Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADUCE A
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1068 pentru ADUCE A.
Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu vânăta le sărea, Pe vânăta o spetea! Iar Ghemiș ca un nebun O lega de un alun Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, ...
Vasile Alecsandri - Hora de la Plevna
Vasile Alecsandri - Hora de la Plevna Hora de la Plevna de Vasile Alecsandri Colo-n Plevna și-n redute Stau păgânii mii și sute Stau la pândă tupilați Ca zăvozi de cei turbați. Las' să șeadă mari și mici... Trageți hora, măi voinici! Sus, în tabăra turcească Dat-au tusa măgărească. Răpciugoșii crunt tușesc, Cu ghiulele-n noi stropesc. Las' să crape, mici și mari... Trageți hora, măi tunari! Jos în vale, pe câmpie, Basbuzuci de căsăpie Și cercheji merei cumpliți Rup cu dinții din raniți. Las' să rupă... rupe-i-aș! Trageți hora, călărași! Ziua, noaptea, glonții plouă, Tot pământu-i ud de rouă. Nu e roua din senin, Ci e sânge de creștin. Las' să ploaie ca din nori. Trageți hora, roșiori! Iacă, mă!... din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci ș-un godăcel, Toși cu râtul de oțel. Las' să fete mii de mii... Trageți hora, măi copii! Ne-a veni și nouă-odată Zi de plată și răsplată Să-l aducem la aman Pe Gaziul de Osman. Vie!... ura!... la Bălcani! Trageți hora, măi curcani! Cât e negru, cât e soare, Moartea șede pânditoare Și prin șanțuri și prin râpi, ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
Vasile Alecsandri - Inelul şi năframa I Fost-au, fost un crăișor Tinerel, mândru fecior Cum e bradul codrilor Sus, pe vârful munților. De soție și-a luat O copilă din cel sat, Copiliță româncuță, Toți vecinilor drăguță: Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaș mlădios Cum e floarea câmpului În lumina soarelui. Iată lui că i-a sosit Carte mare de pornit La tabără de ieșit. El în suflet s-a mâhnit Și din gură a grăit: ,,Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu, Pune-l în degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de ...
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...
Vasile Alecsandri - La poeții români
Vasile Alecsandri - La poeţii români La poeții români de Vasile Alecsandri Precum în vară dulci păsărele Sosesc voios Și pe un arbor cuprins de ele Cântă frumos; Veniți aice cu-a voastre lire Voi ce aveți Pe frunte raze de nemurire O! juni poeți! Voi, care-n focul ce vă străbate Visați cu dor Glorii, plăcere și libertate Și dulce-amor! Veniți s-aduceți o închinare De nobili fii Celor ce țării au dat salvare În vijelii. Cântați trecutul ce se mândrește De-ai săi eroi, Ș-a cărui rază se răspândește Lin peste noi. Cântați Unirea, fala străbună Cu glas sonor, Căci poezia adânc răsună Între popor! Cântați căci lumea trece, dispare, Visele per, Însă-a juniei dalbă cântare Zboară la cer, Ș-acolo merge de se unește Cu sfântul cor Ce în lumină cântă, slăvește Pe creator... Când mâna morții rece s-apasă Pe-al vieții fir, Dulce-i cântarea ce-n inimi lasă Un suvenir! București,
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri) Lamartine de Vasile Alecsandri Unul din cei mai mari poeți ai Franciei, omul care prin geniul său a fost și va rămânea o glorie pentru secolul nostru, Lamartine, a murit! Această tristă veste va deștepta un răsunet dureros în sufletul acelor care au gustat încântările armoniei mărețului poet. Cât pentru noi, românii, e bine să ne aducem aminte încurajările ce ne-a dat Lamartine în anul 1848, când el ținea ochii lumii întregi țintiți asupra lui, și adresa cuvinte mângâietoare națiilor ce aspirau la libertate. În istoria misiilor mele politice din anul 1859, găsesc următoarea notiță scrisă după o vizită ce făcusem lui Lamartine; această notiță e de natură a interesa publicul român, și dar este timpul de-a o scoate la lumină: „Dl Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluției din 1848, deși ajuns acum în vrâstă înaintită, totuși încă poartă pe frunte-i aureola geniului. Convorbirea sa armonioasă și fermecătoare răpește auzul și sufletul. Simțirile înalte, ideile sublime, reflecțiile filozofice, sunt exprimate de el în forma cea mai corectă, în stilul cel mai nobil, și cu o abundență care ...
Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel
Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. [2] Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: ,,Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: ,,Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" ,,Teamă n-am că sunt român! Teamă ...
Vasile Alecsandri - Muierușcă din Brașău
... muierea mea! Nu pot, nu pot, chiar d-aș vrea, Boala mea nici că s-a duce Pân' ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară." ,,Oh! drăguț bărbatul meu, Ajuta-ți-ar Dumnezeu! Eu toți munții am călcat, Mură ...
Vasile Alecsandri - N. Bălcescu murind
Vasile Alecsandri - N. Bălcescu murind N. Bălcescu murind [1] de Vasile Alecsandri De pe plaiu-nstrăinărei, Unde zac și simt că mor De amarul desperărei Și de-al țării mele dor, Văd o pasere voioasă Apucând spre răsărit, Și o rază luminoasă, Și un nour aurit. „Păsărică zburătoare, Unde mergi cu dorul meu?“ „Am solie-ncântătoare De la sfântul Dumnezeu Să duc glas de armonie Țărmurilor românești Și să scald în veselie Inimile ce jălești!“ „Rază vie, călătoare, Unde mergi cu dorul meu?“ „Am solie-nvietoare De la sfântul Dumnezeu Să depun o sărutare Pe al țării tale sân Și s-aduc o alinare Jalnicului tău suspin.“ „Nouraș pătruns de soare, Unde mergi cu dorul meu?“ „Am solie roditoare De la sfântul Dumnezeu Să mă las în Românie, Ca să crească mii de flori Pe frumoasa ei câmpie Ce o plângi adeseori!“ „Du-te, rază strălucită, Du-te mică păsărea, Și pe țara mea iubită Mângăieți-o-n lipsa mea! Iar tu, nour de rodire, Fă să crească-n sânul tău, Cu verzi lauri de mărire, Floarea sufletului meu!†...
Vasile Alecsandri - Nevasta La mama pe când eram, De lucram, de nu lucram, Mamei tot dragă eram. Iar de când m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziuă mătur casa, Aprind focul, gătesc masa, Aduc apă din fântână Și furca n-o las din mână, Lau copilul, îi dai țâță Și mulg vaca la portiță. Tacă-ți gura, măi bărbate, Că, zău, cugetul îmi bate Din străin să-mi fac un frate Ca să-mi cate de dreptate. Un călător străin zice în relația voiajului său prin țările noastre că nu cunoaște pe lume femei mai harnice ca nevestele românce, și, în adevăr, dacă vom ținea seama de tot lucrul ce-l fac ele, afară de lucrul pământului, vom împărtăși lesne opinia călătorului străin. Nevasta româncă ține casa, crește copiii, face demâncat bărbatului și îl duce la câmp în orice depărtare s-ar găsi, mulge vaca, îngrijește de grădină, de vite, de păsări etc., țese pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea familiei, strânge cânepa, o topește, o bate, o preface în câlți, o toarce, o țese; apoi pânza o ghilește etc. și, în vremea asta, ea mai face și boierescul, seceră, prășește cu copilul ei de țâță ...
Vasile Alecsandri - Oda ostașilor români
Vasile Alecsandri - Oda ostaşilor români Oda ostașilor români de Vasile Alecsandri Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte! Am cântat în tinerețe strămoșeasca vitejie, Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume! Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare, Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare, Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față, Voi, nepăsători de moarte, disprețuitori de viață, Ce-ați probat cu-avântul vostru lumei pusă în mirare, Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare! De la domn pân' la opincă, duși de-o soartă norocoasă, V-ați legat în logodire cu izbânda glorioasă Ș-ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime, Măsurându-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime, Ș-arătând, precum prin nouri mândrul soare se arată, Cine am fost odinioară, cine iar vom fi odată! Să trăiți, feciori de oaste. Domnul sfânt să vă ajute A străbate triumfalnic în cetăți și ...