Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMEA DE APOI
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 736 pentru LUMEA DE APOI.
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... žo poezie“ și apoi își răsfoiesc mintea pentru a găsi o materie convenabilă, și astfel lucrarea lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât. Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție calculatoare ar putea îndemna pe ... a însufleți această explicare teoretică cu exemple, vom cita din cartea dlui Alecsandri câteva poezii luate după prima răsfoire, care toată poartă acel semn de adâncă inspirare adevărată: Drum la deal și drum la vale Îmi fac veacul tot pe cale, N-am în lume sărbătoare, Nici n-am partea mea la soare. Ostenit mereu de ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă. (Doina din Valahia, pag. 277) Sub tufe de clocotel Zace-un tânăr voinicel Cu mândruța lângă el. — Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urât zilele ... — Tu ești viu, dar eu sunt mort, Și de-abie-n lume mă port. — Mergi în horă, saltă-n joc, S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte ...
... sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului. Acea sală ornată cu oglinzi nalte cât pereții și cu lăzi de portocali, înșirate de-a lungul colonadei de marmură ce susținea galeria muzicanților, acea sală, zicem, cuprindea în sânu-i tot ce poate încânta privirile și închipuirea: toalete pariziene de gustul cel mai perfect, briliante strălucitoare, flori exotice, policandre numeroase de bronz aurit și mai cu seamă figuri tinere, frumoase, vesele și mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic! Focurile pietrelor scumpe se unea cu ... avut necontenit de a călători în Francia și în Italia. Margărita privi la tânărul ce-i grăia cu o cătătură lungă și întristată; apoi zise: — Primit-ați un buchet de flori? — Da, mi l-a dat domnul M., bărbatul d-voastră, când am intrat în salon. — Și v-a spus ... să o culc frumușel acasă când mă duc la baluri. — Și ea doarme în tot timpul cât ești absent? — Doarme dusă pe ceea lume. — Bună casă țineți împreună! Am să spun Margăritei istoria muzei d-tale și chipul ce ai descoperit
... i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de grădină, de toate, în sfârșit, câte îmi trecuseră prin minte la primirea scrisorii, încât bietul om, simțindu-se aproape sugrumat și neavând chip să-mi răspundă pe ... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de la toți camarazii mei, și de la Prâsnel, și de
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume ... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... șoptește): Genunea! MOGÂRDICI: Ce ziseși? CORBEA: Nimic. SANDOMIR: Cocoșii au început să cânte, și luceafărul să se stingă. CREMENE: E steaua care se stinge cea de pe urmă. Uitațivă... ca și cum ar clipi. CORBEA: Mâine iar răsare, ș-apoi iar răsare, și-n veci va răsări. SANDOMIR: Mult o s-o ducem noi fără domn? MOGÂRDICI: N-ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR ... c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de ...
... Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca ... pădurii. După ce mergi câtva pe marginea râului, te sui pe un fel de galerie tăiată în piatră, care negreșit face parte din drumul romanilor; apoi o scară cu câteva trepte, iarăși de piatră, facilitează suirea pe o măreață terață, spânzurată ca printr-un farmec deasupra abisului. Aci sunt stâncile ce privite din foișorul mănăstirii se par a ... dar ia închipuiți-vă pe Țepeș și alți asemenea lui ieșind din pământ ca să ne măcelărească; sunt încredințat că ne-ar socoti oameni fără
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... sunt două articole de polemică, amândouă îndreptate în contra mea. Această cinste excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ea obligațiile sale, și una din aceste obligații mai de căpetenie e să-ți aperi vederile expuse, dacă urmezi a crede că sunt adevărate, iar dacă te-ai convins că sunt false, atunci ... dlui Maiorescu. Înainte de a răspunde în fond, trebuie să fac rezervele mele în privința tonului articolului dlui Maiorescu și felului d-sale de a polemiza. Dl Maiorescu o ia cu mine prea de sus, de sus de tot, mă trimite la manualele de școală, zice că sunt inocent în materie și chiar sfârșește articolul cu fraza: ,,Las-o mai domol unde nu te pricepi". Îndrăznesc a crede ... crede oare dl Maiorescu că în toată țara românească va găsi cinci cititori așa de ...
... ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie; trebuie ... bomboane și prăjituri, și dintr-o florărie două buchete. Pentru cine?... Ghiciți... Se-nțelege că dintre cei doi camarazi cel mai grăbit nu este Lache. De aceea Mache îi zice, de câte ori Lache vrea să se oprească la vreo vitrină: — Lasă, monșer; ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele! La ... ca să nu mai aibă cineva siguranța vieții în țara lui... —Țal! strigă Mache bătând în masă... — ...Când orice asasin, mă-nțelegi, plătit de o mână criminală, poate pentru ca să vie, sub pretext de politică, și în țara ta, când ești liniștit și când ești cu conștiința împăcată că ți-ai împlinit până-n capăt datoria, și nu ești ... legea noastră penală prezintă o lacună. Au ajuns... Mache sare repede jos, plătește birjarului și, încărcat în buzunare cu mezeluri, într-o mână cu pachetele de la cofetărie, în alta cu două buchete, sună destul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... că neamțul e mai hain ca muscalul? Ș-apoi lua cuvântul Tămădueanu, și mi-ți vorbea așezat și îndesat, că lingurile nu se mai mișcau de pe buzele străchinilor. — Suntem, le zicea el, de-aceeași cruce cu muscalul, dar nu de-același sânge. Beilicul neamțului, muscalului, turcului e tot beilic. Oricare din ei ar călca țara, ambarele se golesc, de păsărime te-ai spălat pe mâini, clăile de fân se fituiesc. Și unii aduc lăcustele, alții molime, iar în urma lor ne lasă praful și sărăcia. Dacă nu te înțelegi cu românul la ... sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame lățoase și cu fotoloage la picioare, șepci, chivăre, ciacuri și purcoaie țuguiate de puști și de sulițe. De la Pantilimon până la streaje numai corturi. Ofițerimea în fireturi, polcovnicii și prapurcicii bănănăiau de-a încâtelea, uluiți de vutcă și de rachiu, mustruluind, ca vai de ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit ... entuziaste). Și astfel, împrejurările și-au găsit omul. Și de aci, această clocotitoare dragoste cu care din toate părțile îl întîmpină pe acest om o lume întreagă (ovațiuni, urale). N'a fost fost om mai tăgăduit și mai ponegrit decât dânsul... și câtva timp... va mai fi încă (ovațiuni ... pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze și să-l dărâme. Era o mână
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... avem, dară, drept, noi românii, de a susține că la gurile Dunării de Jos nouă ni s-a dat o misiune de împlinit? Se apropie 200 de ani de când — în mijlocul rezbelelor exterioare și civile, în mijlocul a tot felul de tiranii din lăuntru, sub care apoi și-a pierdut și viața — Miron Costin, în 1677, scriind Litopisețul Moldovei , zicea aceste dureroase cuvinte: "Ce sosiră asupra noastră cumplite aceste ... cu Francia, ea sprijină ideea Unirii, pe care deja o recunoscuse și o garantase în principiu prin Regulamentul organic din 1832. Prusia și Italia, și apoi și Anglia, iau sub scutul lor dorințele și trebuințele națiunii române. Și astfel se încheie Convențiunea de la Paris, care, dacă nu ne da Unirea, dară cel puțin ne da mijloacele și putința de a ajunge la realizarea ei! Și așa renașterea României devine o realitate! De la 1859 până la 1864, ce n-am făcut! Alegerea unui singur domn pentru ambele principate; și, în curând, ca consecință, unirea țărilor plină și ... întreagă , secularizarea averilor mănăstirilor închinate și neînchinate; oborârea clăcii (boierescul), împropietărirea țăranilor! Marea chestiune socială care pretutindeni a costat sacrificii materiale colosale, ruina de