Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Antim Ivireanul - Prefață la Viețile paralele de Plutarh,tipărită în grecește la București, în anul
... și iubitoriului de Hristos domnului nostru, domnul domn Ioan Constantin Basarab Brâncoveanu, preaînvățatul, cuvântărețul și adânc cugetătorul domnul Constantin a tradus Paralele grecești și romane ale lui Plutarh în limba obicinuită grecească, de loc n-am întârziat să întrebuințez mii de chipuri ca să înduplec pe strălucirea sa să dea în tipar. Ceea ce abia reușind prin mijlocul deselor și neîncetatelor rugăminți, disprețuind strălucirea sa, ca modest, înțelept și cuminte, svonurile deșarte și laudele ușoare, ca proprii celor ce voesc să se arate înțelepți și nu celor în adevăr înțelepți. Iată dar că se produc înțelepciunei voastre preageniale și cugetări preaînțelepte. Dar ca să admirați din ce în ce mai mult exactitatea preastrălucitului traducător, încă și prea marea învățătură, luați vă rog textul grecesc al lui Plutarh, când veți vedea că nicidecum n-a neglijat unde era cu lipsă ... fii ai domnitorului, atât de lăudat în lume, ci pentru că a hărăzit Dumnezeu sfințeniei-sale învățate astfel de ucenici prea geniali, carii ca să fie icoane însuflețite a preagenialului prototip, fără osteneală și cu o mică judecată logică atrag admirabil spre ei floarea învățăturii, după cum chihlimbarul cu o ușoară frecare îndată-și dezvelește puterea naturală atractivă. Priimiți dar cu toată plăcerea strălucita scriere ce vi se produce, ca
... de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă. Cine-a deschis piramida și înăuntru a intrat? Este regele: în haină de-aur roș și pietre scumpe El intră să vad-acolo tot trecutul. - I se rumpe A lui suflet când privește peste-a vremurilor vad ... Palmii risipiți în crânguri, auriți de-a lunei rază, Nalță zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. Și în templele mărețe - colonade-n marmuri albe, Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe, Și al preoților cântec sună-n harfe de argint; Și
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... noi, copiii, pe când, de jos, de la toaca de fier, fără să se-ntrerupă, el ne striga: "Mai încet, mă! că mi le dogiți!" și ne-njura de feștila moașe-ni, după ce ne luase la fiecare câte doi gologani de trei parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță... Dar venerabilul nostru preot, cuvioșia-sa părintele Marinache! Îl am aci încă, dinaintea ochilor. Ce înfățișare frumoasă! Barba lui ... a zis ilustrul fiu al sfintei Monica, el însuși sfânt, stâlp neclintit al bisericii, sfântul Augustin... Asta va să zică a crede; ... nu ca Toma geamănul, numai după ce pipăi și pui degetul. Da, credeam... și eram fericit. Astăzi! O! astăzi... Ați venit voi, oameni noi, cu știința, să smulgeți din rădăcini acea plantă divină, ce-și trăgea seva din fundul inimii noastre! Și nu v-ați mulțumit cu atâta! peste rană, în adâncul inimilor, de teamă să nu mai fi rămas acolo un germene cât de infim, din ... a scrie mai departe încheierea: "...Mi-ați luat cu știința voastră măseaua!... ce mi-ați dat în schimb?... redați-mi măseaua!... îmi trebuie!..." Pun puncturile și linie de sfârșit ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această ... i, ca tot atâți fluturi de noapte, ce s-ar repezi orbește asupra unei lămpi aprinse deodată într-o pădure întunecoasă! Ce triumf pentru frumusețe! Și frumusețea e lumină! Ce vârstă să aibă doamna Cuțopolu? O, doamne! Femeile n-au decât vârsta pe care o arată — minus cât nu le ... ea, într-un moment de desperare amestecată cu dispreț. Îl iubise pe Mișu! pe acel nenorocit! Amorul ei nu fusese considerat de omul acela decât ca prilejul unor plăceri brutale și stupide! Amor și înjosire! „Nu! nu mai voi!" ...
