Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INTRA
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 813 pentru INTRA.
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... văzut-o, cătușele grele ce tot țineau înlănțuit de un zid pînă la agonie le-am văzut și pe ele, omul de fier în care intra de vie victima ca într-un sicriu, monstruoase pîlnii prin care se turnau cu de-a sila lichidurile în gura celui însetat de ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...
Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se înălță o umbră, merse, clătinându-se, până la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba nu. De câte ori, ca și ăsta, pentru un cuplet nerod, care a plăcut publicului, nu ți-ai deschis gâtlejul de cinci-șase ori pe rând? — Nu-i totuna. — Haide... Prosit! — Prosit! Șerbescu își aprinse o țigară. Prietenii tac ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului Primăvara amorului de Iancu Văcărescu N-am să scap, în piept port doru Piste ape, piste munți; Văz că piste mări Amoru, Când o vrea își face punți. La Carpați mi-au adus jalea, Lor am vrut s-o hărăzesc; Resunetu, frunza, valea, Apele mi-o îmmulțesc! Mii de pedici, mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf de delișor; Curge-n vale-i o apșoară Murmurând încetișor. În potrivă zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg, se joc, șăd. Lăsând ale lumei mare Cinsti, nădejdi și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat-a vieții bunătatea Dobândeam eu îmmulțit. Când la vie, la grădină, Când la câmp de multe ori, Cu o muncă prea puțină Pildă dam la muncitori. Când cu ...
Ioan Slavici - Cine pleacă%3F Cine pleacă? de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Cine pleacă?,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 85 (18 Aprilie), p. 1. Călare pe armăsar sirep, cu capul ridicat și cu buzduganul în mână, gata în fie-care clipă să se încaere în luptă, și să-șÄ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ presus de toțÄ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä țină în supunere pe toțÄ și tĂ³te să le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ în copitele calului sĂ©Å holdele semÄ•nate de alțiÄ, rumpe, frînge, dărâmă orÄ dă pradă foculuÄ bogățiile, pe care nu le pĂ³te lua cu sine, schingiuesce și omĂ³ră pe ceÄ ce nu vor să i se dea robÄ, îșÄ consideră soția ca sclavă, e gata să intre în luptă și cu frațiÄ, și cu fiiÄ, și cu ...
Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înțelepte", dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași. Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, ...
Ion Luca Caragiale - Antologie...
Ion Luca Caragiale - Antologie... Antologie... de Ion Luca Caragiale Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile. În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate. Acum, în urmă, am făcut cunoștința unui domn care posedă o colecție de scrisori anonime — cea mai prețioasă desigur din câte, felurite, mi-a fost dat să văd... De la soață pe ale soțului, de la părinți pe ale copiilor, de la soacră pe ale ginerelui, de la stăpâne pe ale slujnicelor — ori, viceversa; unele cumpărate, altele dăruite, altele subtilizate; în fine — de unde, cum, cu ce răbdare, cu câte sacrificii le-a adunat — numai el știe... Cunoscându-i slăbiciunea, i-am dus și eu o anonimă, primită zilele trecute, în care o veche prietină (indubitabil, e dumneaei), iscălind „câțiva admiratori de ...
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul" Ce este "centrul" de Ion Luca Caragiale La ce servește discuția de cuvinte, cârcota de vorbe seacă de miez ? la nimica decât la pierdere zadarnică de vreme. Poporul român, cu minte și fatalist din fire, a avut totdeauna această credință. Dacă te apucai cu un român get-beget la vorbe, pe la nămiez, când e soarele'n putere, și-l întrebai: Măi Mușate, ce e acuma, zi ori noapte ? - badea se scărpina sub căciulă, se gândea câtva, te măsura cu ochii să vază ce fel de negustor ăi fi, și-ți răspundea: Apoi de ! domnule, zi este. Dar dacă, iubitor de cârcotă, de cei cu sămânță de vorbă, vreai să deschizi cu românul discuție din chiar senin numai de dragul discuției, și te apucai să-i zici: Ce spui tu, măi badeo ! nu vezi că-i noapte ? - Mușat își îndrepta căciula și, fără să mai stea la gânduri, îți răspundea scurt: Apoi de ! domnule, o fi și cum zici dumneata ! Așa mergea lucrul cu badea Mușat al nostru pe când nu se știa la noi ce fel de negustor să fie acela - avocatul. Astăzi, mulțumită propășirii și civilizației, foiește în sânul ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român Congresul Cooperativ Român de Ion Luca Caragiale 1893 ȘEDINȚA DE INAUGURARE Ședința solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă luminile lor în această mare chestiune: protecționismul național. D-sa termină arătând foloasele cooperațiunii: cooperațiunea trebuie să fie pentru toți românii cu minte o idee fixă. Se intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu va turna legi pe acest tipar, trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul „Spumei de drojdiiâ€�, societatea ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi Dintr-un catastif vechi de Ion Luca Caragiale Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor... Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana". Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri ...
Ion Luca Caragiale - Ion... Ion... de Ion Luca Caragiale Pe un zăduf de nămiez, la un han, cum erau în vremuri hanurile, a poposit un flăcău, drumeț sărac, ostenit și prăfuit. Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță, la un colț de masă subt umbrar, unde ospătau călători mulți, care treceau unii la deal și alții la vale; și a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine, brânză și o bărdacă de vin mai ieftior. Stând așa la un loc cu atâția inși, l-au întrebat unul și altul: cum îl cheamă, dincotro vine, încotro se duce, cu ce rost și daraveri, dacă are părinți și rude; în sfârșit, cum fac toți drumeții când se întâlnesc care de pe unde. El le-a răspuns bucuros... că pe el îl cheamă Ion; că mai are o soră gemenă, cu care de mititel nu s-a putut împăca; iar părinții, văzându-i că necontenit se ceartă, și, cu cât cresc, din ce în ce mai rău se ocărăsc ...