Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BATE ÎN

 Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 841 pentru BATE ÎN.

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... Când Budulea cânta din vioară, Huțu ținea cimpoile, iară când oamenii se săturau de vioară, Budulea schimba cu feciorul său. Fluierul îl purta Budulea totdeauna în șerpar; altfel nu l-am văzut de când îl țin minte și nici nu-mi pot închipui un Budulea făr' de fluier în șerpar. La praznic și la ziua numelui știam de mai nainte că are să ne vie Budulea cu mulți ani, cu spor în casă și cu belșug la masă: așa m-am trezit eu; ce va fi fost mai nainte, nu știu. Îmi aduc numai aminte că eram ... întors, peste un an, acasă, Huțu era tot mare, dar îmi părea mai puțin strașnic. Nu-i vorbă, și acum zicea Tatăl nostru , cânta chiar în strană și citea Apostolul în biserică, și acum purta pe Mili, ba chiar și pe Linică cea mică în brațe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot țineam la el, fiindcă era băiat domol și ... păream lui grozav de înțelept. Într-o zi el însuși mi-a mărturisit-o aceasta, deși numai așa — cam pe departe. Eram în ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o ... Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare un negru punt s-arată; E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se ...

 

Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)

... iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se clatină din vârf... Altă miorlăitură tot pe loc. În sfârșit, vânătorul mai face un pas, doi, se uită bine, și rămâne încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță și în copăiță un copilaș - el miorlăia așa. Cine-l lăpădase tocmai aci? Norocul lui... A vrut el împăratul să meargă-nainte la vânat, că ... o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților lor, ca un luceafăr strălucitor și vesel în fața unui drumeț ostenit. Și erau toți fericiți. Da numa, ce să se pomenească odată împăratul și-mpărăteasa, tocmai când ședeau amândoi de vorbă și ... E sănătoasă... sărută pe parinții și pe frații ei, și începe iar să râză ca mai înainte și să umble de colo până colo; fuge în grădină, taie trandafiri, și-i pune ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... pe nas. DOCTOR TOMA IONESSCU : Panglică? cu operație! DOCTOR CHIRIAC : Cezariană. D. PREȘEDINTE : Nu tăiați vorba oratorului, vă rog. D. S. BECHEARAU (urmând): Eu adică, în sfârșit, eu zic guvernului: Coniță! adică, pardon! domnule! cu prețul ăsta nu ne dă mâna: este peste poate. Dar mai în sfârșit, văzând la o adică refuz din partea mușteriului, ăstaa... a guvernului vreau să zic, putem zice: târgul n-are supărare, noi am ... trebuie să precizăm! D. SINIE , căldărar român, vociferează grozav: Asta-i spoiala! V-ați dat metalul pe față. (Se repede la tribună, apucă pe orloger în brațe și-l întoarce pe sus. Zgomot la culme. Strigăte: Ți-ai arătat arama!) D. LITTMANN , lampist, în mijlocul tumultului îl răsucește prin câteva cuvinte: Domnilor! să ne luminăm! nu sunt un intrigant să viu aici să bag fitiluri, sa înflăcărez resentimentele. D ... începe a se stinge, cu atât mai mult cu cât d. Capșa, cofetarul, își dă toată osteneala să îndulcească lucrurile.) D. IUILAN OPRESCU , în tot timpul scandalului conserva o atitudine demnă și o tăcere de aur. D-sa zice unui prietin: în ...

 

Ion Luca Caragiale - Vizită...

... Inamicul dă un țipăt de desperare. — Ține-l, coniță, că mă dă jos cu tava! Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului, care, în furia atacului, nu mai vede nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam Popescu, deoarece a avut imprudența să iasă din neutralitate și ... A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu; tutunul este o otravă... — Da tu de ce tragi? mă-ntrerupe maiorul lucrând cu lingura în cheseaua de dulceață... — Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul... Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe; apoi ... cu cheseaua goală; o pune pe o masă, se apropie de mine, îmi ia de pe mescioară tabacherea cu țigarete regale, scoate una, o pune în gură și mă salută militărește, ca orice soldat care cere unui țivil să-i împrumute foc. Eu nu știu ce trebuie să fac. Mama, râzând ... eu. Apă rece! Îl stropesc bine, pe când mama pierdută își smulge părul. — Vezi, domnule maior? îl întreb eu după ce-și mai vine în fire; vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e lucru bun? Aldată să nu mai fumezi! Am lăsat pe madam Popescu liniștită cu