... măcar pe cel ce trage de moarte. Că doar mi ți-l cunosc eu! Apoi întoarse capul către o bătrână, strânsă mototol în pragul ușii, și o întrebă: Ce ai, mătușă Vasâlcă? Bătrâna deschise ochii, parcă își aminti de ceva, se luă cu mâinile de cap și începu să și-l poarte într-o parte și-ntr-alta: — Capul, mai băiete, capul mă omoară. Apoi dădu drumul povestei, pe care-o spunea la toți ce-o întrebau: Și, să vezi, mă ține de la Sân Petru. M-o apucat așa deodată, m-o fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca și cum s-ar fi apărat de-o muscă, se gândi puțin, zâmbi, ș-apoi se-ntoarse către flăcăi: — Când vine doftorul? — Apoi trebuie ... n-am doctorii cu mine. Trebuie să-ți iei de la târg. Ai cu ce? Să-ți dau o însemnare. — Dați-mi, că eu și mâini mă răped până la Cheatra. Doctorul luă un creion și începu să scrie, ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... lumea s-au zidit. Știu că inima ți-i dată în robie de curînd Și că n-ai altă putere decît să iubești din gînd Și că pătimești de moarte, căci te afli depărtat De lumina vieții tale, la care te-ai închinat. Dar și sufletul tău cere ca să cunoști pre amori De este de fericire sau de este-omorîtori. Trezăște-te, dar, și vino după mine cătinel Și scrie spre pomenire orice-ai vedea la el.â€� M-am priimit și îndată aflîndu-mă-ntr-aripat Deîmpreună cu dînsa spre răsărit am zburat. Într-acea călătorie vedeam mii de năluciri Și mă temeam fiind toate în deosăbite firi. „Tînărule, nu te teme, mi-au zis ea cu glas voios, Căci descoperirea asta a să ... îmi zicea cu glas cumplit. „Eu sunt temutul ce are tot omul la îndrăgit, Fratele meu îi prepusul, clevetirea-mi este sor' Prietenă necredința și tovarăș am pre dor. Vino acum di pi mine, ca să mergi unde faci haz.â€� I-am urmat fără de voie, cu lacrămile-n obraz. Mă tîrîiam di pi dînsul ca o piatră fără glas, Ah, dar cine poate spune năcazurile ce-am tras ! Prin prăpăstii, munți și dealuri, ostenit călătoream.
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... cu pudră într-o mână și cu puful încărcat în alta, gata să i-l aplice: intrase de la-nceput după urma nefericitei suverane. Închipuie-și oricine ce furtună de râsete a fost în teatru când a văzut lumea că și regina a descoperit cauza misterioasă a nenorocirii ei. — Ce cauți aici, mizerabilo? răcnește regina în culmea încordării tragice, și cu pumnii-ncleștați vrea să se repează asupra sclavei importune. Publicul simte că-i explicație la mijloc și se oprește ca prin farmec din râs, ca și cum o singură palmă năbușise toate gurile-ntr-o clipă. — Nu mi-ai poruncit să viu după dumneata că mă scarmeni? Alt potop de ... ursuz. Odată scoate pe Iorgu la teorie și-l întreabă în câte feluri se duce o notă ținută; Iorgu se gândește, se scarpină-n cap și răspunde: — Crescendo, descrescendo și ris... și răs... și ris..., și nu mai știe. — Și răs și ris ce? întreabă popa răstit și dă să-l apuce de ureche. Iorgu se ferește-n lături
... trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și ... cum mi-s ochii, te bucuri sau te-ntuneci, La patul meu, tăcută, veghind neadormită. Din câți copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine. Și cât mă vezi de mare în planurile tale!... La zodii chiar s-arată cum am s-ajung de bine, Și ce măriri m-așteaptă în norocoasa-mi cale! Din câți copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine... Ce dureros se stinse deșarta-ți așteptare! Pierdut, te văd, din cruda vieții vijelie, Nenorocită mamă, și plâng că nu-s în stare O slabă mângâiere să-ți dau, cât de târzie, Ce dureros se stinse deșarta-ți așteptare! De fiul tău ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce mereu în minte-mi vine Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file ... atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era mai bine? Nu ești mai fericit acolo, mort? N-ai fi urcat Calvarul ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat ... colț de lume evocat cu o mare putere de sugestie. Caractere tari, de oameni primitivi, se ciocnesc violent într-o atmosferă tragică impresionantă, zugrăvite viguros și nuanțat în același timp, cu o pătrundere psihologică surprinzătoare. Intriga e condusă cu aceeași măiestrie. Toate sunt fericit îmbinate, până și tonul sfătos și stilul cam greoi al scriitorului ardelean pare potrivit anume, ca să contribuie la impresia aceea de tragic, de trecut, de fapte întâmplate aievea, de „viață adevăratăâ€� intensă. Locurile și personagiile îți rămân pentru totdeauna în minte. Drumul care urcă dealul dinspre Ineu, hanul acela izolat, frecventat de drumeți pitorești la anumite epoci ale anului ... Ghiță hangiul și soția lui Ana, Pintea căprarul de jandarmi, fost tâlhar, Săilă boarul și Buză-Ruptă —
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie să aibă soarta multor alte legende: să dispară înaintea realității. Și nici munca specială a unui redactor de ziar nu credem că trebuie privită la Eminescu ca o sforțare impusă de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, veșnic cetind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se ... natură, Eminescu găsea un element firesc pentru activitatea lui în toate situațiile în care a fost pus. La bibliotecă, pentru a-și spori comoara deja imensă a memoriei sale; ca revizor școlar, pentru a stărui cu limpezimea spiritului său asupra noilor metode de învățământ; în cercul de amici literari, pentru a se ... de un simțimânt prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie. Și, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care îi câștigase de mult inima tuturor, ...