexandrescu mai poate zice și așa: Dar însă suvenirul ființelor iubite Va fi al meu suflet etern înfățișat. Pentru dar însă Alexandrescu are o curioasă predilecție. Sau, astfel, sau tot atât de plat prozaic: Negreșit că Elisa de sine încântatâ, Văzându-și în fântână ... fier greu; Voi să-l trag, fierul iese, dar însă cu viața, Și cu sufletul meu. Dar însă și fierul greu (de ce greu? decât ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... zi, în anii comuni, iar în anul bisextil câte 4 lei și 42 de bani și ceva. E cam prea puțin, ce e drept; dar pentru un tânăr fără viții și cu socoteală, poate să ajungă. Ia, să-l privim, mă rog. Unde-o fi mergând așa gătit acest june? Se oprește în fața cofetăriei Riegler să-și așeze încă o dată cravata, care arde ca focul; își scutură cu ... fără ceva în anii comuni și 4 lei și 42 de bani și ceva în anii bisextili, cum se poate să cheltuiască zece-doisprezece lei pentru birjă la Șosea? — Iaca, se poate. — Atunci, micul impiegat, doamne iartă-mă! ciupește din banii publici pe cari i-o fi mânuind... — Doamne ferește! este unul din cei mai de treabă funcționari, onest în toată puterea cuvântului: să-i dai fără teamă sute și mii ... — Atunci... cum e tânăr, bine făcut și curățel... — A! Domnule! e un băiat plin de frumoase sentimente morale; niciodată n-ar fi în stare să gândească măcar pe departe la o infamie. Și pe urmă, e înamorat de o jună modistă foarte frumușică, pe care e vorba ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
... vorbei sunt de natură a convinge că în adevăr uvragiul lui Anton Pann este o operă națională de un foarte mare preț, atât pentru noi, cât și chiar pentru filologii străini; iar judecând după varietatea anecdotelor adăugate pe lângă proverburi, precum și după felul celorlalte publicații, adică: Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, Moș alb sau ... știa a le spune; un tip de român vesel, glumeț, spirituos, păcălitor, cântăreț, povestitor, o carte plină din scoarță-n scoarță, un Păcală literat, bun de gură, bun de petrecere, precum le plăcea părinților noștri. Asemene oameni sunt cronici în picioare, ei cunosc pe de rost Alexandria și Arghir , cunosc sute de povești ... de stihii , de stafii , de strigoi , de moroi , de tricolici , de vârcolaci , de carul lui Sf. llie , de drăciile lui Pepelea , ca și când ar fi copilărit în acea lume fantastică creată de închipuirea poporului. Însă din nenorocire asemene oameni devin din zi în zi mai rari; ei dispar sub nivelul ... el singur ar fi fost în stare să scrie poemul național al lui Pepelea, acest tip poporal de spiritul glumeț al românului; el singur ar fi ...
... mângâie, îl mai sărută de o mie de ori și îl așeză ușor între sâni... Fuchs începu să tremure de bucurie, și de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sâni calzi și parfumați îl amețise și îl zăpăcise, începu să alerge ca un ... pe cari le cunoștea Fuchs) - organul muzicii divine și prin care el, apărând pe lume, văzuse întâia oară lumina zilei - atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decât în ureche... Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încorda și, de pe vârful picioarelor Zeiței, cu o frenezie de nespus, se repezi printr ... lyrele preamăriră în versuri momentul nemuritor... Dar după aproape o oră de ședere, în care timp își verifică frunza de viță și schițase o romanță pentru piano, Fuchs apăru în sfârșit pe lobul urechii, îmbrăcat în frac și cravată albă, satisfăcut și radios, mulțumind și complimentând în dreapta și în stânga ... hotărâtă. El avea să rătăcească mai întâi în Haos cu o iuțeală nemaipomenită, în circuituri de câte cinci minute în jurul planetei Venus. După aceea, pentru a expia pe deplin afrontul adus Zeiței, avea să fie exilat de unul singur pe planeta nelocuită, cu obligațiune de a lăsa ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit afumat. Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe pământ, Unde păgâni sau creștini cu toții la au loc sfânt, Unde ... surpat în dogmele creștinești. A! dacă talentul tău, mai bine-ntrebuințat, Cu soarta-i a se lupta pe om l-ar fi înarmat! Dacă pe drepți întărind, pe răi ai fi îngrozit, Îngerii numele tău cu drag l-ar fi pomenit. Ani ai trăit îndestui, rol măreț-ai jucat, Ai lumii stăpânitori adesea te-au vizitat: Acum acestea pe noi nimic nu ne folosesc, Iar ... omenești, Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de pestriț, n-a putut fi mai ciudat Decât acel ce aici urmează neîncetat. Uniți am face ceva, am fi de vreun folos: Avem un dialect bun, ușor și mlădios; În el fiece cuvânt nu e ca la voi legat, Cu un articol semeț, cu un pronume ciudat; Pronume,-articole lungi care ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut ... de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care ... povestesc că Ghenoveva era fata a doi sărmani muncitori de pământ, cari d-abia-și duceau bordeiul de azi pe mâine. Ce o fi adevărat nu se poate ști bine; destul ți-e că, până-n ziua de azi, lumea arată acolo lângă târgușorul Nanterre, pe un deal, tăpșanul ... seara, mântuitorului. Pe urmă, devale, la poalele tăpșanului, mai dă încă și azi apă rece și limpede fântâna sfintei Ghenoveve. Și-i zice așa, iată pentru ce. Într-o zi sfântul Gherman a găsit-o pe păstoriță în deal, îngenucheată cu fața către răsărit, rugându-se și făcând mătănii ...
Alexei Mateevici - Datoria noastră
... o auzi și o vorbești din leagăn. Iar despre drepturile cetățenești nici nu-i de grăit. Toate acestea un lung șir de ani au fost pentru el necunoscute. Acum, când răsare soarele deșteptării, moldoveanul simte toată povara cea grea a vieții nenorocite, care-l apasă pe el. Se înțelege ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă ... cu pumnul în piept. Rostogolindu-se 'n pieptul lui fără să poată găsi o ieșire, pasiunea se âmfla din ce în ce. O ! să-l fi văzut, domnilor !... Ce sublimă furoare politică ! Zece minute trecură făr'a se auzi din gura lui nervoasă și spumată o silabă măcar. Își ... de apă. Sacagiul o deșerta în putină. Ce privire fericită ! D. Boliac se simțea mai bine aspirând acea simplicitate pacifică, care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită. În două minute sacagiul deșertă sacaua, își primi plata și se sui pe saca. În van însă lovea cu biciul pe spinarea ... un țipăt de mirare și inspirațiune. Secretarul sare din somn în mijlocul casei. - Scrie, domnule - zise d. Boliac cu aerul ce de sicur trebue să fi ...