Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) OPRI

 Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 757 pentru (SE) OPRI.

Iacob Negruzzi - O dorință

... să nu mai poată     Să mă ucidă crud privind, Să nu poată să-mi vorbească     Cu-acel ton nepăsător Ce-a făcut să se-ngrozeascâ     Al meu suflet simțitor. Atunci ochiu-mi să se-ncline     Spre frumosu-i chip visând Și să cred c-atunci de mine     Ea visează suspinând, Să mă perd într-o privire     Lungă, lungă de ...

 

Anton Pann - Cîinile

... Ca-i trebui să-și facă casă. După ce-a strîns puțintele, S-a întins pe lîngă ele, Ș-începu să se privească Ca s-apuce să zidească. Dar uitîndu-se-n lungime, La toat-a lui întregime, Și nădușindu-l căldura, Zise: U! a! căscînd gura, Und-așa oase mulțime După ... Asta mă învață minte. Apoi răul dacă 'trece Ș-în ceva bine petrece, La trecut nu mai gîndește, D-următor nu să ferește. Această lucrare se

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca niște brațe rupte din umori, și seva curgea în neștire, cum picură sîngele dintr-o ... aminte de dînsa. Poate că era o zînă bătrînă și ea, și că sub tulpanele acelea, legate unul peste altul, sub turbanul acela de barizuri, se ascundea o mare poetă necunoscută, cum sunt atîtea în popor. Ochii mei obosiți clipeau, luptînd împotriva somnului, și ea parcă se făcea tot mai mică, mai mică, pînă ce dispărea. Lumina din casă se stingea și ea și apoi ziua mi se părea că e nesfîrșită în așteptarea cuvîntului ei. Odată, dacă e adevărat că, cu cît crești în vîrstă, îți aduci aminte de lucrurile cele mai ... colț de codru, am revăzut-o și în saloane, și de cîte ori am revăzut-o, mi-am adus aminte de ochii tăi buni, care se umezise de lacrămi la vederea sîngelui roșu pe catifeaua zăpezei, și singura mea părere de rău e că nu am putut fi bun ca tine ... ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... valea lui Naviglio Grande și noaptea adâncă înfășură satele ca o mână uriașă a morții ce acoperă totul. Numai de departe, dinspre Magenta, se aud pârâituri de puști, ce mor în răstimpuri și în răstimpuri învie iarăși, slabe, tremurătoare, ori tunurile bubuie înfundat. Din ogradă, se uită soldații spre asfințit, unde se încolăcesc flăcări uriașe și ard satele, și un miros de fum greu, înăbușit, pătrunde până la noi. Ici și acolo, se aude zuruit surd de arme: sunt coloane de marș ce-și caută posturile. Dar, încetul cu încetul, se face liniște, o liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui ... l încredințăm că suntem români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... unde să se învețe așa încât elevii ieșiți din ele să poată îndeplini lacunele vieței sociale, fără să mai aibă necesitatea de a se adresa la stat. (Aplauze). In asemenea împrejurări, când văd că se măresc lefile profesorilor de la universități și licee, când văd oratori eminenți și simpatici Camerei, cum sunt dd. Boerescu și Vernescu, când văd și pe ... statului pentru școalele de muzică și de arte, când se cere augmentarea salarului profesorilor de la școalele înalte, atunci negreșit putem zice, cel puțin că se fac cheltuieli pentru cultura poporului, deși într-o direcțiune greșită. însă când vine acelaș budget si șterge o cheltuială de cultură utilă fără a ... numai pe preoți învățători rurali. E dar o vechie tendență reacționară - căci numai reacționară pot numi încercarea făcută de dd. generali Florescu și Tell, care se formulează așa: Seminarele de preoți, departe de a fi atacate, trebuiesc din contra menținute, și numai prin ele să se alimenteze învățământul din comune; numai preotul să fie învățător sătesc, si nu laicul; și fiind trebuință de a se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle și puii, se bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără frică de lege și de Dumnezeu. Un gușter face douăzeci de omoruri pe zi; o furnică fură și robește pe bieții purici de ... într-un chip rușinos! Câți nevinovați înșelați! Câte zavistii! Câtă ură! Câte talente ucise! Și câți neghiobi în fruntea bucatelor! Aceste partide, ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare ... apără de zăduf și de singurătate. Lungit cu fața la cer, cuprins de liniștea senină de sus, gândurile încep să-mi tresară în creier și se ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... Și-ai cusut cu negrul fluturii pe coate!... A văzut Simina greșurile toate Și-a început să taie cusătura-n rând. Se uita la pânză! dar nebunu-i gând Alerga departe, numai foc și pară. Când se-ntoarse-n urmă mamă-sa de-afară Și-a pus mâna-n șolduri și-a privit-o drept: Ai stricat, Simino ... nălțându-l, ea-și aduse mâna Până peste-obrajii rumeni și învolți, Iar cu mâna dreaptă, apucând de colț Mâneca ei stângă, își ștergea plânsoarea. Se pornise vântul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă șișăind domol, Și cădea pe pieptul și pe brațul gol Al Siminii, stându ... urmă câinele-a-nceput Mârâind să miște capul. A tăcut Câteva clipite și-a-nceput mai tare. Fata, tresărită, se mira ce are Câinele, și blândă ea l-a mulcomit. N-auzea nimica. Vântul a clătit Ramura pe care sta vro ... năvalnic n-o mai ține locul. Prea sunt eu nebună! Și pe când zicea S-a nălțat cu totul, hotărât avea Gândul să ...

 

Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)

... s-a dezvoltat, și nimeni nu o bagă în seamă. Lasă ca să mai crească, să ajungă la epoca tinereții, unde formele copilei se desemnă grațios, unde calitățile ei fizice și intelectuale se afirmă, unde frumusețea ia un caracter de splendoare regală, și ochii lumii se vor îndrepta cu admirare spre dânsa. Tot ce doresc pentru România este ca să aibă nu 12, dar 20 de ani! II După întoarcerea mea ... aerul cald era îmbătător, și vuietul lin al mării avea un ce armonios, care încânta auzul și îndemna sufletul la o dulce reverie. În depărtare se întindea albastrul valurilor până sub insula Santa Margarita și se zăreau câteva bărci, lunecând cu o mișcare nesimțită. Eram în cele mai bune condiții de trai plăcut: soare luminos, natură înflorită, cer senin, mare admirabilă ... aștept minunea de mai mulți ani și nu o văd venind. MĂ©rimĂ©e petrecea toate iernile la Cannes, întovărășit de două surori engleze, care se devotaseră lui cu o abnegare admirabilă și se îngrijeau de el ca de un copil. Ele știau să aline suferințele lui și să-i susție moralul când boala îl obosea de tot. Adeseori ...

 

Matilda Cugler-Poni - Durerea

... arunci în lume-atuncea și speri că-i birui Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință, Chiar legile naturii în cale s-or opri. O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc, Cum plec atunce toate ca visul care trece Lăsând numai durere în ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate lângă dânșii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide și apar Baltag și Stacan gătiți de vînătoare. Baltag suflă din corn. Se face ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare ... a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA ... invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural; să ne îndeplinim datoria... Poșta rurală, serviciul zilnic: Scrisorile loco se ridică dimineața până în ziuă. (Cucoana Arghirița intră repede prin stânga.) A! Cucoana Arghirița! M-a văzut. ARGHIRIȚA (merge la copac ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate lângă dânșii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide și apar Baltag și Stacan gătiți de vînătoare. Baltag suflă din corn. Se face ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare ... a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA ... invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural; să ne îndeplinim datoria... Poșta rurală, serviciul zilnic: Scrisorile loco se ridică dimineața până în ziuă. (Cucoana Arghirița intră repede prin stânga.) A! Cucoana Arghirița! M-a văzut. ARGHIRIȚA (merge la copac ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>