Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRĂIEȘTI!

 Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 1058 pentru TRĂIEȘTI!.

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale Comediile d-lui I.L. Caragiale de Titu Maiorescu 1885 O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe cea dintăi, mai toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte. De meritat toate merită să fie cunoscute și, după părerea noastră, lăudate - toate fără excepție. Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; și Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; și D-ale carnavalului a fost fluierată. Foarte bine! Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; și cine știe de nu se va putea? În materie de gust literar - ce e drept - discuția e totdeauna grea, și e grea mai ales acolo unde lipsește încă tradiția literară și prin urmare comunitatea de idei în privința operelor ce le numim frumoase. Dar greutata este uneori un îndemn ...

 

Traian Demetrescu - Azi...

Traian Demetrescu - Azi... Azi... de Traian Demetrescu Pe cînd trăiam fără să știu Ce e iubirea și durerea, Mereu doream să le cunosc Și să le împărtășesc puterea. Azi cînd trăesc știind ce e Iubirea ca și suferința, Îmi pare rău că n-am știut Să prețuesc ce-i

 

Traian Demetrescu - Gând de toamnă

Traian Demetrescu - Gând de toamnă Gând de toamnă de Traian Demetrescu Din tot ce e mai trist în toamnă, Pe când natura-i mai pustie, Trezind în sufletele noastre O notă de melancolie, Gândesc la florile acelea, Cununi de-aducere-aminte, Cari-au trăit în cimitire Și mor uitate pe

 

Traian Demetrescu - Tatăl

Traian Demetrescu - Tatăl Tatăl (după François CoppĂ©e) de Traian Demetrescu Acasă venea zilnic topit de băutură, Și biata lui femee răbda orice tortură. Trăiau de multă vreme. Ea singură, vîndută, De mic copil în drumul mizeriei căzută, Cu el înlănțuise a traiului povară, Și suferea-n tăcere bătaie și ocară. Vecinii, cîte-o dată, aud biata cum plînge, Cînd furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge, Și-o chinuește pînă se-nmoaie de-oboseală; — Apoi se face-o largă tăcere mormîntală. Dar într-o zi de iarnă, cînd aspra sărăcie Preface o secundă în crudă vecinicie, Și gura cere pîine și nu-i o fărmitură. Femeea naște-n chinuri o slabă creatură. Sărman copil! ce dulce și bună ți-ar fi soarta, Născînd de ți-ar deschide spre somnul morței poarta! Bărbatul vine iarăși beat într-o zi, cum face În tot-d'a-una; însă e potolit și tace... Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă! Și, zîmbitor, alături de leagăn se așează Și mîngîie copilul ce doarme și visează... Femeea cum îl vede, cu ochii arși de ură. Întoarce către dînsul o ...

 

Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase

Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim şi a Haritei cei frumoase Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragmente.     Ci acea odihnă nu fu delungată,     Fiindcă iubirea vrăjmașă s-arată.     Îi strică odihna, liniștita pace:     În cuget, în minte schimbări mari îi face:     Harite Margoala lui Aristef pruncă     Într-a Ioaninei răsfățată luncă     Și dintră oricâte Miletul fecioare     Cu minte înaltă, fire zburătoare.     Dintră toate câte Ținutul avea,     Cea mai iscusită, alta nu-i ca ea,     Aristef Județul n-avu multă grije     Trudind oareșcare talant să-i câștige.     Talanturi frumoase îi dădusă firea     Și cum nu-i lipsisă nice iscusirea,     Ajunsă fecioara nu fără lesnire     La desăvârșita minții procopsire.     De ani șaisprezece, era iscusită,     Un suflet curat, față veselită!     Ascuțimea minții cu dânsa născută,     La trupșor subțire și oablă crescută.     De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică     Numai cum să pare lumei mai voinică,     Ochișorii negrii, fața rătunjoară,     La căutătură flacără și pară.     Sprincenele încă negre și-nghinate,     Tăcând despre alte daruri de sus date,     Să creadă întocma Platon pe sine     Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine.     [.............................................................]     Zărind-o, ce rod și ...