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... multă vreme, Ședeți la masă ceasuri când e destul un sfert, Ca să se umple bine un pântece de om; Iar rămășița zilei o treceți în vorbire Sau în petreceri care voi le numiți plăcute, Și când vă găsiți singuri în somn vă cufundați. Să mă întorc acuma la întrebarea ta. Că Satir sunt îți spune a mea înfățoșare. Pan fiul Penelopei ce codrii ... codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi compune un cântec minunat, Iar graiul tău ce-ndeamnă pre oameni la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu ... aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... mai bine preparată, m-am ales cu un zero la catalog. Mă prind că asemenea timiditate o înțelegeți. Fiecare din d-voastre ați pățit-o în fața pedagogiei și a profesorilor care v-au fost ca niște adevărați părinți. Să nu credeți însă că în toți frica a fost la fel. Unii s-au gândit la nuia, alții la notă, alții la urechi, puțini la premiu, și cei ... fi dat să mă lase profesorii în pace, ca sa învârtesc degetele cele mari, unul împrejurul celuilalt, din ce în ce mai repede, din ce în ce mai încet, după cum lecția curgea mai repede sau mai pe gândite. Pedagogia a fost dușmana mea. Mi s-a părut ... era cineva... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori nu-i preface în poeți, pe câți filozofi nu-i scoate din fire, suflând în sistemele lor, ca în niște pânze de păianjen! E nespus de fermecător acest cineva , care te face să rămâi sub tutelă, când au trecut 24 de ore după ce ... ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... Într-un târg așa mare, noaptea e zgomot și lumină, nu întuneric și tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un han în Ieși, - acolo în colț, ce loc bun pentru o dughiană - un han unde toată noaptea cântă fetele la CafĂ© Chantan. Ce viață zgomotoasă și veselă! Acolo găsești la ... să depene pe fusul conștiinței bolnave mai rar, tot mai rar și înmuind treptat formele și colorile închipuirilor... Gheorghe... Noaptea Paștelui... Tâlhari... Ieșii... O crâșmă în miezul târgului... O dughiană veselă, care merge bine... Sănătatea. Și ațipi... ...Sura lipsește cu copilul de mult d-acasă. Leiba iese în ușa dughienii să se uite în calea ei. Pe ulița mare e o circulație vie, o neîntreruptă fâșiitură de roate pe răzoare [4] , acompaniată de ciocăniturile ritmate ale trapătului de potcoave ... peste noapte o călcare cu omor în hanul unui jidov. Hangiul omorât ținea și schimbul cailor. Tâlharii îi furaseră, și până să se găsească alții în sat, călătorii curioși putuseră cerceta în voie teatrul crimei. Cinci victime. Dar amănuntele! Dacă nu s-ar fi găsit prădată, s-ar fi crezut că a fost o cruntă ... ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

... George Coşbuc - Draga mamei Draga mamei de George Coșbuc Baladă Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă ... soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește ... zici, draga mea?! Fata răschira, Din greu răsufla Și-apoi cuvânta: Mamă, orice-i face, Unul numa-mi place, Unul singurel: Numai Ionel! Alt fecior în lume Nu-mi trebui și-anume Io ți-o spun o dată: Decât măritată După alt fecior, Mai bine mă-omor! S-o știi, mamă ... lume și țară Și-a-ntrebat anume Prin țară și lume Pe la vrăjitori Și descântători; Pe la crai de meșteri, Cari trăiesc în peșteri Și cari pot s-adune Dragoste p-alune Și pot munți să-nșire P-o sârmă subțire, Și pot face vrajă Și scot fier

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... trireme care, ca supte de puterea apelor, alergau vesele, cumpănindu-și schelăria de lemn, și dispăreau ca niște jucării după mișcătoarea curbă unde nu mai bate ochiul. Hipparc singur, ca unul ce încercase furioasele talazuri, rămînea surd la toate glasurile acestea și, fericit de cerul ce-l vedea în ochii Didonei, își căuta de lucrul lui. Cu mînecele hlamidei sumese sus, deasupra umerilor, ținînd într-o mînă o daltă, iar în cealaltă un ciocan, el n-auzea și nu vedea decît glasul dulce al iubitei lui, ce-și pieptăna părul cîntînd un cîntec vechi din țara ... un suflu omenesc față de uriașa simfonie a vîntului, ce cînta cu miile ei de glasuri... Învinsă se cumpăni frumoasa triremă, ce lăsase în urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în adîncuri... Din munții de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în prăpăstii, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai ... se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: - Ce e, ce ți s-a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să te lăsăm în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>