Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACEASTA
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1467 pentru DE ACEASTA.
Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu
... anul al III-lea, în ajunul tezei de licență (pe rusește, „candidăție“). Din copilărie am avut multă dragoste pentru poporul părinților mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi și de știința lor oficială chiar până la tăgăduirea existenței sale etnice și până la confundarea lui ba cu tătarii ba cu țiganii. M-a atras ... cuprins când am văzut întâmplător în Basarabia, într-o casă de buni români, culegerile voluminoase ale păr. [intelui] Marian. Am rămas împietrit. Nu-i nici de minune când îți aduci aminte că chiar un Eminescu popular e rara avis în Basarabia. Foametea de cărți în limba mumă la noi e de nedescris. Știința rusească, ce se interesează de limba și cântecele „ciuvașilor“ și „calmâcilor“ de la Ural și a mongolilor din Rusia asiatică, nici nu-și bate capul de „moldovenii“ basarabeni (cuvântul „româ n“ la noi nici nu se mai întrebuințează: rușii cred că „români“ și „moldoveniâ ... sferă mai mult decât pe tărâmul popularizării istoriei noastre naționale, de care eu, ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... ce insuflă frică și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... decât pe acela pe care l-au desemnat vechii conservatori dela clubul clasic:acest bărbat este Take Ionescu (ovațiuni delirante; urale sgomotoase nesfârșite). În adevăr, acest act al vechilor conservatori este un act de școală modernă conservatoare (aplauze entuziaste). Au gândit într'adevăr la binele general al țări dând cu totul uitării interesul lor particular de clasă. Și-au zis: Take Ionescu nu mai trebue ținut aici închis la strâmt; trebue să-l mânăm la larg la destinația lui, să-și ... strălucita lui carieră pentru binele public și pentru onoarea vremii noastre; iar ura sălbatică ce s'a deslănțuit asupra lui să întărească legământul de onoare că noi, oamenii împrejurărilor de astăzi, nu-l vom părăsi pe acest om niciodată (ovațiuni nesfârșite, aclamațiuni și urale sguduitoare). II Domnilor, Un orator de mare marcă (nu se află printre noi; pot asta fără să-i ating modestia) numea odată orașul Ploești, Atena, iar pe dv. vă numea Atenieni ... eu nu am trăit pe sub pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... stat a selecției capetelor creatoare. Se introduce un sistem - foarte asemănător școlii contemporane - de industrializare și multiplicare mecanică a ideilor noi și de dresaj filozofic - în masă - a animalului uman. Democrațiile internaționale: elenistică, imperial-romană, actuală, au încercat, toate, posibilitatea de înmulțire pe cale mecanică a sufletelor superioare. Metoda - născocită de cei vechi - a fost, firește, cu căldură îmbrățișată și de ordinele religioase militante - în special al lui Ignațiu - întemeiate de Biserica Apusului. Democrația contemporană, fie burgheză fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii în masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță cu dar suficient de imitație un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii șefi de școli, filozofice, artistice, științifice, că ...
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
... de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e ... și-n urmă-s prada lor. Ma, toată încercarea de ceață ș-apăsare, De sâlă și sclăvie e un triumf părut; Căci spiritul culturei străbate de mirare Și viitoru-nvață cu fruct de la trecut. Martirii legei nouă, vărsându-și sacrul sânge În cauza cea morală și plină d-adevăr, Formară o falangă ce nu se mai înfrânge ... prin urbi, cetăți și sate Prin casă și-n afară la-ntregul nost' popor. Ocheanul meu pătrunde la Dunăre devale Prin negura din fumul gâtlegelor de foc; Ce fac, ce cochetează colo în căpitale Românii prin saloane, eu văd și-aud de ...
... Mihai Eminescu - Mortua est! Mortua est! de Mihai Eminescu Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfeli ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaia de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint ... radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a ... acestor amintiri, vă cer voie să povestesc o întâmplare intimă din viața și familia marelui Caragiale, care aruncă o lumină pitorească asupra acestui om atât de capricios și genial. O vară bună a mamei mele, născută Bucșan, coborâtoare din Spătarul Bucșan, decapitat de turci în secolul al XVI-lea, avea o culă la moșia sa Parepa, apropiată de gara Albești. Soția marelui Caragiale, femeie de o bunătate și de ...
... Tu-i spui: Mergi, nu ești singur în durere! Și gura ți-o-nfrățești cu sfânta gură Ce-a semănat nădejdi și mângâiere; De cel ce geme, neputând să moară, Apropii cupa liniștii de veci; Mereu sporește-a inimii comoară Și drum de zâmbet lași pe unde treci… Al nostru ești! Ce ochi văzu vreodată Că te-ai suit la cer, purtat de nori? Ce gând nebun zvârli această pată, Pe cel mai mare dintre visători? Putut-a oare sufletu-ți să fugă La cei senini ... Când jos, prin murmure de chin și rugă, Atâtea brațe tremură și-l cer? Nu, nu! Ale Golgotei reci piroane Nu te-au lipit atât de strâns pe lemn, Cât te-a legat de-acest pământ nedemn Nemărginirea rănilor umane. Atâta timp cât lutul n-o să crească Copii asemeni chipului tău sfânt; Atâta timp cât liniștea cerească Nu se ... Și ochii toți de plâns n-or fi deșerți, Atât de mult Tu, cel născut din oameni, Va trebui să mângâi și să ierți; Atât de ...
Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată
... scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un ... i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te strecori, Ei strălucesc, și se ridică, De goi ce sunt și de ușori. Nimic nu pune frâu acestor Nerușinați, terfichi limbuți, Și, pentru ochiul lor de chestor, Lumea e goală de virtuți!... Prostii le par științi și arte, Nebuni poeții, de legat: Zbârnâie toți, din dible sparte, Un cântec vechi și nesărat!... Ei singuri se pricep la toate, Ei filozofi, ei cântăreți, Prin ei se mișc ... Politici, oratori
... Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă, copilul Munca-le vă sunt datori ; Și sudoarea lor, suspinul V-aprind setea de comori. După ce, prin asuprire, Stoarceți, ca proprietari, Veniți iar, ca stăpînire, Născociți la biruri mari, Ș-apoi v-așezați pe jețe Jefuind ca dregători ... suntem toat-averea. Munca ne-o măsor cum vor ; Fiii noștri l-e puterea, Ș-aste mîini, comoara lor. Ei trăiesc în nelucrare ; Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare, P-un ospăț, cu șarlatani. L-a lor jicnițe, grînare, Ca p-albine ne adun ; Cînd sunt pline de mîncare, De tot ce-are țara bun, Gonesc musca, înfund înfund uleiul. Ne pun fum ca să fugim ; Ei iau mierea, noi bordeiul Gol ca palma lor ... astăzi, munca-ne e-a noastră Ș-o schimbăm pentru pămînt. Mîncați voi țărîna voastră ! Munca noi n-o dăm în vînt. Și, de vreți s-aveți cuvîntul, De
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata, parcă ... genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței