Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA (SPRE, ÎN)
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 888 pentru DA (SPRE, ÎN).
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... dinafară, în stihuri, Istoria frumosului Arghir și a preafrumoasei Elene . Când ziceam: "Hip! hop! la a mea iubită", aveam și biciul în mână; plesneam cu dânsul și săream în sus, dar mi-era necaz de ce n-are și biciul meu puterea aceea de farmec (să mă facă să zbor). Pe toamnă dete un ... ori Polizoe. Mă puse la Istoria sfântă prin întrebări și răspunsuri ; din grecește îmi tălmăcea românește. Din ziua aceea nu-mi mai fu urâtă cartea, în scurtă vreme mă puse la Grămatică, la Hrisorora, la Esop, și ajunsei în doi ani și până la tom. Chipul, mergeam bine, că înțelegeam ce învățam, pentru că bietul Naum tălmăcea băieților săi din elinește în grecește, și din grecește în românește. Trecui de aci la școala grecească de la Măgureanul; eram de vro 13 ani atunci, ș-am învățat acolo până a venit ... o vezi c-al Idei pastor". Astea toate-atunci zicându-mi, Mă ia-n brațe blânda muză Și prea veselă râzându-mi Mă sărută drept în buză; Zboară, mă lasă; s-a dus! Si îndată cum s-atinse Gura mea de sărutare, Ca prin farmecă s-aprinse Spre ...
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb
... istorică… Seneca cel dintîi expune într un chip magistral cunoștințele străvechilor chaldei asupra cometelor, și, din spusele lui, se vede că noi modernii nu știm, în privința acestor stele rătăcitoare, cu mult mai mult decît știau chaldeii. Da, dar în orice caz știm mai mult. * De exemplu, știm că o cometă, este un corp care descrie împrejurul soarelui o elipsă extraordinar de lunguiață, a ... ce spune celebrul Faye : « În comete materia este subțiată pînă la un punct de care nici o substanță de pe pămînt nu ne poate da vreo idee ». Apoi, în privința efectelor mecanice ale unei întîmplătoare ciocniri între pămînt și o cometă, același mare savant spune : « Cea mai slabă pînză de păianjen ar opune ... geniali, pe toți astronomii serioși, și mi-am adus aminte de uitatul cosmolog Maupertuis, care, gîndindu-se la căldura ce trebuie să o capete cometele în apropiere de soare, zicea cu emfază : « Căldura aceea ar preface pămîntul în cenușe ori într-un bulgăr de sticlă ; numai coada cometei ar îneca globul nostru în ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo ... au dat minunatului stejar, din care, cu multă devoție, au rupt câteva frunze, s-au închinat, le-au sărutat și le-a băgat în sân. Matei Basarab, prinț religios, ca cei mai mulți din timpii vechi, auzind de aflarea icoanei de care vorbirăm, fondă pe la 1640, în poalele dealului, în josul bisericii de lemn, o frumoasă biserică, în care se vede că icoana a primit să fie mutată. Devoția credincioșilor, și mai ales a femeilor credincioase, a împodobit ... cît mai ales de vom zice că multe sînt silite de părinții lor sa îmbrățișeze această viață! Oare pentru greșelile ce pot face și păcatele în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită și trenul atât întârziase, încât rămasem încă pe drum tocmai de ajun. Cu ciudă îmi făceam însumi mustrări, de ce, lăsându-mă ... mă răzgândi, și cu grăbire îmi luăi bagajul portativ de pe polița vagonului. Dar când m-am coborât pe platformă și m-am văzut noaptea în vălmășagul cumplit al viscolului, care mai că nu mă răsturna de pe picioare, atunci cu părere de rău mi-am întors căutătura spre cupeul în care eram adăpostit și voiam să mă întorc îndărăt. Era însă prea târziu. Locomotiva slobozi un șuier îndelungat și neagra umbră a ei ... Dacă numai nu ne vor mânca lupii, când vom ajunge acolo, voi trage și eu o dușcă bună de holercă. Haide, haide, cotonogule! nu te da, că te ajung lupii! și el iară plesni din limbă, îndemnând din nou calul la fugă. Rămăsei confuz de indiferența moșneagului ...
... ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi ... ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume ... s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce și fierbinte, În noi lumea să cunoască strănepoți romanei ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a țesut ... și tânăr laur, ce din țărnă-acum răsare; Cu puternic scut să-l aperi de-a fortunelor turbare; Cum va prinde rădăcină și în ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... ani, dnul Maiorescu îmi răspunde în n-rul festiv al Convorbirilor literare . Răspunsul d-sale însă nu atinge deloc principalele părți ale articolului meu, ci în întregimea lui se mărginește a răspunde la două fraze ale mele, una în privința terminologiei ( emoțiunile impersonale), alta care explică relațiunea dintre rău și egoism, și în sfârșit vrea să arate că în articolele d-sale n-a existat contrazicere în privința personalității și impersonalității în artă. Așadar, întregul răspuns se referă la două expresii și o contrazicere. Se va fi convins dl Maiorescu că în toată cealaltă parte a articolului am dreptate, ori n-a vrut să o discute? Nu știu -constat faptele. De aici urmează ... chiar de ar fi avut dreptate dl Maiorescu în privința câtorva expresii și unei contraziceri, totuși articolul meu în mare parte ar rămânea neatins. Așa, spre pildă, să luăm chestia contrazicerilor. În articolul meu, la care răspunde dl Maiorescu, după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri ...
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
... de o neplăcută dulcegărie. În sentimentalismul burghezesc care o inspirase, exista în fond o radicală strâmbătură, mai puțin vizibilă și poate mai puțin respingătoare decât în miile de povești de Crăciun ale scribilor tocmiți să facă, la sărbătorile de iarnă, umanitarism legat în marochin și muiat în poleială. Dar genul însuși era din capul locului mincinos. Este folosul cel mare al crizelor sociale de a da pe față adevărul ascuns altfel în frazeologia debitanților literari de așa-numita armonie socială și naționalism trandafiriu. Astăzi, piața lumii, lipsită ori săracă de multe lucruri plăcute, e cel puțin frumos ... cu marfă de adevăruri sociale. Foarte amară la gust, ea poate fi salutară, dacă ciocnirea violentă a acestor adevăruri nu va însemna cumva, în practică, întoarcere la stări primitive în care se vor naște adevărate povești populare, iar nicidecum idile și parabole pentru pomul de Crăciun al burgheziilor umanitare din vremea lui Andersen. Dacă vremile ... o literatură proastă și de prisos. Poveștile populare nu sunt sentimentale. Acolo personajele se bat și se trag pe sfoară frumos, așa cum cere viața în care trăia și pe care o vedea artistic povestitorul popular. Duplicitate sentimentală nu se pomenește în poveștile populare. Fabricantul de povești umanitare își strâmbă totdeauna un ochi ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările ... toate că încetișor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. Însă cu tot glasul franțuzesc și sigur, picioarele dezvelite și fardul mi se păruseră exagerate. Și în altă sală, în aceeași zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza ... într-adevăr, la o întâlnire pe scara mare a Universității — ea urca, eu coboram — cu tot aerul ei semeț, înfoindu-mă în hainele mele noi, i-am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întâmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de ... puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să ... de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul ... creații ale lui Dumnezeu. O ploaie de petale a căzut, sîngele rozelor s-a împrăștiat, zăpada narcișilor a nins în fulgi, polenul stînjîneilor a scuturat aur pe negrele mîini, și toate miresmele trupurilor acestor nevinovate, bogat crescute, în ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul ... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... și bucatele, ia tot de la un loc; cum am zice: scoate lingura din gură, o bagă iar în castronul cu ciorbă, iar o bagă în gură, iar o bagă în castron, și așa mai încolo. De multe ori, când mănâncă lapte, rumeneala de pe buze începe a-i da culoarea roșatică. Ioniță băiatul e un sufragiu dibaci: când schimbă talerele are un talâm minunat, aruncă tot după ușă, unde așteaptă pisica și cățelul, învârtește ... chef de bătaie, atunci pe toate slugile, pe toți oamenii din casă îi trimite să-i bată Dumnezeu. Ia să vedeți cum se fac trebile în casa dumneaei. Să luăm, spre exemplu, vremea când se întoarce frățica de la curte; pentru că, să le spuie cineva toate, unde mai are vreme? Cu toate acestea n-ar ... îngrijitoare. Călin în vremea aceasta șade pe vatră la cuhnie, cu nasul pe tăciuni, cu ciubucul ăl scurt între dinți, la o parte; tocmai când da cu unghia degetului celui mare în cenușa lulelei, coconița bate în palme în pridvor: — Bre! n-auziți voi, cioroilor? bată-vă Dumnezeu! Dracu o să vă ia! Măriuța, fata, abia azi scoase din fiare și din coarnele ...