 

Vasile Alecsandri - Însura-m-aș

Vasile Alecsandri - Însura-m-aş Însura-m-aș, însura, Nu știu soacra ce mi-a da? Coșarca cu fusele, Costrețul cu mâțele? Însura-m-aș, însura, Nu știu ce fată-aș lua Să fie de om bogat, Rău mi-e teamă de-un păcat! Ea mi-a cere lumea toată Făr-a se gândi la plată, Și mi-a cere piei de zmeu Să-ncalțe piciorul său, Că de capră Lesne crapă. Și de oaie Se despoaie Și de țap Îți sare-n cap! Aș lua-o de Bărgău, Mă tem c-a fi lucru rău. Oi lua o sărmăncuță Care poartă opincuță Și cămașă cu altiță, Și pe șolduri o catrință. ↑ Însurătorile pentru români sunt un prilej de mari veselii, căci nunțile țin mai multe zile și bancheturile nu contenesc. Obiceiurile sunt păzite cu rigurozitate de la moși-strămoși în asemenea ceremonii de familie și sunt foarte interesante de observat. Iată, de pildă, datina împletirii cum se practică în munții Vrancei. Vornicelul, ținând o năframă cusută în mână, merge întovărășit de alți doi oameni la părinții fetei și zice: ,,Buna vreme la cinstita adunare! și la cinstiți ...

 

Vasile Alecsandri - Șalga

Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

Vasile Alecsandri - Ştefăniţă Vodă I Frunză verde meri crețești, În oraș la București, L-ale case mari domnești De se văd în Stoienești, Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Tot boieri de-a oștilor, Puterea domniilor Și groaza dușmanilor. Iar în capăt cine șede? Ștefăniță Domn se vede, Dar nici bea, nici veselește, Ci cu ochii lung privește La copila Dihului, Surioara Mihului, Mihului voinicului Din valea Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefan Vodă și codrul

Vasile Alecsandri - Ştefan Vodă şi codrul Ștefan Vodă și codrul de Vasile Alecsandri Baladă Ștefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: Domn viteaz! Ce-ți curg lacrimi pe obraz? Ah! îmi plâng ostașii mei Morți, luptând ca niște zmei! Codrul zice: Dragul meu, Încetează plânsul tău, Căci din brazii mei trufași Face-ți-oi voinici ostași Ca să scapi biata moșie De păgâni și de urgie. Fă! răspunde mult voios Domnul mândru, inimos. Codrul puse a vui, Brazii a-și însufleți, Pe stejari a mi-i trezi. Iar copacii mari și mici Se făceau ostași voinici, Și spre domn înaintau Și din gură cuvântau: Să trăiești, măria-ta! Hai la luptă, hai, Ștefane; Du-ne-n oardele dușmane! Ștefan-vodă-nveselea Și la luptă purcedea Peste munte și muncel Cu tot codrul după el. Vai de ungurul semeț Ce lupta c-un brăduleț! Vai de leah, vai de tătar Ce luptau cu un

 

Vasile Alecsandri - 15 mai 1848

Vasile Alecsandri - 15 mai 1848 15 mai 1848 de Vasile Alecsandri Fraților, nădejde bună! fiți cu toți în veselie! Cerul însuși ocrotește scumpa noastră Românie! Azi e ziua de-nviere a românului popor, Care singur își urzeste dulce, mândru viitor. Priviți cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată; Priviți soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată; Priviți vaile-nflorite, codrii, munții înverziți! Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiți; Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreață, Unde falnic se ridică România îndrăzneață! Fraților, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori, Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de flori S-innoiesc în fața lumei a lor vecinică-nfrățire Dup-o lungă, dureroasă și fatală despărțire. Fraților, nădejde bună! Viitorul ce urziți Va fi vrednic de trecutul a strămoșilor slăviți! Bărbăția și unirea între voi de-acum domnească, Și strigați în libertate: România să

 

Vasile Alecsandri - Adio (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Adio (Alecsandri) Adio de Vasile Alecsandri De-aș trăi cât lumea-ntreagă, Gândul meu la tine, dragă, Vecinic, vecinic va zbura, Ș-orice e mai sfânt în mine, Dulce înger! pentru tine, Pentru tine ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>